Doi bătrîni certăreţi şi încălzirea globală

14 mai 2009   Locuri comune

În 2006, un bătrîn sărit de 80 de ani se uită împreună cu soţia sa Imme la filmul lui Al Gore, An Inconvenient Truth. Ea este impresionată pînă la lacrimi de previziunile cu urşii polari care se vor îneca. Îi spune bătrînului: "Tot ce mi-ai zis tu e greşit!" " la care el murmură oarecum încurcat: "Urşii polari vor fi OK!". Bătrînelul este Freeman Dyson, un matematician şi fizician genial, născut în Anglia, trăitor de 50 de ani în America, la Princeton, unde pe vremuri făcea calcule complicate alături de alde Einstein, Fermi, Bohr, Oppenheimer. Este un fan al lui Obama, a protestat împotriva tuturor războaielor din trecut şi tot se mai luptă cu armele nucleare. Dyson nu este dintre aceia care neagă cu totul existenţa încălzirii globale, doar se războieşte cu manipularea ştiinţei şi isterizarea publicului, ceea ce îi provoacă probleme casnice cu Imme, soţia sa din 1958. Povestea lor este spusă de Nicholas Dawidoff în The New York Times (25 martie, găsit prin aldaily. com), articolul se numeşte "The Civil Heretic". De ce eretic? Acum patru ani a declarat că toată agitaţia cu încălzirea globală este grosolan exagerată. Bătrînelul care abia a renunţat să se mai caţere prin copacii din Princeton şi să spere că va termina vreodată Anna Karenina spune că încălzirea globală "nu mă îngrijorează defel, problema a devenit o obsesie, un articol de credinţă pentru religia universal seculară care a devenit ecologismul". Iar orice religie are şi ereticii cuveniţi. Predicţiile bazate pe modele îndoielnice distrag atenţia oamenilor de la problemele serioase şi urgente " spune blajinul domn Dyson. Care nu doar că nu ne isterizează, dar ne şi spune că o încălzire de cîteva grade s-ar putea să nu ne dăuneze, carbonul fiind un fertilizator pentru creşterea pădurilor şi a plantelor, în general: "Cea mai mare parte din evoluţia vieţii s-a întîmplat pe o planetă semnificativ mai caldă şi mai bogată în dioxid de carbon decît în prezent". Cînd mă gîndesc că sînt unii care vor să incrimineze penal abaterile de la opinia lui Gore mă pufneşte rîsul la posibila imagine a lui Dyson îmbrăcat în zeghe şi strigînd "carbonul e bun, carbonul e bun!", ca-n filmul în care Woody Allen călătoreşte în viitor într-o lume care a descoperit că ciocolata şi fripturile fac, de fapt, bine la organism. Dar, vai, preoţi ai încălzirii globale, adoratori ai zeilor eolieni, CO2-ul nu e singura catastrofă care îl lasă rece pe bătrînelul nostru! Mai e şi cărbunele. Exact chestia aceea care ne omoară urşii polari şi cu care chinezii îşi cresc economia. Dyson spune că respectivul cărbune nu e chiar atît de rău, pentru că toţi şi-l pot permite: "Ştiţi cum se spune, ecologiştii sînt oamenii care nu trebuie să-şi facă griji pentru plata facturilor. Mulţi dintre ei sînt prietenii mei. Dar scoaterea chinezilor şi a indienilor din sărăcie ar trebui să fie realizarea istorică a acestui secol. Şi fără cărbune nu se poate întîmpla". OK, asta nu înseamnă că sus-numitul cărbune e ceva de dorit în sine. În sine, cărbunele e naşpa, face smog şi-ţi înnegreşte cămaşa la guler " cum bine ştie Dyson din tinereţea sa londoneză. Dar tot Londra arată că este doar o etapă intermediară pînă la dezvoltare, ulterior