Despre încredere

13 mai 2008   Locuri comune

Acum două luni, autoritatea electorală m-a anunţat că trebuie să votez. De unde ştia că sînt aici? În afară de înregistrarea la şcoală, nu m-am declarat pe niciunde. Cu cîteva zile înainte de vot, am mai primit un cartonaş cu care trebuia să mă prezint la locul cutare, conform hărţii de pe spate. Pe 1 mai, la locul însemnat pe hartă, erau doi negri zîmbăreţi. Ei erau comisia electorală. Amintirile m-au copleşit, cum zice cîntecul. Era în 1996. Eram observator. Sînt în dubiu dacă trebuie să votez cu paşaportul, cu buletinul de România sau cu cardul de la London School of Economics. Le am pe toate. Negrul mai mic în rang se uită pe cartonaşul meu şi zice: "please, confirmaţi-vă numele!". Zic "Ghinea", cu pronunţie românească. Stă două secunde cu pixul în aer. Pare să se convingă că, în definitiv, fiecare nume poate suna după cum îl taie capul, apoi subliniază ceva pe o foaie şi îmi dă buletinele de vot. Rămîn uşor descumpănit, trebuie doar să ştii cum te cheamă ca să poţi vota? Mă duc la o măsuţă aflată la perete. Mă uit peste umăr, poate totuşi comit o fraudă fără să ştiu. Nici o cabină de vot, doar măsuţe. În dreapta mea, doi bătrîni votează la aceeaşi masă. Reprezentantul CDR face scandal că un moşuleţ a intrat cu o bătrînă în cabina de vot. Omul ţipă că e nevastă-sa, deşi nimeni nu se îndoieşte de acest lucru. Preşedintele comisiei, apolitic cu simpatii iliesciene, decretează că femeia nu vede bine, deci e legal, şi se uită galeş spre mine. Ca observator de la ONG puteam să-i fac probleme. Să-mi depăşesc atribuţiile? Un articol din legea electorală cere separarea bătrînilor. Zic: "Hai, dom’le, lasă-i în pace, nu vede bine!". Preşedintele îmi face cu ochiul: "I-am băgat la articolul cu handicapaţii, e legal". Cei doi bătrîni londonezi dezbat la măsuţa lor cu cine să voteze. Pe masa mea, lipit cu bandă adezivă, un... creion. Din ăla care se poate şterge cu gumă. Ce părere ar avea Ion Cristoiu despre o democraţie care te lasă să votezi cu creionul? Bifez cu creionul X-urile de rigoare, bag hîrtiile într-o urnă de carton şi plec fără nici o ştampilă. Cu două zile înainte, un ONG publicase un raport devastator: sistemul electoral britanic este uşor de fraudat. Capul gospodăriei declară cine sînt votanţii din casă, dar unii ar putea declara mai mulţi. Mai este apoi şi votul prin poştă. Pe scurt, ziarele spun că sistemul electoral britanic este o mizerie. 42 de oameni au fost condamnaţi din 2000 pentru fraudă electorală. Însă eu nu îmi pot scoate din cap creionul. Şi numele. Doar numele. Te întreabă cum te cheamă şi îţi dau un creion. Un ziar a înregistrat numele "Gus Trobev" (anagramă din englezescul pentru "alegător fictiv") în 31 de circumscripţii. Nu mai ştim nimic de miile de voturi duble dovedite de ProDemocraţia în Ilfov. Gus Trobev nu a votat nicăieri. Aici, regulile sînt laxe. Cu creionul, fără ştampilă, poţi să dezbaţi la măsuţă în doi sau mai mulţi. Dar 42 de oameni fac puşcărie pentru fraudă. Noi sîntem obsedaţi de fraude şi nu le facem nimic fraudatorilor. Ei sînt obsedaţi de încredere şi îi pedepsesc pe cei care o încalcă. Hai, dom’le, c-am ieşit bine! Preşedintele apolitic e epuizat. E două noaptea. Am numărat voturile de patru ori. Emil Constantinescu a cîştigat detaşat la secţia noastră de la marginea Bucureştiului. Domnu’ observator, nu-i aşa că nu avem probleme, dom’le? Sîntem bine, nu? Era în 1996. Votasem tot pentru prima oară. Londra, 6 mai 2008

Mai multe