Clasa întîi în economia de piaţă

E vremea cînd se fac înscrieri la şcoli, iar părinţii se interesează de cele mai bune. Sînt şcoli clasice sau şcoli neconvenţionale. Sistemul de stat, sistemul Waldorf, cel Step by Step ori cine ştie ce altul. Unele cu plată, altele fără. Nu pare însă neapărat că, dacă dai bani pentru şcoală, copilul va ieşi de acolo mai învăţat, ci, poate, cu ceva mai multe "fiţe în cap", cum se spune acum. Bieţii părinţi, care, atunci cînd au făcut şcoala, nu prea aveau de ales decît cel mult un loc în care să nu fie obligaţi să înveţe rusă (evident, din frondă faţă de limba ocupantului), sînt pe bună dreptate dezorientaţi. Şcolile le prezintă diverse "oferte" sau "produse", exact ca la supermarket. Şi apropo de supermarket, bietele mame ştiu deja că există feluri de detergenţi care la televizor spală orice pete, iar în maşina de spălat de acasă nu mai sînt bune de nimic. Cu atît mai grea se dovedeşte alegerea unei şcoli. Unele au o bună ştiinţă de a-şi face publicitate, creează mode şi chiar psihoze în rîndul părinţilor. La ele se face coadă la propriu. Taţii, mamele sau bunicii se duc de cu noapte să se aşeze la intrare. Se fac liste, ca la carne pe vremuri, iar directorii se văd obligaţi să mai ceară învăţători de la inspectorat pentru a face faţă cererii. Inspectoratul Municipiului Bucureşti spune deja că ar fi nevoie de încă 3.000 de titularizări pe posturile de profesori din şcoli. Cu puţină imaginaţie, îţi poţi chiar închipui autobuzul de aprovizionare cu profesori aduşi la uşa din spate a şcolii, aşa cum veneau mult aşteptatele maşini frigorifice în dosul alimentarei, pe vremea lui Ceauşescu. Dar dacă la unele şcoli e o aglomeraţie de nedescris, la altele e linişte şi pace. Nu e nici efervescenţă stimulatoare, dar nici nebunie. Pe de altă parte, e evident că bietul copil poate nimeri la o şcoală bună într-o clasă proastă sau cu un învăţător slab, după cum, la fel de bine, poate nimeri la o şcoală proastă într-o clasă bună. De asemenea, poate fi o şcoală proastă cu reclamă bună sau o şcoală bună cu reclamă proastă. Ecuaţia e foarte complicată, iar Internetul pe care sînt afişate anumite indicii, cum ar fi numărul de reuşite la Olimpiade şi altele, nu face neapărat mai multă lumină. Totuşi, mamele se mîndresc fiecare cu alegerea făcută: "Noi dăm cinci mii de dolari pe an pentru educaţia ăluia mic, pentru aşa ceva merită orice sacrificiu"; "Eu sînt de părere că nu trebuie să studieze totul într-o limbă străină, pentru că pe urmă devine cu totul aerian în ţara asta"; "Orice aţi zice voi, mie mi se pare că şcoala trebuie să fie aproape de casă"; "Dar n-ai auzit că acolo, în cartier, umblă ăia cu droguri?"; "Şi la ăilalţi, în centru, se aruncă cu grenade". Cine ia în calcul şi informaţiile din presă care vorbesc de eleve înjunghiate în biroul directoarei, de profesori care-şi bat regulat elevii sau de elevi care le dau profesorilor aflaţi la tablă pantalonii jos, n-au decît să-şi lase copilul analfabet.