Figuri

La o bere pe stradă. Cald ca-n Bucureşti. E o zonă de pe lîngă Soho, "multicolorată", ca să inventez un cuvînt. Tipurile umane de aici sînt, evident, mult mai variate decît sîntem obişnuiţi în România. Federico Fellini ar fi avut cel puţin tot atîta material de inspiraţie ca şi la Roma. Să mă explic: Tocmai trece pe lîngă masa mea, cu mers ţopăit, un negru din acela cu tentă uşor cenuşie, cu turul blugilor pe la genunchi. Două englezoaice, blonde şi pistruiate, îşi tîrşîie papucii în urma lui. Traversează strada de parcă le doare în fund de tot ce e pe lumea asta. O femeie de vreo 55 de ani, cu multe riduri pe faţă, în costum de piele, îşi bălăbăne în mînă o cască de motociclistă. Dobitocul de la masa vecină, un ins cu părul sculat de trei centimetri din cauza gelului, îmi cere o ţigară. Îi întind pachetul şi-şi bagă în el două degete ca nişte morcovi plini de pămînt. Cu destulă greutate, apucă două ţigări şi-mi spune că una e pentru partenera lui, o femeie îmbătrînită înainte de vreme, cu multe lanţuri la gît şi cu un ochi umflat. Pe trotuarul de vizavi trec trei bărbaţi corpolenţi, toţi raşi în cap, povestind ceva. Unul se opreşte să rîdă cu un fel de behăit zgomotos. Mai merge trei metri şi iar se opreşte să behăie. La orizont se profilează însă o blondă fatală, care dă din şolduri. Captează toate privirile. Păr lung şi fustă vaporoasă. De sub ea se profilează însă nişte picioare cam strîmbe. Pe măsură ce se apropie, devine tot mai evident că, în ciuda sînilor foarte mari, e vorba de un travestit sau de un hermafrodit sau mai ştiu eu ce soi incert. Dobitocul de alături îmi cere şi bricheta. Mulţumeşte şi eu încerc să zîmbesc amabil. Mă măsoară atent şi simte nevoia să-mi spună că sînt un gentleman. L-aş înjura pe româneşte, tot n-ar înţelege nimic. Dar îmi distrage atenţia un alt personaj, care circulă chiar pe mijlocul străzii. Un negru cu o coafură incredibilă. Exact ca o piramidă. Pare foarte mîndru şi priveşte lumea pe deasupra ochelarilor. Tot în urma lui şi tot pe mijlocul străzii (mai puţin circulată) apare un alt ins. Un adevărat fenomen. Vreo 200 de kg... I-a ieşit tricoul din pantaloni şi i se vede buricul. Umblă anevoios, de parcă ar avea de răzbătut printr-un lichid vîscos. Are şi-o nevastă africană, cu o rochie verde şi lungă. Îi depăşeşte cu greutate o biciclistă cu un coc făcut din fire de păr împletite. Are o mulţime de cercei la buze şi sprîncene. Maşina poliţiei e şi ea prezentă. Circulă încet. Un bătrîn englez, cocoşat, trece încetişor, pipăind parcă asfaltul cu bastonul. Are un costum de gală şi e proaspăt bărbierit. Un asiatic pe motoretă duce pizza la clienţi. Doi tineri, unul cu părul roşu, celălalt cu părul albastru, intră chiar în barul în faţa căruia stau. Dobitocul de alături întinde mîna după altă ţigară (cred c-am nimerit într-un loc cam nepotrivit). O mulatră cu fustă foarte scurtă îşi plimbă pulpele enorme pe trotuarul de vizavi. Are căşti în urechi (i-pod-ul e la mare modă). În urma ei, o bătrînă doamnă cu pălărie duce de lesă un cîine aproape minuscul. Constat că şi femeia dobitocului are degete şi unghii la fel de negre ca ale lui. Apare o cucoană pe bicicletă. Seamănă cu Madeleine Albright. Şiragul de perle atinge ghidonul. Poartă şi cască. Un alb deşirat şi o chinezoaică mică-mică şi brunetă, cu o rochie galbenă (ca o păsărică tropicală) se plimbă încet, gesticulînd intens. Pe măsură ce se apropie înserarea, locul se aglomerează. Oamenii încep deja să-şi bea berea în picioare, pe trotuar. Unui gen de explorator, cu barbă albă şi pălărie safari, i se leagănă pe burtă aparatul foto cu un obiectiv uriaş. Se uită la toate vitrinele. Am impresia că l-am mai văzut o dată. Făcea pipi într-o staţie de autobuz. Pe automatul de bilete. O ţară liberă. Londra, 3 septembrie 2005 libertatea de impresie