oamenii adoptă energii mai puţin ruşinoase pentru cei care nu au probleme cu facturile. În 50 de ani " pronostichează Dyson " energia solară va fi ieftină şi evident că va fi preferată cărbunelui. Deocamdată este de vreo cincisprezece ori mai scumpă. Dar ce caută un fizician să-şi bage nasul în mediu? Deşi se pare că ecuaţiile sale de fizică teoretică erau geniale, Dyson s-a plictisit şi a început să studieze aplicaţiile practice ale ştiinţei. Şi e uimitor cîte idei are, de la cum să colonizăm alte planete, la cum să reduci supraaglomerarea urbană făcînd satele autosuficiente prin Internet şi manipulare genetică. Interesul său în ce priveşte mediul datează din 1976. S-a alăturat atunci unui grup de meteorologi şi biologi care studiau efectele dioxidului de carbon din atmosferă. A avansat ideea că în caz de urgenţă respectivul gaz poate fi înmagazinat în "bănci de carbon" sau absorbit de copaci special modificaţi genetic. A calculat de cîţi astfel de pomi ar fi nevoie ca să elimini tot carbonul din atmosferă şi i-a ieşit aproximativ un trilion. Şi încă mai afirmă flegmatic că "se poate face". Dyson şi Imme s-au uitat din nou la filmul lui Al Gore, împreună cu reporterul de la NYT. Gore spune de profesorul său de la Harvard, Roger Revelle, care le-a atras atenţia asupra problemelor climatice, continuă cu zăpezile lipsă la apel de pe Kilimanjaro, topirea gheţarilor şi nivelurile de carbon care ies din grafice. "Aşa-zişii sceptici găsesc asta OK" " se răsteşte Gore în film, iar Imme se întoarce spre scepticul de lîngă ea şi-l întreabă: "Cît trebuie să mai crească oceanele ca să spui şi tu că nu e în regulă?"; "Pînă cînd vedem dovezi sigure" " îi răspunde bătrînelul, şi eu pufnesc în rîs citind şi-mi aduc aminte de cum îl prindea bunica pe bunicul cu cinzeaca de ţuică ascunsă după dulap. "E prea tîrziu atunci" " îi spune ea. "Costurile a ceea ce ne spune Gore să facem sînt extrem de mari" " răspunde el. "Pentru a reduce CO2 am face viaţa prea scumpă şi am face rău oamenilor. Eu mă gîndesc la chinezi." "Ăştia sînt cei mai mari poluatori" " se enervează Imme de parcă ar vorbi de Costel a lu’ Costandina, complice la băutul ţuicii. "Dar tot ei îşi schimbă rapid nivelul de trai, scapă oamenii de sărăcie, şi asta e important" " zice Dyson deloc spăsit. Gore merge mai departe şi prezice uragane tot mai violente, dă exemplul cu Katrina. Imaginile sînt cutremurătoare, dar Dyson rămîne tot calm: "Desigur, ăsta e un nonsens, cînd cu Katrina pagubele au fost produse pentru că nu s-a găsit nimeni să facă diguri ca lumea. Să faci legătura între Katrina şi încălzirea globală este manipulator". Urmează apoi scenele arctice cu gheaţa care se topeşte şi urşii polari care se îneacă. Dyson e tot rece: "În cea mai mare parte din istorie, regiunea arctică nu a fost acoperită de gheaţă. Anul trecut, cînd am fost în Groenlanda, oamenilor le plăcea la nebunie". Pare a fi primul argument care o înduplecă pe Imme: "Erau aşa de mîndri, acum pot cultiva şi ei varză!". Filmul se termină: "Gore e foarte bun la ceea ce face. Cred că pentru foarte mulţi oameni e foarte convingător, dar eu l-am cunoscut pe Roger Revelle, şi el era un sceptic, de fapt. Dar a murit, nu poate să mai zică nimic". Ăsta e cusurul bătrînilor, au prea multe amintiri.

Mai multe