Cărţi şi întîmplări

Să te uiţi la cărţi, într-o librărie sau într-un anticariat, se ştie, e una dintre ocupaţiile cele mai plăcute ale multora. Dacă se întîmplă să ai şi banii necesari să cumperi ce îţi face cu ochiul, te poţi considera de-a dreptul fericit. Ştiu că "fericit" e un cuvînt mare, care are de-a face, în majoritatea cazurilor, mai curînd cu aspiraţia către ceva, decît cu împlinirea ei. Şi în cazul cărţilor, acest lucru poate fi valabil: sînt foarte multe cărţi care îţi plac şi pe care ai vrea să le ai, dar, evident, nu o poţi face, căci sînt scumpe. Pe vremea lui Ceauşescu, cărţile bune erau prea puţine, şi trebuia să ai pile la librării ca să ţi le oprească şi să "mai apuci" vreuna. Acum raportul e exact pe dos, sînt prea multe cărţi (vine vorba, de fapt, niciodată nu sînt prea multe...) la un singur om. Pînă şi criteriile după care le alegi sau măcar după care îţi atrag privirea, variază: de unele ai auzit din revistele de specialitate, de altele din simple prezentări din 24 Fun sau 7 seri, despre unele - de niciunde, dar te interesează subiectul tratat, sau, pur şi simplu, îţi place coperta... Pe unele le cumperi pentru că ştii că sînt serioase şi vor constitui referinţe în propria-ţi bibliotecă, pe altele - tocmai pentru că sînt proaste sau inutile, şi te intrigă interesul cuiva pentru teme absurde... Acum cîteva zile, mă aflam tocmai în mijlocul unui asemenea proces de selecţie ad-hoc în Librăria Papirus. Mă uitam ce a mai apărut, citeam prezentările de pe coperţi, în speranţa unei formidabile revelaţii, nu mă grăbeam şi nu aveam un scop concret. Trebuie să fi arătat ca o cititoare învederată sau măcar precum cineva pus pe cumpărături mari, pentru că zăboveam, atemporal, printre rafturi. În timp ce frunzăream ceva, se apropie de mine un domn cu barbă, la vreo 50 de ani. Nu-l cunoşteam, cu certitudine, şi, totuşi, respectivul a intrat direct în vorbă: "Permiteţi-mi să vă ofer şi eu o carte". Şi mi-a şi întins una, intitulată Mîncătoarele de ruj de buze din Casablanca. Mi-a explicat că este o culegere de schiţe despre lumea arabă, în mijlocul căreia (în Maroc şi Algeria) a stat un timp şi că nu costă decît 9,90 lei. Mi-a mai spus că nu mă obligă să o cumpăr, vrea doar să mă uit prin ea. Ceea ce am şi făcut, constatînd următoarele: cartea avea o copertă lucioasă, cu Statuia Libertăţii albă pe fond albastru dată cu un ruj roşu-aprins pe ea; din păcate, albastrul în cauză era combinat cu un maro nu prea frumos; printre capitolele cărţii, apărute la Editura Didactică şi Pedagogică, se numără: "Povestirea unui fost păstor de capre", "Minaretul din World Trade Center", "Cuşcuş de Casablanca", "Răsărit de soare în Sahara", "Un beduin îndrăgostit..."; pe autor îl cheamă Doru Ciucescu şi e profesor la Universitatea din Bacău. Situaţia în care mă pusese Autorul (îl scriu cu "a" mare pentru că tot învăţăm despre el, laolaltă cu posturile, prezenţele şi absenţele lui la teoria literaturii şi nu numai...) era una destul de dificilă: nu ştiam mare lucru despre cartea lui şi nu eram convinsă că merită cumpărată. Însuşi faptul că stătea, acolo, în librărie, să şi-o vîndă, îl punea, în ochii mei, sub semnul întrebării: aveam prejudecăţi în privinţa Autorului sus-pomenit, a autorităţii lui şi a aurei de mister care trebuie să-l înconjoare (îmi aduc aminte că, atunci cînd îmi apăruse cartea de poveşti, de fiecare dată cînd întrebam în vreo librărie dacă o au, mă făceam mică şi fără nici o legătură cu ea...). Pe de altă parte, mă simţeam ruşinată faţă de omul care stătea la cîţiva paşi de mine şi aştepta părerea mea: dacă nu i-aş fi cumpărat volumul, ar fi fost un soi de jignire... Şi, pînă la urmă, era doar o sută de mii, bani pe care îi arunc atît de uşor... Am cumpărat cartea, i-am zîmbit, fals, autorului şi am ieşit din librărie. După care, la o reflecţie mai adîncă, mi-am schimbat întrucîtva opinia despre el: în fond, să stea acolo, în librărie, şi să-şi recomande produsul era un act de curaj...