Hip-Hop de Herăstrău

În Herăstrău, pe o bancă lăturalnică, trei tineri mîncau de la pachet: destul de consistent, sandvişuri, icre, cîte o roşie, un ardei. Arătau voinici şi fireşti, în sensul că nu ieşeau cu ceva special în evidenţă, nici prin vestimentaţie, nici prin accesorii nelalocul lor. Liniştită, am intrat în vorbă cu ei, gîndindu-mă că sînt navetişti care lucrează prin Bucureşti: surpriză! Erau navetişti, dar nu cu serviciul: fani hip-hop şi rap, veniţi în capitală pentru un festival în domeniu. Ceea ce mi-a reconfirmat cît de multe prejudecăţi avem: m-aş fi aşteptat ca rapperii să fie o specie ciudată, îmbrăcaţi anapoda, cu panataloni excesiv de largi şi căciuli caraghioase, pe care îi recunoşti de la distanţă. Băieţii în cauză, însă, erau studenţi şi oameni ai muncii, perfect normali, cu un hobby comun: hip-hop-ul. Toţi trei au cam vorbit la unison, şi, de aceea, i-am înregistrat ca pe un soi de cor amestecat, unde nu se mai ştie - şi nu mai contează, atîta timp cît părerile împărtăşite au fost, în general, comune - care-i care: "De obicei mergem la concerte. Sîntem din Iaşi şi Galaţi. Am venit aici cu ocazia festivalului Bestfest, care ţine 3 zile. Bucureştiul e foarte obositor. Galaţiul, de pildă, nu e nici atît de mic, nici atît de mare, ci tocmai cît trebuie. Concertele la care am participat noi pînă acum au fost sută la sută hip-hop, trupe consacrate, din afară. Sînt trupe bune şi la noi, de pildă R.A.C.L.A. Cei care fac bine în domeniu sînt Hades Records. Venim aceiaşi oameni tot timpul, ne simţim ca în familie. La trupele mai mediatizate, gen B.U.G. Mafia, La Familia, vin mai amestecaţi. Dar hip-hoperii adevăraţi vin la show-uri mult mai profunde. Da, sigur, cîntăm şi noi. Nu ştiţi vorba aceea: din 3 români, 4 cîntă." De aici încolo cei trei prieteni se prezintă, păstrîndu-şi, oarecum, anonimatul şi ne explică legăturile lor cu hip-hop-ul: "De 8 ani fac hip-hop. Eu am terminat facultatea în Iaşi, Arta Plastică". "Eu sînt încă la ISE, tot în Iaşi". "Eu am făcut grafică, tot în cadrul Facultăţii de Arte Plastice. Un an am fost profesor de desen la Tecuci, iar acum am fost la un interviu pentru o firmă de grafică din Galaţi". Unul dintre ei nu a rămas doar spectator al genului favorit; a trecut dificila graniţă. Şi a devenit, de ceva timp, el însuşi creator. De hip-hop. Şi nu o face la întîmplare, ci conform unei destul de minuţioase şi coerente filozofii. El ne oferă mostre de text şi de explicaţii: "Este un text mai vechi: ŤDe la bituri / Facem hituri / Pentru mulţi o chirăială / Cu sticle şi cu moşeală / Ai trei secunde / Nu-ţi lua gîndul / Îţi dau casa, viaţa / Lasă-mi fraţii, nu lua fata / Tata avea o vorbă / Cînd învinge România mă simt pentru o zi român / Dacă te încrezi în tine / Ai să crezi în cel mai bun / Cu muzică de suflet de la mama / Am un zîmbet / Dintre 4 genii trei sînt români / Fără stăpîni.» E vorba de inspiraţie, în primul şi-n primul rînd. Dacă nu ai inspiraţie, prin sîngele tău şi creionul cu care scrii texte, nu poţi să vezi ce-i în jur. Dacă ai inspiraţie, ai ca nişte flash-uri în cap: îţi apar diferite fragmente, cadre din viaţă. Îmi aduc aminte de anumite întîmplări: m-am certat cu prietena, am fost şi am băut şi m-am simţit bine; m-am închis în cameră şi am scăpat de ai mei, care mă ceartă şi mă pun să cumpăr nu ştiu ce. Deci sînt tot soiul de conexiuni care te fac să scrii texte: şi nu sînt simple rime, sînt idei cu mesaj. E vorba să transmiţi totuşi un mesaj, nu să faci numai pentru tine. În textul tău, chiar dacă e mai personal, e bine să se regăsească şi persoanele din jur. Şi să fii cît se poate explicit: dacă devii prea abstract, deja sfidezi oamenii, ascultătorii care vor să te aprecieze. Eu, unul, am făcut foarte multe show-uri în Galaţi. Acolo ne ştiu cam toţi. Dar nu am prea ieşit cu trupa. Trupa se numeşte REMAUS, adică eu şi cu colegul meu Marian. E mai mult pentru studenţi, nu am prea multe realizări cu ea. Dar cînd e vorba de mine ca MC, adică omul care drop the mike, care se descarcă la microfon, Patzo mă numesc şi mă ţin tare."