Despre islamişti, nazişti şi pedofili

Undeva pe la începutul lui 2006, Mohammed Raja a lăsat un bilet părinţilor săi în care le spunea că se vor revedea în rai. Apoi a plecat într-un fel de casă conspirativă unde viziona materiale despre atentate, decapitări şi altele de acest gen. Legea antiteroristă de aici pedepseşte inclusiv deţinerea de materiale care "au legătură cu comiterea, pregătirea sau instigarea la acte de terorism". Raja şi alţi trei tineri au fost iniţial condamnaţi la un total de 13 ani de închisoare. Dar Curtea de Apel a anulat sentinţa. Judecătorii au considerat că legea e ambiguă şi că procurorii nu au demonstrat clar că cei patru erau pe cale să comită un act de terorism. Ceea ce a declanşat o întreagă dezbatere nu despre caz, ci despre lege. Fiecare parte a venit cu un contra-exemplu foarte serios. Cei care critică legea fac o comparaţie cu Mein Kampf. Distribuţia şi consumul cărţii lui Hitler sînt legale. Spun criticii: dacă poţi citi Mein Kampf fără să te apuci să omori evrei, de ce atunci nu ar fi legal să consumi materiale teroriste cîtă vreme nu te apuci să comiţi acte de terorism? E un argument foarte pertinent. De cealaltă parte, cei care spun că legea este bună, dar judecătorii sînt dereglaţi, fac comparaţia cu pedofilia. Este interzis să posezi şi să consumi materiale pedofile. Rişti arestarea chiar dacă nu comiţi un act sexual cu un copil. Dar această lege nu scandalizează atît de rău ca legea privind teroriştii. De ce? Mobilul etic al acestei diferenţe îmi este cu totul neclar. Nu poţi susţine în mod consistent că statul trebuie să pedepsească vizionarea unui film în care un copil este folosit sexual, dar nu poate pedepsi vizionarea unui film în care un adult este decapitat. Prin aceste două exemple, diferenţa etică mi-e limpede. În cazul lui Hitler, este vorba despre vehicularea unor teorii politice. Absolut cretine, de acord, dar politice în esenţa lor. Avînd de ales între libertatea politică individuală şi securitatea colectivă, cu riscul de a permite răspîndirea unor idei cretine, atunci cred că trebuie să alegem libertatea. Pe acelaşi principiu, nu aş fi de acord cu interzicerea materialelor care propovăduiesc instaurarea unui califat mondial condus de Osama bin Laden în care toţi necredincioşii (deci inclusiv eu) ar fi omorîţi sau transformaţi în sclavi. În cazul pedofiliei, nu este vorba despre exercitarea unei libertăţi politice, ci despre o activitate criminală individuală, în care riscăm nu răspîndirea unor idei, ci încurajarea şi organizarea unor acte criminale concrete, cu victime imediate. Cu alte cuvinte, interzicem materialele pedofile pentru a apăra copiii de viitoare presupuse acte îndreptate împotriva lor, chiar prin restrîngerea libertăţii unor indivizi care nu au comis acele acte. Prin paralelism, dacă nu vorbim despre materiale politice islamiste, ci despre materiale în care se învaţă cum se fabrică bombe sau în care sînt expuse scene de decapitare, mi se pare legitim ca statul să apere viitoarele presupuse victime ale exploziilor şi decapitărilor. Libertatea individuală este un drept politic pentru care merită să mori, dar o vom pîngări dacă permitem pedofililor sau teroriştilor să se folosească de ea pentru a maltrata sau omorî alţi oameni. Recunosc că este o dilemă etică serioasă. În acelaşi timp, mi se pare că diferenţierea nazism/islamism ca teorii politice vs pedofilie/decapitare ca acte de barbarie individuală este solidă din punct de vedere etic. Dacă această demonstraţie vi se pare subţire, aştept cu nerăbdare argumente contrare. Nu e o formă de politeţe faţă de cititori, chiar aştept. Londra, 26 februarie