Acelaşi Mircea, acelaşi Năstase

Eram în primul an de facultate şi urma să schimbăm ţara. De fapt, majoritatea dintre noi dorea să schimbe ţara. Mircea nu părea că are chef de aşa ceva. Era 1996, facultatea începuse aproape odată cu campania electorală, se simţea în aer că de data asta Ion Iliescu va pleca. Eram anti-Iliescu, normal. De fapt, majoritatea dintre noi era anti-Iliescu. Mircea nu era. Mă credeţi sau nu, dar Mircea era pedeserist. Să fii pedeserist cu carnet în mediul studenţesc atunci era tare ciudat. La petrecerile din Grozăveşti era moda să scoţi capul pe geam şi să zbieri înjurături anti-Iliescu. Şi totuşi, Mircea era pedeserist. Şi încă unul ciudat. Nu cîştiga nimic din asta, chiar credea. Toţi pedeseriştii pe care îi mai ştiam din vedere aveau ceva de cîştigat: funcţii, afaceri, învîrteli. Chiar şi copiii de pedeserişti de prin facultate aveau de cîştigat. Şi nici măcar ei nu erau pedeserişti. Mircea nu părea să cîştige nimic. Cred că trecea de fraier printre pedeserişti. CDR a venit la putere, entuziasmul s-a dezumflat şi Mircea nici măcar nu a zis "v-am spus eu". L-am văzut odată foarte nervos, discutam la modul doct şi analitic despre mineri, s-a enervat şi atunci ne-am adus aminte cu toţii că este din Petroşani. Aşa am preferat să-mi explic: era cu Iliescu pentru că era din Petroşani. Clişee de oameni care cred că ştiu totul dacă lîncezesc într-o facultate. Cei patru ani de CDR au trecut repede, la fel şi facultatea. Iliescu s-a întors la putere, cu cuţitul în dinţi, vorba lui Cristian Tudor Popescu. Generaţia aceea care dorise să schimbe lumea se acrise cu totul. O generaţie de studenţi la ştiinţe politice a terminat facultatea tocmai cînd PDSR se întorcea la putere. Majoritatea a devenit pedeseristă. Consilieri pe la miniştri, asistenţi la Parlament, ajutori de cîine-lup pe la firme de sifonat bani publici şi alte funcţii importante în aparatul de partid şi de stat. Nu a fost un an bun să termini facultatea. Diploma de la SNSPA încă era de prestigiu, îţi găseai job, dar mediul era cu totul dubios. M-am lămurit după două luni la o firmă de consultanţă politică cît de dubios era totul. Singurul meu job de "om serios" a durat două luni. Treptat, în lungii ani de guvernare Năstase, mi-am găsit colegi în cele mai bizare combinaţii de partid şi de stat. O generaţie tristă de oameni care se adaptaseră prea bine la sistem. De Mircea nu am mai auzit o bună bucată de vreme, apoi, prin telefonul fără fir, l-am localizat la guvern, la un departament de analiză. În 2004 au apărut stenogramele PSD. Scandal mare, oamenii serioşi de acolo se înregistraseră punînd la cale porcării de partid şi de stat. Cine a divulgat stenogramele? Presa l-a propus drept cel mai sigur candidat pe Mircea Staicu. Da, acel Mircea. Am rîs şi m-am bucurat. Trebuie să reintri în atmosfera sufocantă a anului 2004, cu acel Năstase omniprezent şi omnipotent, ca să înţelegi de ce m-am bucurat că Mircea dăduse stenogramele. Mi-am zis că rămăsese acelaşi Mircea, trebuia să fie acelaşi. Partidul lui ajunsese la putere şi el le face una ca asta. Mereu împotriva curentului. Dar Mircea a negat atunci că el era sursa, şi încă mai neagă. Dar rămîne cel mai bun candidat pentru acel gest civic, şi eu vreau să cred că el a fost. În fond, din toată generaţia de pedeserişti convertiţi pentru a obţine joburi de partid şi de stat, doar pe Mircea îl văd făcînd aşa ceva, el cel puţin putea să creadă în ceva. De ce vă povestesc despre Mircea Staicu? Nici nu aţi auzit de el? Povestea are o morală ciudată: Mircea Staicu este acum contracandidatul PDL în colegiul Mizil, împotriva lui Adrian Năstase. Pentru mine este ca o poveste care îşi caută morala. De o parte Năstase, oportunismul perfect, omul care scria înainte de 1989 că drepturile omului sînt o manipulare a Occidentului, pentru ca mai tîrziu să bage România în NATO, omul care a plătit un diplomat să-i aducă termopane din China, pentru ca apoi să-l şantajeze că îl denunţă de securist. Îl ştiţi pe Năstase, nu mai insist. De cealaltă parte... Mircea. Singurul pedeserist sincer pe care l-am cunoscut, omul care (cred) a dezvăluit că partidul la care ţinuse era de fapt un fel de Clanul Soprano, doar că la scară naţională. Cum o fi ajuns el candidat la Mizil contra lui Năstase? Nu ştiu. Nu cred că l-a forţat partidul. Şi nici nu ştiu în ce partid mai crede. Să-l urmărească Mircea pe cel care i-a arătat că nu avea de ce să se certe cu noi în facultate pentru PDSR? Îi citesc blogul de campanie (http:// staicumircea.wordpress.com/) şi rîd. Îi fugăreşte pe pesediştii îmbrăcaţi cu geci pe care scrie "Năstase" şi le face poze cînd distribuie cadouri electorale. Pune pozele pe blog şi pare că se distrează. Are aerul că nu va deveni niciodată un "om serios". Cine va cîştiga Mizilul? Tare mă tem să aflu morala acestei poveşti.