Bijuterii şi podoabe la 1800

22 martie 2006   Locuri comune

Boieri şi boieroaice se împodobesc cu zeci de bijuterii şi podoabe cît mai scumpe şi cît mai originale. Pe degete, pe piept, în păr sau la picior, pe haine sau pe işlic, pe calpac sau pe testemel, o ploaie de inele şi pietre preţioase se revarsă într-o ploaie a culorilor, dînd strălucire şi opulenţă purtătorului. Inelele sînt cît mai diverse: din aur cu diamant, cu "zmarand" (smarald), cu bălaş (rubin), cu "zamfir" (safir). Pietrele sînt mai mari sau mai mici, modelele - după pofta boierului: "cu trei diamante inimioare", "de aur cu un robin iarăşi nevăpsit, i cu două diamanturi", "de aur cu bălaş". Cerceii se aranjează în funcţie de culoarea rochiei şi de pofta cucoanei: "cu diamanturi" sau "cu zmaragduri" sau "dă aur cu zmaragduri verzi, cu picioarele dă mărgăritar", "dă aur în scaun, cîte un diamant şi picerile cu cîte un zamfir", "cu zmaragduri, cu cîte 3 picioare de bălaşuri", "de aur cu opt diamanturi". Colierele sînt şi ele cît se poate de diferite: şiruri de mărgăritare, mari sau mici, ghiordane (colier din aur) simple sau alcătuite din "trei şăre dă mărgăritare" sau "de aur cu diamanturi", lefturi "de aur cu două robinuri mari, nevăpsite, i cu două robinuri de mijloc, curate nevăpsite, i cu nouă mai mici, iar curate nevăpsite" sau "de aur cu zamfiruri albe şi cu un picior de zmaragd". Paftale din aur, împodobite "cu mărgăritare, cu colanul saia (postav veneţian) de fir" sau "de argint poleite cu aur, cu colan de fir dă cel bun". Brăţările sînt întotdeauna perechi, "o păreche dă brăţări dă aur" sau bătute cu smarald, diamant şi safir. Se adaugă acele de păr din aur sau argint bătute cu mărgăritare sau rubine şi harhalul, un lănţic din aur ce împodobea glezna piciorului, broşele sub forme felurite: "o floare de mărgăritare", "un soare de diamant". Salba face parte din zestrea oricărei fete, fiind purtată în ziua nunţii. Ea este formată din monede de aur: "24 ughi ungureşti", "douăzeci galbeni împărăteşti", "galbeni 20 stamboli", "60 de zloţi ungureşti". Pe cap se purtau cununi "de aur cu diiamante şi cu robinuri", galbeni înşiraţi sau oricare alte monede de preţ : "25 de taleri bani pe cap". Firele de aur sau de argint se împleteau în diferite modele ce ornau ii şi cămăşi, rochii şi basmale, nasturii nu puteau fi decît din diamante sau smaralde, din rubine sau mărgăritare. La gît sau pe poale, giubelele, anteriile, zăbunurile, caţaveicile, tătărcile, tivilichiile, ghiordiile şi dulamele au blănuri de cacom (hermină), sîngeap (blană de jder sau veveriţă), samur sau vulpe. John Pety în vizită la Bucureşti în vara lui 1784 remarcă această revărsare de podoabe, şi iată mărturia sa: "Aseară am fost la un bal dat cu prilejul nunţii unui boier. Sala era plină de lume. Erau multe doamne îmbrăcate după moda românească şi cea grecească; găteala lor era foarte bogată şi împodobită din belşug cu diamante şi alte pietre scumpe. Totul mi se părea datorat magiei. Totul a fost pentru mine ca pătrunderea într-o altă lume." La fel de impresionat se arată şi medicul Andreas Wolf ce şi-a petrecut mai mult timp printre boierii de la Iaşi şi Bucureşti: "Cînd vreuna dintre boieroaicele mai de seamă se arată în îmbrăcămintea ei de ceremonie, atunci poartă cu siguranţă pe ea valoarea a douăzeci-treizeci de mii de piaştri. Numai saricul ei de pe cap, împodobit cu giuvaieruri minunate, cu o mulţime de perle orientale, precum şi cu cele zece sau douăsprezece inele cu briliante de pe degete (chiar şi la degetul mare) ajung la sume şi mai mari, ca să nu mai pomenim de samurul şi de celelalte blănuri scumpe ce sînt purtate des de bărbaţi şi femei. " Fetele şi băieţii din popor poartă şi ei podoabe dar adaptate la punga lor astfel încît inelele sînt din argint poleit sau matostat, din fier sau aramă, "cercei de argint poleiţi cu picioare de mărgăritar", şirurile de mărgăritare sînt înlocuite cu mărgean sau urmuz, paftalele sînt din argint şi foarte rar bătute cu pietre preţioase. La ţăranii înstăriţi şirurile de mărgean, hurmuz şi chiar "robinuri" urcă simţitor către 10-12 din fiecare, semn că se purtau mai ales la zile de sărbătoare. Ţiganii făurari meşteresc de zor la inele, cercei, lanţuri şi coliere, brăţări şi paftale din cositor sau din alamă argintată pe care le vînd apoi la desele tîrguri de peste an sau prin sate, pe ouă sau o sită de mălai. Francesco Griselini în a sa Istorie a Banatului (1780) povesteşte că "fetele mari, cît şi femeile măritate caută să-şi sporească farmecul prin găteală. Grija lor este aţintită asupra împletiturii // cosiţelor, iar celelalte prind de maramele lor salbe de diferite monede... Ele îşi atîrnă şi pe piept asemenea monede sau şiruri de mărgean sau mărgele de sticlă, iar truda ţiganilor va trebui să le pună la îndemînă cercei. " Ieri ca şi azi, bijuteriile dau tonul într-o istorie a modei, subliniind bogăţia unora, frumuseţea altora, dorinţa tuturor de a le purta indiferent de valoarea lor. P.S. În numărul de săptămîna trecută, dintr-o eroare de corectură, politie (oraş, cetate) a devenit Poliţie. Rog cititorul să preia forma corectă şi promit să dau explicaţii pe viitor cînd astfel de arhaisme vor mai apărea în textele mele.

Mai multe