Gînduri despre trafic

12 ianuarie 2008   Locuri comune

Ştiu că dacă nu înjuri primarul pari trădător şi defetist. El este de vină pentru că e aglomeraţie în oraş şi apar blocaje de trafic, mai ales înainte de Crăciun, cînd e moda cumpărăturilor. Cu toate acestea, risc şi spun că oricine ar fi condus Bucureştiul în acest moment, tot am fi asistat la blocaje, din simplul motiv că numărul maşinilor din oraş s-a mărit de mai mult de zece ori faţă de 1989. Iar străzile au rămas aceleaşi, pentru că nu avem de unde cumpăra altele. Acestea fiind spuse, cred că soluţia nu poate fi decît una radicală. Pur şi simplu trebuie să renunţăm la ideea că a merge cu maşina în centrul oraşului este un drept natural şi gratuit. Nu se poate. Nu avem pe unde. Trăind acum în centrul Londrei, la douăzeci de minute de mers pe jos de Parlament şi la zece minute de City, adică pe acolo pe unde ar trebui să se circule infernal, constat că, dacă mă iau după trafic, Londra pare un orăşel liniştit şi provincial faţă de Bucureşti. Traficul este lejer, rar am văzut maşini care să se contreze la intersecţii, iar claxoanele parcă au fost scoase din uz. Explicaţia e simplă: cei care vor să intre cu maşina în centrul Londrei plătesc o taxă. Destul de mare, cît să te descurajeze să mergi cu maşina la job. Astfel încît dimineaţa vezi oameni, foarte bine îmbrăcaţi, pe bicicletă sau în metrou. O singură dată mi s-a întîmplat să fiu prins într-o intersecţie pentru mai mult de cinci minute. Dacă ar fi să reproşez ceva primarilor din Bucureşti este faptul că au gîndit greşit soluţiile. Au băgat bani mulţi doar în reamenajarea de străzi, ignorînd faptul că oricît le-ar reabilita, tot sînt prea puţine pentru cîte maşini circulă acum în Bucureşti. Blocajul era inevitabil şi nu este Bucureştiul cel mai rău exemplu în Europa. Bugetele trebuie îndreptate spre transportul public şi spre mijloace neconvenţionale (biciclete, scutere). Asta înseamnă benzi speciale pentru autobuze, locuri de parcare pentru biciclete, protejarea tuturor liniilor de tramvai cu garduri, pentru a nu mai fi abuzate de şoferi, dezvoltarea metroului ca alternativă acceptabilă şi metode de descurajare a folosirii maşinii personale în anumite zone. S-a făcut prea puţin în această direcţie. Cele cîteva benzi de bicicletă sînt în continuare blocate de maşini parcate. Nici măcar bicicliştii pasionaţi nu le pot folosi cum trebuie, darămite amatorii care ar trebui să se îmbrace la cravată, să îşi pună elastice la şosete şi să meargă la firmă cu bicicleta. Metroul a rămas în continuare subdezvoltat. Colac peste pupăză, am citit în ziare că Parlamentul a tăiat din bugetul Ministerului Transporturilor banii pentru finalizarea în 2008 a magistralelor Gara de Nord-Laromet şi Nicolae Grigorescu-Linia de Centură şi pentru începerea lucrărilor la Universitate-Drumul Taberei. Astfel se revine la termenul iniţial: 2012. Am găsit această ştire undeva într-un colţ de ziar şi nu ştiu să fi făcut ceva vîlvă. Mi se pare scandalos că parlamentarii au tăiat 200 de milioane de lei pentru finalizarea rapidă a celor două linii, în schimb Bogdan Olteanu a negociat cu Marian Oprişan un supliment de 500 de milioane pentru drumurile din Vrancea. Aici se vede şi un defect al presei. Este sexy pentru televiziuni să filmeze maşini blocate în trafic. Dar faptul că un buget foarte generos în alte puncte, pînă la limita iresponsabilităţii fiscale, a tăiat tocmai banii pentru extinderea urgentă a metroului a trecut practic neobservat. Aş fi vrut să văd în presă numele celor care au tăiat fondurile, să îi văd întrebaţi la televiziuni cum de se suportă şi cînd au stat ultima oară în trafic. Dar bugetul e plicticos, nu se scot imagini spectaculoase. Şi nici nu pare că are legătură cu traficul din Bucureşti. Asta e o problemă misterioasă şi bună doar de înjurat. Bucureşti - Londra

Mai multe