Zona Nouă – un festival cu multă, multă poezie

22 iulie 2015   La zi în cultură

La începutul lunii iulie, a avut loc la Sibiu prima ediţie a Festivalului internaţional studenţesc „Zona Nouă“, un festival de poezie tînără. I-am întrebat pe organizatori ce e Zona Nouă, cum s-a transformat un cenaclu literar în ditamai festivalul, cine a venit anul acesta şi ce înseamnă efectul de fluture în literatură. (Luiza Vasiliu

Zona Nouă a început acum vreo cîţiva ani din energia unor oameni tineri de la Facultatea de Litere din Sibiu şi, bineînţeles, a lui Radu Vancu şi Dragoş Varga şi a revistei Transilvania. Ce-a fost întîi un cenaclu literar, oarecum restrîns ca dimensiuni şi cu o deschidere nu prea mare, a devenit în timp un adevărat proiect cultural dezvoltat pe mai multe planuri (odată cu apariţia, în 2012, a primului număr al revistei

şi, mai apoi, cu inaugurarea site-ului

, în toamna lui 2014). La început, revista a fost mai mult despre noi şi despre ceea ce vedeam şi găseam în jurul nostru – în Sibiu şi România, dar, după ce am cunoscut şi am văzut ce fac, atît literar, cît şi jurnalistic, tineri scriitori din afară, ne-am dorit mai mult şi am început să aducem alături de noi poeţi şi prozatori tineri din toată lumea, traducîndu-le textele, punîndu-le întrebări, încercînd să înţelegem mai bine ce fac ei şi să le arătăm şi celor pe care îi interesează ce citim şi găsim şi ne place. Aşa am ajuns să avem cel puţin doi-trei străini în fiecare număr al revistei, să publicăm o antologie de zece poeţi spanioli sub 30 de ani şi o alta cu 14 tineri scriitori nord-americani, cu toţii traduşi pentru prima dată în română. Eram în punctul în care creasem nişte conexiuni, vorbeam foarte des cu majoritatea oamenilor ăstora şi simţeam din ce în ce mai tare nevoia să-i vedem, să-i cunoaştem, să stăm la o masă cu ei.  Aşa că am încercat, încă de anul trecut, să punem pe picioare un festival – un festival numai cu tineri, să le arătăm cît mai multor oameni din România că literatura care se scrie acum e despre noi toţi, că e foarte uşor să ajungem la ea şi, la fel de uşor, să

Pe cîţiva dintre cei pe care aveam să-i chemăm la festival îi cunoşteam deja, pe Luna Miguel, de exemplu, o ştim de acum doi ani, de cînd a venit la Festivalul internaţional de poezie de la Sibiu, organizat de Radu Vancu şi Dragoş Varga. Şi ne-am îndrăgostit de ea imediat cum am luat-o de la aeroport. În poze părea o tipă

cu multe tatuaje şi poezie plină de sînge şi păsări şi boală şi corporalitate, dar din avionul ăla coborîse o tipă care nu de mult îşi tăiase tot părul negru şi lung şi acum arăta ca o adolescentă roşie în obraji, vorbind o englezo-spaniolă adorabilă. Ne-am plimbat mult, am vorbit despre pisici

(Luna are două, şi încă ne mai trimite poze cu ele pe WhatsApp din cînd în cînd) şi despre poezie. Luna venea dintr-o cu totul altă lume pentru noi şi era bine ancorată în lumea literară – atît cea europeană, cît şi cea globală – încă de foarte, foarte tînără, pentru că şi părinţii ei erau amîndoi foarte pasionaţi de literatură, tatăl ei fiind profesor, iar mama ei fiind cea care a iniţiat proiectul micuţei lor case de editură, El Gaviero Ediciones. Luna ştia acum aproape tot ce se întîmpla în lumea literară tînără din Spania şi chiar şi din Anglia, America de Nord şi America Latină. Toţi se urmăreau unii pe alţii pe Facebook, Instagram, blog-uri, era o generaţie complet nouă,

