Eroinele mele...

La 1800, femeia se strecoară cu abilitate prin labirintul regulilor şi obiceiurilor de tot felul impuse de o lume masculină şi menite să o închidă în spaţiul restrîns al căminului. Marica celetnica, Lisaveta posadnica, Stana cîrciumăreasa, Zamfira preoteasa, Linca a lu' Marin brutaru, Anuţa Gherţoaica, baba Sanda, Miţa doftoreasa, Safta Picătură, Pena tălăniţa, Ruşa ovreica, Safta teleloica, Voichiţa Cireşeanca Văleanca, Chira ţiganca, Dragomira fata, Sultana Furtunoaia, mătuşa Ioana, Dobra mardagioaica, Calea, soţia lui Dumitru tipograf, Catrina văduva, Anghelina călugăriţa, fiinţe anonime care datorită unor împrejurări, de cele mai multe ori triste, au fost împinse în prim-planul istoriei, lăsîndu-şi astfel numele pe pagini de "cronici". Vă propun să facem cunoştinţă cu cîteva dintre ele, cu grijile sau bucuriile vieţii lor de zi cu zi. Iat-o pe Neacşa din Bucureşti, căsătorită de 40 de ani cu Costandin cavaful, cu trupul obosit după 20 de sarcini, cu sufletul amar după 16 înmormîntări, bucuroasă că bunul Dumnezeu i-a lăsat patru copii mîngîiere la bătrîneţe. La 12 iunie 1792 ia drumul Mitropoliei supărată tare că soţul nu se-nduplecă cu nici un chip să nu vîndă prăvălia ce pînă atunci îi ajutase să supravieţuiască. Şi-n faţa Prea Sfinţiei Sale, fiecare îşi deapănă grijile, el că l-au ajuns necazurile şi neputinţele bărîneţii, ea că nu se poate să nu se îngrijească de copila ce-o mai au încă de chivernisit. Ascultaţi, sfătuiţi, soţii găsesc căile împăcării: el promite că nu va vinde nici casa în care locuiesc, nici prăvălia, ci o va da "cu chirie pe fieştecare an ca să ne chivernisim viiaţa şi să ne mărităm şi copila". În faţa acestor promisiuni, Neacşa "s-au îmbunat şi s-au plecat de ne-am împăcat", promiţînd, la rîndu-i, "că voi fi supusă soţului mieu la orice trebi cuvioase şi să-i dau toată cinstirea şi supunerea pînă la sfîrşitul vieţii şi să doresc de casă, chivernisindu-le toate pe deplin ce-mi va aduce soţul mieu şi crescînd copila pînă o vom da la casa ei cu zestrişoara ce se va putea după puterea noastră". Sau pe Ilinca Braşoveanca, semeaţă, fire puternică, neînvinsă şi netemătoare de soţ, autoritate sau bătaie. De la 1779 pînă la 1784 se tot plimbă prin tribunale reclamîndu-l pe Pană de toate cele rele, purtîndu-şi sau mai bine zis revărsîndu-şi mînia şi nemulţumirea în faţa oricui ar fi dornic să asculte şi, cum la acea epocă se găseau ascultători pe toate drumurile, întreaga Poliţie cunoaşte "dihoniile şi prigonirele" dintre dumnealor, astfel încît toţi mărturisesc "că este femeie foarte răutăţită, limbută şi vrăjmaşă vieţii soţului ei, că îl ocăreşte şi-l necinsteşte pă uliţă, prin tîrgu, pîn mahala şi pă unde îl întîlneşte ispi