Dezastre mici, dar dureroase

După cum mi-a spus o prietenă care urmăreşte horoscoapele, din 7 august pînă pe 8 septembrie urmează o perioadă proastă pentru reprezentanţii majorităţii zodiilor. Nu sînt o fanatică a graficelor astrologice - le urmăresc rar. E drept că s-a întîmplat ca, uneori, predicţiile lui Netty Sandu, care se scuza graţios pentru veştile proaste, să se potrivească mănuşă. Dar cîteodată lucrurile - pe care pînă atunci le considerai nesemnificative, ba chiar inexistente - par să o ia razna cu totul şi-ţi dau senzaţia acută de paranormal. Probabil pentru că o explicaţie logică pare exclusă în furiile momentelor. E vorba de un anumit paranormal cotidian, un soi de Puck sau de drăcuşor maliţios, dar nu mortal, care îşi bagă bagheta sau coada, atît cît să stîrnească haos, dar cu şanse de scăpare. Aşa s-a întîmplat, în anii trecuţi, cu casa în care am stat cînd s-a născut copilul. Instalaţia electrică a clacat integral, apartamentul s-a inundat, iar una din bone a alunecat pe balcon, aproape să-şi rupă o coastă. Chiar şi în casa în care locuim acum, a luat odată foc tabloul de siguranţă (cu flacără vizibilă) şi am chemat pompierii, iar apa din calorifere a răbufnit în camera copilului, întinînd noua mobilă bleu de la Mobexpert. În toate cazurile pomenite nu au fost victime - deci s-au terminat cu happy-end, veţi spune. Aşa e, ba chiar am învăţat, din toate aceste situaţii, diverse chestii practice pe care le-am aplicat în pragmatica existenţă viitoare. Doar că, în cazul fiecăreia dintre ele, s-a mai pierdut ceva din ingenuitatea utopică pe care o aveam înainte de orice instalaţii electrice, sanitare sau termice, pe vremea cînd stăteam într-un subsol care nu era al meu. Toate au fost etape într-un neplăcut botez al cotidianului şi al responsabilităţilor pe care am întîrziat să mi le asum. Dar să revenim la prezent: actuala perioadă s-a dovedit a fi una asemănătoare. Probabil că Băile Herculane sînt de vină: acest loc s-a dovedit a fi unul pe care specialiştii în Feng Shui l-ar numi, probabil, neprielnic. Acolo s-a brodit ca fiul meu să plece în tabără. Am fost şi eu cu el, să fac un reportaj. Din start, totul a mers prost: colega mea Stela Giurgeanu, de obicei atît de tonică, nu era în apele ei. În compartiment am nimerit cu o învăţătoare din Tulcea, care era în pragul unei depresii generate de apropiata pensionare (sindromul lui Schmidt, din About Schmidt, regia Alexander Payne). Depresia ei se manifesta prin logoree excesivă, pe orice temă. După ce m-am obişnuit cu ea - am catalogat-o drept inofensivă şi am decis că-i pot face faţă -, am primit un telefon horror de la o persoană apropiată din Bucureşti, care m-a anunţat că, în cele trei zile de week-end cît lipsise, i-au spart casa hoţii şi totul e răscolit... Nu găsiseră bani, nu-i luaseră chiar cine ştie ce, dar sentimentul de invadare a intimităţii, despre care în general ştim doar în teorie, era cît se poate de devastator... Între timp, trenul înainta printr-o zonă extrem de frumoasă, Dunărea se vedea la orizont şi şerpuia spre Orşova, în timp ce învăţătoarea mă întreba dacă poate afla din cartea Norei Ephron, Arsuri la stomac (Editura Humanitas, 2006, Colecţia "Rîsul lumii") cum se tratează ulcerul... Aproape de Herculane aflu că un coleg de-al băiatului meu, cu care acesta aranjase să stea în cameră, s-a răzgîndit pentru că Luca nu are Play Station Portable, adică un fel de joc pe computer mai mic, pe care-l poţi căra după tine oriunde... Seria dezastrelor insignifiante nu se opreşte aici. Despre ele şi concluziile existenţiale pe care le implică, într-un număr viitor.