şi foarte, foarte

.  Am păstrat legătura cu Luna de atunci, ne-am trimis în continuare poze cu pisici şi poeme frumoase, am vorbit pe Skype, am făcut un chat conference cu ea şi încă vreo cîţiva poeţi latino-americani, am invitat-o să participe la ArtManiere Poetice, un eveniment pe care-l facem în fiecare an în colaborare cu cei de la ArtMania, am mîncat mămăligă şi am băut ceai verde, am vizitat cetăţui din Mărginimea Sibiului, am făcut liste cu poeţi tineri care ne plac. Şi aşa, prin Luna, am ajuns la Katja Perat, o poetă slovenă care scria o poezie atît, atît de frumoasă şi atît de puternică, încît te gîndeai la poeme de-ale ei zile întregi, înainte să adormi, cînd îţi luai micul dejun, pe drumul de întoarcere de la slujbă (bine, asta nu noi, dar aşa ne-au zis nouă nişte oameni care au un drum de întoarcere de la slujbă), cînd ajungeai acasă şi-ţi trînteai toate lucrurile pe dulăpiorul din hol, poemele ei erau acolo. Tot prin Luna şi prin antologia coordonată de ea, Mil Novecientos Violeta, l-am cunoscut pe David Teles Pereira, prin care am ajuns la Diogo Vaz Pinto şi la poemele lui dense şi Lisabona lui frumoasă. Pe Lieke Marsman o ştiam din revista chineză Chutzpah (cu care am colaborat pentru un număr cu mai mulţi poeţi născuţi după 1989, iar ei au transformat numărul respectiv al revistei într-o mini-antologie de poezie din vreo zece ţări, denumind-o The Diamond Generation), dar, cum n-aveam acces în engleză decît la poemele din revistă, a fost o surpriză să-i citim noile texte, care erau şi mai frumoase decît cele din revistă, erau pur şi simplu la fel de efortlessly pretty ca şi ea. La Sam Riviere am ajuns foarte simplu: noi urmărind cît putem ce se întîmplă în exterior, nu aveam cum să nu dăm de colecţia „Faber New Poets“ a celor de la Faber & Faber. Sam e unul dintre puţinii din colecţia aia care au mers mai departe şi au publicat apoi la F&F, fiind cam cel mai tînăr autor cu cărţi în celebra colecţie „Poetry“ a lor. Pe Lucy K. Shaw o publicaserăm în antologia cu scriitori nord-americani şi am fost foarte încîntaţi să o cunoaştem.  Prin Lucy am ajuns la Oscar Bruno d’Artois şi la poemele lui, care au fost printre cele mai catchy hituri ale festivalului. Iar în ce-l priveşte pe Alexandru Cosmescu (pentru că şi el se încadrează în categoria străinilor, chiar dacă scrie în română), am considerat că volumul de versuri pe care l-a publicat la Cartier merita mult mai multă atenţie decît a primit, aşa că l-am chemat alături de noi. Cam aşa am ajuns la străinii pe care i-am adus la Sibiu, dar nu e vorba doar de cum am ajuns, pentru că ei sînt, de fapt, foarte diferiţi între ei. Ca scris, ca personalitate şi ca viziune. Am încercat, tocmai prin aceste alegeri, să aducem în faţa fiecărui om care a venit să asculte poezie în cele două zile ale festivalului cel puţin un poet care să-i placă. În ceea ce priveşte invitaţii români, pentru că nu trebuie trecuţi cu vederea, ei sînt toţi poeţi cu vizibilitate, cărţi comentate de presa culturală şi o serie de premii la activ: de la Ştefan Baghiu la Alex Văsieş şi de la Radu Niţescu la Andrei Dósa, de la Vlad A. Gheorghiu la Vlad Drăgoi, toţi sînt deja nişte poeţi care le spun ceva oamenilor interesaţi de asta din România. Pe lîngă ei, am oferit şi un wild card (prin concurs), care a ajuns la Deniz Otay. 

În cele cîteva zile s-au format nişte legături frumoase şi care probabil vor dura multă vreme, iar Sibiul a fost plin de versurile lor, literalmente, pentru că am făcut stickere colorate cu cîte un citat din fiecare şi le puteai găsi pe stîlpi şi în autobuz şi în pub-uri şi librării, pe telefoanele şi portofelele oamenilor, pe oglinda din dormitor, pe laptop-uri, pe haine, pe genţi, pe uşi şi pe cabine telefonice. Am avut cîţiva voluntari-furnicuţe (toţi liceeni), care au împărţit flyere şi ziare şi stickere şi ne-au ajutat să pregătim sacoşe pentru fiecare invitat (imprimate cu logo-ul festivalului, al cărui design l-a făcut Ilinca Pop, care ne face şi ilustraţiile pentru revistă), tricouri (tot cu logo-ul), broşuri (cu poemele fiecărui invitat în limba română, care au fost distribuite gratuit tuturor celor care au participat la evenimente) şi albume (nu de muzică, ci un album bilingv cu toţi invitaţii). 

N-a fost deloc greu să alegem unde să facem lecturile. Am urcat pe terasa de la etajul 5 al Bibliotecii Judeţene Astra, de unde se văd turnurile bisericilor şi ochii oraşului şi pescăruşii care se aşază pe acoperişurile de cupru coclit. Mai tîrziu ne-am dat seama că e locul în care ne-am ratat, ca fraierii, primul sărut împreună. Şi pînă la urmă tot am făcut ceva frumos acolo sus. Şi au fost mulţi poeţi şi multe zîmbete largi, multe mîini care au aplaudat şi multe culori turbate în părul fetelor, au fost şi cîteva baloane cu

-uri înăuntru care s-au spart în primele zece minute, a fost multă, multă poezie, multă

Mesagerul de Sibiu

Foto: C. Moşneag

Mai multe