Baloane, iubiri şi morală

Filmele de vacanţă, fără a-şi depăşi genul, reuşesc, totuşi, măcar între anumite limite, să (re)aducă ceva nou. Tîrîtă în iad (Drag Me to Hell, în regia lui Sam Raimi, cu Alison Lohman) este, fără dubii şi dezbateri, cel mai prost film văzut în ultimul timp. Nu am mai dat de mult peste un film de groază "clasic", în sensul limitat şi previzibil al cuvîntului. Cu scene incapabile să te sperie "psihologic", ci de-a dreptul vizual, la modul grosier: monstrul, mai bine-zis spiritul, urît, pe linia fiziologic scabroasă, dar şi supradimensionat, vine, se răsteşte, cutremură, scuipă, împroaşcă şi face ca jeturile de sînge să izbucnească pe undeva. Eroina e blondă, suavă, nici destul de deşteaptă ori de emoţională şi… nici măcar suficient de morală. În această direcţie, filmul se încadrează tot în direcţia "tradiţională", care ne-a învăţat că morala contează şi că lipsa ei se sancţionează. Nu mai e totul doar un exces stilistic, în care personajele joacă roluri preponderent estetice,