Credinţele românilor la 1800
Călătorii străini sînt unanimi în a susţine diversitatea superstiţiilor atunci cînd este vorba de români. Sentinţa lui Bauer cade cît se poate de dur: "Românii sînt de religie ortodoxă, dar tot atît de neştiitutori în materie de religie, ca şi în materie de ştiinţe şi alte cunoştinţe folositoare... O minte slabă şi străină oricărei judecăţi nu poate să se ferească de superstiţii, se ţine de ceremoniile exterioare şi crede orbeşte tot ce minciuna are interes să-l convingă; stafiile, vrăjitorii, diavolii şi alte mii de absurdităţi, născocite de credulitate şi neştiinţă şi tratate cu dispreţ de popoarele luminate, îşi păstrează toată influenţa în Ţara Românească". La ce se referă Friedrich Wilhelm von Bauer, locotenet general în armata rusă şi participant la războiul ruso-turc din 1768-1774, ce a implicat ocuparea Ţării Româneşti şi Moldovei? Către 1738, mitropolitul Neofit Cretanul încearcă să pună capăt unor rituri şi ritualuri aşa-zis "păgîne" celebrate printre ţăranii şi preoţii micii Valahii, ameninţînd chiar cu afurisenia pe nesupuşi. Astfel el condamnă Brumaliile sau Rusaliile, căluşarii şi Drăgaica, borăcenii şi paparuda, Brezaia şi devla pe care le consideră obiceiuri păgîne practicate cîndva de "elini": "de acum înainte să încetaţi de unile ca acestea diavoleşti obicéiuri, care faceţi unii, dupre cum sînt borăcenii ce se îmbracă cu haine muereşti şi căluşarii ce joacă pre la Rusalii şi Drăgaica ce se îmbracă cu haine bărbăteşti şi joacă la naşterea Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan, ţiind şi sabia în mînă şi Brezaia ce pune pă obrazul lui o faţă de ocară cu peri, chip de mascara şi de batjocoră şi joacă la naşterea Domnului Hristos şi devla ce iaste căpăţînă de rîmătoriu şi umblă ţiganii cu dînsa în zioa ajunului sfîntului marelui ierarh Vasile şi paparuda ce iaste înfăşurată cu bozii şi joacă joi a treilea săptămînă după Paşte şi cîte altele asemenea diavoleşti obicéiuri sînt". Alături de aceste practici regăsim o serie de altele la fel de adînc înrădăcinate în mentalitatea colectivă cum ar fi credinţa în puterea miraculoasă a icoanelor: la 1780, Dominico Sestini* ne vorbeşte despre icoana de la Sîn Nicoară din ţinutul Argeşului unde veneau femeile, mai ales cele sterpe, din toată Ţara Românească, cu speranţa de a dobîndi fertilitatea. De asemenea, relicvele şi moaştele deţin astfel de puteri miraculoase ducînd la naşterea unui adevărat "comerţ", secolul XVIII fiind populat de o serie de călugări ce fie neguţătoresc diferitele părţi din trupurile unor "aşa-zişi sfinţi", fie încearcă să obţină foloase umblînd cu ele prin ţară şi predicînd binefacerile atingerilor. Boierii cumpără pe bani buni astfel de relicve, atît datorită puterii lor simbolice, cît şi credinţei că le sînt . de ajutor în situaţii neprevăzute. La 1772, Maria Cărpinişanu cerea unui "arhon sluger" "cît de puţin din sfîntu lemn al dumitale" de care avea atîta nevoie pentru alinarea durerilor Marghioalei, nora sa ce se chinuia în durerile facerii. Strigoii, vîrcolacii, fantomele convieţuiesc alături de/şi cu poporul. Îi regăseşte Griselini** atunci cînd vorbeşte de "legenda strigoilor" - "ei văd leşul mortului, pe care în viaţă l-au cunoscut sau l-au avut ca duşman, ieşind din mormînt, simt cum acesta le suge sîngele sau cum îi chinuie în alte feluri. Ei cred că numai aşa se pot izbăvi cînd aşa-zisul vampir va fi dezgropat şi i se va înţepa pieptul cu un cuţit răspunzînd adînc pînă în spate" - îi condamnă vodă Suţu în iulie 1801. Stroieşti, judeţul Argeş - ţăranii sînt speriaţi de moarte de doi vîrcolaci ce de prin primăvară le bîntuie casele, ogrăzile, odăile, le tulbură somnul, le sperie copiii, îi urmăreşte pe uliţele satului. Aşa că, cu mic cu mare, în frunte cu preotul s-a trecut mai întîi la dezgroparea trupurilor, citirea de molifte, stropire cu "osfeştanie". Dacă unul dintre vîrcolaci a fost anihilat, celălalt, o femeie în trup de vîrcolac, nu s-a speriat numai cu atît, ci chiar din acea noapte a reînceput să cutreiere satul. Reacţia ţăranilor este imediată: trupul ei este dezgropat, zdrobit şi reîngropat într-un ritual străvechi al alungării "demonilor" de tot felul. Intervenţia promptă a episcopului Iosif al Argeşului opreşte o altă etapă a ritualului de îndepărtare a vîrcolacului prin focul purificator. Puţin contau pentru ţăranii din Argeş consideraţiile episcopului, cum că ar fi "un lucru farădelege", condamnat de "pravile", teama şi mai ales credinţa subsumată sînt mult mai importante şi mai aproape de realităţile imediate şi trăite. Farmece şi superstiţii, rituri şi obiceiuri, strigoi şi vîrcolaci fac parte integrantă din credinţele românilor. Pe foarte multe dintre ele le regăsim azi poate nu la fel de actuale peste tot şi în toate mediile, dar o călătorie în Oltenia, de pildă, vă va arăta că oamenii cred încă cu tărie în vîrcolaci, icoane făcătoare de minuni sau descîntece. _____________________ * Dominico Sestini, arheolog şi numismat italian. În 1779, Alexandru Ipsilanti îi oferă slujba de secretar, dar după opt luni de aşteptare pleacă, întrucît postul era ocupat de ragusanul Raicevich. ** Francesco Griselini, erudit italian. În 1774-1776 este prezent în Banat. Scrie o Istorie a Banatului.