Decoraţiunile interioare: scurt istoric subiectiv

Mi-au plăcut întotdeauna obiectele mici şi aparent inutile, opţionale, dacă pot spune aşa: care să nu intre în rutina supravieţuirii, ci într-un fel de... suprarutină pleziristo-afectivă. Pe vremea lui Ceauşescu, nu le găseam decît prin papetării, mai rar în artizanate sau la Fondul Plastic. Imediat după 1989, am dat, întîmplător, într-o curte interioară poetică de pe Calea Victoriei, de un magazin mic, dosit, dar cu foarte mult farmec: se numea Interior şi îi aparţinea lui Carmen Dumitrescu, o tînără absolventă de ASE. Fascinată însă dintotdeauna de design-ul interior. Magazinul respectiv mi-a semnalat că există şi altceva de pus în sufragerie decît bibelourile sau sticlăria-fantezie. Obiectele de acolo erau calde, prietenoase, amestecînd un aer retro cu unul rustic: aveau meritul de a ieşi din standardul producţiei socialiste, de a nu fi ostentative şi de a nu se încadra într-o serie. Fie că era vorba de un tablou, un dulap, o cutie, un ceas, un scaun sau o cuvertură, piesele expuse acolo cereau timp şi gîndire creativă: încercai să vezi unde şi cu ce s-ar asorta... Carmen Dumitrescu ne spune că decoraţiunile interioare nu erau întîmplător aranjate astfel, ci conform unui concept: "Magazinul trebuia să lase impresia că eşti acasă, să se prezinte ca un interior. Am luat drept model tablourile lui Pallady: pe o faţă de masă - o ramă foto; apoi un vas cu flori; şi o perdea care drapează într-un colţ. Spiritul pe care îl adoptasem era unul cald, campagne chic, provensal". Obiectele erau aduse din străinătate, din Ungaria, Germania, Franţa. Lua modele de acolo şi încerca să producă variaţiuni pe aceeaşi temă, în România. Ceea ce nu era prea uşor, pentru că cei care, de pildă, lucraseră mai înainte pentru Fondul Plastic aveau tendinţa să multiplice mereu aceleaşi modele... A reuşit totuşi cu anumite produse: ceramică, lămpi, perdele, covoare... La sfîrşitul anului 2000, după ce a fost în SUA, Carmen Dumitrescu a descoperit şi a preluat linia minimalistă (mai modernă, cu linii drepte, alte culori, deloc calde, negru, petrol). Spaţiul din Calea Victoriei a fost înlocuit cu unul din zona Lido: privilegiat - pentru că obiectele nu erau înghesuite şi îşi puteau manifesta "simpatiile" şi "antipatiile" reciproce. "Am pierdut, ca afacere, dar am cîştigat... admiraţie" - consideră patroana. După aceea, decoraţiunile interioare s-au dezvoltat, au venit marile firme, gen Ikea. Din 2001, în România se poate găsi orice în domeniu. S-au înmulţit şi micile magazine, cu tot soiul de profiluri, de la feng shui la etno... Dar, consideră Carmen Dumitrescu, "puţine ştiu să creeze atmosferă: obiectele lor ar putea fi dezirabile, dacă ar fi luate de acolo şi puse într-un alt context". Tot pe linia obiectului în context a fost creat şi cel de-al treilea magazin de profil al interlocutoarei mele, Atmosphere Deco: "L-am văzut tot ca pe un interior, unde să pot arăta mostre, ca pe un fel de show room. Aici casa e foarte frumoasă, puţin franţuzească. Am mers pe stilul ăsta un pic franţuzesc. Şi am mai adus ceva diferit: amestecul de obiecte noi cu unele autentic vechi - antichităţi, de la anticuri, tîrguri de vechituri". În momentul de faţă Atmosphere Deco este în reamenajări. Patroana nu ştie, momentan, dacă aici va mai rămîne un magazin sau va fi doar un birou pentru proiecte 3D. Carmen Dumitrescu se va ocupa, în continuare, de decoraţiuni interioare pentru case noi: "Oamenii îşi construiesc nişte case enorme pe care nu le pot ocupa, nici cu mintea, şi nici altfel. Cînd îi întreb de utilităţi, nu prea ştiu ce să spună. Atunci încerc, pe modelul persoanei respective, să-i dau ce-i mai frumos, să văd care-i sînt prorităţile şi stilul de viaţă. Se pot face lucruri speciale, termopane, de pildă, în lemn, parchet aşijderea, ca interiorul să pară mai cald. Totul e ca omul respectiv să vrea...".