Circul Pironkov

Toţi copiii din zona Tineretului au fost mobilizaţi la Circul de cartier numit Pironkov. Sună bine, sună exotic, rusesc, deci profesionist. E recomandat de şcoală, deci serios. Aşa că ne ducem, cu tot familionul, lîngă Palatul Copiilor. Circul e un cort, sau un chapiteau, cum se spune profesionist, aşezat în parc. Grupuri-grupuri de copii se îndreaptă, veseli, către intrare. Noi ne îndreptăm, conştiincioşi, către casierie. Acolo, cu orgoliul cetăţeanului aspirant spre mediu ce se respectă, luăm cele mai scumpe bilete, adică într-un loc privilegiat numit, pe hîrtie, lojă. Cînd cei de la poartă văd ce bilete avem, un tînăr cu tunică roşie ne escortează pînă acolo. Odată ajunşi la loja alcătuită din patru scaune de plastic, plasate foarte aproape de scenă, izolate de celelalte şi roşii, în loc de albe, ne-am dat seama de ce ni s-a făcut o atare onoare: eram singurii extratereştri care am plătit bilete, ba chiar pe cele mai scumpe dintre ele, pentru că primul spectacol era gratuit, dacă proveneai de la şcolile din cartier (şi noi proveneam). Statul în lojă implica şi alte însemne ale statutului social: măcar băuturi şi gadget-uri. Ne-am dus la vînătoare de simboluri ale distracţiei. La taraba de băuturi nu exista apă, ci doar Cola şi Fanta. Mesajul era, probabil: Îndulceşte-te cu orice preţ! O pitică vindea lămpi luminoase, nasuri de clown şi evantaie. Am luat un evantai care, după cinci minute, pur şi simplu s-a pleoştit, ca o floare ofilită. Una peste alta, spectacolul a început. Circul fiind mic, personalul se repeta des, lăsîndu-ne plăcerea recunoaşterii: de pildă, fetele din corpul de balet erau şi acrobate, şi asistentele dresorilor sau magicienilor; fachirul şi soţia lui vindeau baloane în pauză; Buffalo Bill, specialistul în aruncări cu lasso-ul, era şi magician, iar pitica avea un număr comic. Senzaţia de improvizat se prelungea şi în privinţa decorului: pe jos era o simplă muşama, iar scena, pe care, veţi vedea, aveau loc chiar şi dresuri, nu era cu nimic protejată. Şi totuşi, Circul Pironkov avea ceva autentic, de bîlci de altădată, cu iz vag fellinian: artiştii evoluau frust, fără marjă de siguranţă, fără pene şi paiete, lumini sau efecte speciale. Erau doar ei înşişi şi ne arătau, cu sinceritate, de ce erau în stare. Un domn cu faţă blajină, de la Circul Mare din Moscova, a reuşit să ţină în echilibru, pe cap, o oală chinezească, ba chiar s-o şi mişte. De cîte ori îi ieşea o figură, zîmbea sincer. Acrobata Corina s-a dat într-un leagăn de sfoară cu viteză nebună, s-a întors pe faţă şi pe dos, cu aceeaşi aparenţă mulţumită. Cel mai spectaculos a fost fachirul, care a făcut toate numerele tradiţionale fără să crîcnească: a călcat pe ţepi, pe sticlă pisată, ba chiar şi pe bec (de fapt, erau vreo cinci becuri, aprinse), aplicînd concret celebra expresie. În final, s-a lăsat călcat în picioare de frumoasa asistentă plus încă două ajutoare masculine, fără să aibă vreo zgîrietură. Toate acestea nu au fost mare lucru în comparaţie cu momentul palpitant ce a urmat. Pironkov însuşi, care s-a dovedit a fi bulgar, şi nu rus, a ieşit la scenă deschisă cu trei şerpi şi doi crocodili. Spectatorii au fost avertizaţi, precaut, să nu se apropie de scenă. Dar noi ce era să facem, "loja" noastră era practic lipită de scenă. Aşa că, presupunînd că gradul de risc era inclus în preţul piperat al biletului, am stat la cîţiva cm de reptile, observîndu-le mişcările parşive şi aşteptînd... să sară. Din fericire, nu s-a întîmplat nimic (cel puţin la primul spectacol), deşi crocodilul mai mic începuse să înainteze destul de vertiginos spre lojă, privindu-l fix (mi se părea mie) pe rotunjorul Luca. Dresorul l-a prins la timp, spectacolul a continuat şi s-a terminat în aplauze şi cu "amintiri de neuitat".