Ce i-o fi spus Mbeki?

BBC World transmite în direct ceremonia de semnare a acordului de împărţire a puterii în Zimbabwe. Evenimentul emană o normalitate bizară. Robert Mugabe, preşedintele în exerciţiu, şi Morgan Tsvangirai, liderul opoziţiei, nu îşi strîng mîna la început. Fiecare se salută cu preşedinţii din regiune, prezenţi şi ei la ceremonie. Vedeta este preşedintele Africii de Sud, Thabo Mbeki, care a intermediat acordul. Sala este împărţită între partizanii celor două tabere, parcă opoziţia are mai mulţi, în orice caz mai zgomotoşi. Vorbeşte Tsvangirai. Acum un an l-am văzut la TV, desfigurat de bătăile oamenilor lui Mugabe. În recentele alegeri, partidul său a cîştigat majoritatea parlamentară (după calculele sale). Guvernul a anulat alegerile în cîteva circusmcripţii, oamenii puterii au fost declaraţi cîştigători. Tsvangirai spune şi acum că a cîştigat alegerile prezidenţiale contra lui Mugabe. Calculele oficiale au dus la un tur secund. Între cele două tururi, poliţia şi miliţiile partidului aflat la putere încă de la cîştigarea independenţei în 1980 i-au terorizat pe militanţii opoziţiei. Presa britanică avea aproape zilnic poveşti despre oameni torturaţi, case incendiate, femei violate. Fotografiile erau înfiorătoare. Tsvangirai s-a retras din cursă. Mugabe a participat singur. Calculele oficiale arată că a cîştigat. Tsvangirai s-a refugiat în ambasada olandeză, spunînd că abia a scăpat de forţele trimise să-l asasineze. După trei luni, este prezentat la această ceremonie ca "prim-ministrul Morgan Tsvangirai". Vorbeşte despre reconciliere. Discursul este scurt şi se vrea energic. Poporul trebuie să aibă pîine, trebuie să muncească. Nu e clar ce anume înseamnă noul său post. Mulţi se tem că preşedintele Mugabe nu îi va permite să deţină puterea reală. Ambasada olandeză rămîne deschisă. Urmează la cuvînt Robert Mugabe. Circa o jumătate de oră le mulţumeşte şefilor de stat prezenţi. Poporul nu apare în discurs, istoria este însă foarte prezentă. "Ce ar însemna Africa fără Tanzania?" - zice cu voce impozantă. Aminteşte de Julius Nyerere, părintele independenţei Tanzaniei. Mugabe este ultimul conducător la putere din generaţia lui. Acea generaţie de lideri africani care le-au adus popoarelor independenţa. Şi cam atît. Eroul său, Nyerere, a experimentat socialismul african şi dictatura luminată. O treime din populaţie a fost dislocată pentru a fi mutată în sate moderne, construite pe modele ştiinţifice. Un eşec monstruos. Dar Nyerere rămîne un erou pentru africani şi pentru intelectualii occidentali. Mugabe ştie că şi el beneficiază de această scutire morală. E greu să-i urechezi pe părinţii popoarelor. Zimbabwe a avut anul trecut o inflaţie de 11 milioane de procente. După calculele oficiale. Economia nu mai există, magazinele sînt goale. Dar deschise. Legea interzice patronilor orice fel de concedieri. Fermele albilor, împărţite după sistemul "cine ajunge primul dintre oamenii puterii", nu mai produc. Foametea bîntuie, mai mult de jumătate din forţa de muncă a emigrat. Dar acum este un moment de sărbătoare. Călăii au acceptat să împartă puterea. Tabo Mbeki jubilează pe margine. Mugabe îi mulţumeşte îndelung. Spune că este un om care îşi foloseşte intelectul. Că se foloseşte de sugestii şi dacă sugestiile nu merg, vine cu alte sugestii pe care nu le mai poţi refuza. Ce o fi vrut să zică? O parte a sălii rîde. Oricum, Mbeki este omul zilei. El, cel hulit de presa internaţională pentru că nu intervine să stopeze abuzurile din ţara vecină. S-au scris lungi analize despre complexul său faţă de Mugabe. A stat 28 de ani în exil, cînd Mandela era în puşcărie, iar Mugabe lupta cu arma în mînă. Să-i dea el lecţii lui Mugabe? Cînd Mandela şi-a sărbătorit 90 de ani printr-un concert la Londra, a spus cîteva cuvinte de ocară. Nu a dat nume, dar a vorbit despre tirani şi despre cei care îi tolerează. Ce i se permite lui Mandela nu i se permite lui Mbeki. Totuşi, pare că a reuşit. După îndelungi negocieri purtate în Africa de Sud, pacea revine timidă în Zimbabwe. Mbeki nu l-a criticat public pe Mugabe. Spune că a preferat diplomaţia tăcută. Cînd apăreau zilnic în ziare fotografii cu oameni mutilaţi, diplomaţia tăcerii părea complicitate la crimă. Acum pare inteligenţă politică. Ceremonia se apropie de final. Mugabe şi Tsvangirai îşi dau totuşi mîna. Leul bătrîn îl acceptă pe trădător, pe "unealta imperialiştilor". Ce i-o fi spus Mbeki? Care or fi fost sugestiile de nerefuzat? Să confirme Mbeki acea speranţă încăpăţînată că poţi vorbi cu nebunii şi poţi rezolva prin diplomaţie crizele din care călăii au de cîştigat? Va merge "metoda" cu nebunul din Coreea de Nord? Ar fi mers cu Saddam Hussein? Ar merge cu omul cu ochi ficşi de la Teheran? Ce i-o fi spus Mbeki?