Ziarele işi scriu ferparul

Criză fără precedent în Germania. Două ziare sînt în pragul falimentului: cotidianul regional Frankfurter Rundschau şi ediţia germană a ziarului economic Financial Times riscă să-şi suspende apariţia. Nu cu mult timp în urmă, şi Die Tageszeitung îşi anunţase insolvenţa. Iar în ultimii ani au dispărut de la chioşcuri numeroase titluri de tradiţie.

Şi toate astea în ciuda faptului că cifrele de difuzare arată încă destul de bine, cel puţin per ansamblu. Sigur, tirajele tuturor ziarelor generaliste sînt în scădere continuă, de ani buni. Însă tot se găsesc în jur de 49 de milioane de germani care citesc, în fiecare zi, ziare. Mărci importante – precum Süddeutsche Zeitung şi Frankfurter Allgemeine Zeitung – se vînd în cîte 500.000 de copii zilnic. Chiar şi Frankfurter Rundschau reuşeşte să vîndă 150.000 de exemplare. Dacă la cifra de vînzări se adaugă şi vizualizările de pe site-uri, rezultă că ziarele au o circulaţie mai mare ca niciodată – estimează un institut de cercetare care a analizat piaţa presei din Germania.

De fapt, nu cifrele de difuzare sînt problema, ci capitalizarea acestei formidabile audienţe. Germania, o economie performantă, resimte de-abia acum ceea ce în alte ţări se întîmplă de mulţi ani: scăderea veniturilor din publicitate. La nivel mondial, piaţa de publicitate a scăzut în perioada 2007-2009 cu peste 44 de miliarde de euro. De atunci, situaţia s-a mai ameliorat, dar nu suficient încît ziarele să-şi poată acoperi cheltuielile. Astăzi, nici un ziar francez nu e rentabil (cu toate facilităţile şi subvenţiile directe acordate de guvern, care vede în presă un serviciu public); numeroase ziare au dispărut cu totul sau apar doar online, aşa cum s-a întîmplat, recent, cu La tribune. În Spania, El País va concedia o treime din angajaţi. Iar în America, publicaţii importante şi-au încetat apariţia în print. Germania e într-o situaţie „norocoasă“, în sensul că în perioada de vîrf a crizei a pierdut „doar“ 1 miliard de euro. În plus, bugetele de publicitate sînt oarecum echilibrate: 1 euro din 3 investiţi sînt pentru reclame în ziare tipărite. Publicitatea online cîştigă însă tot mai mult teren – în dauna achiziţiei de spaţii în print.

Problema cea mai mare rămîne, pînă la urmă, adaptarea. Foarte multe ziare s-au grăbit să reducă din cheltuieli concediind o bună parte dintre angajaţi. Astfel, ziarul tipărit a început să semene cu ziarul online – şi invers. Căci, cu un efectiv redus de ziarişti, redacţiile nu au mai putut face faţă avalanşei de ştiri şi, mai ales, nu au mai reuşit să proceseze cantitatea enormă de informaţie disponibilă. Ce relevanţă să mai aibă, atunci, ziarul, dacă informaţia pe care o cuprinde a fost deja difuzată pe net – şi accesată gratuit? Publicul îşi pierde încetul cu încetul încrederea în ziar. Actualitatea a devenit un bun de larg consum, ştirea nu mai e de mult un privilegiu al celor dispuşi să o cumpere. Şi aici ar fi a doua greşeală a businessului de presă: faptul că s-a trezit prea tîrziu din această iluzie că acoperirea, audienţa înseamnă totul. După ce au „cerşit“ click-uri cu titluri care de care mai aberante, ziarele online şi-au dat seama că traficul mare – oricît de mare – nu aduce bani destui. Introducerea plăţii la publicaţiile online a intervenit într-un moment în care publicul (atras şi păstrat în online prin campanii agresive pe reţelele sociale) nu mai e dispus să plătească pentru o informaţie care oricum va ajunge rapid la el. Jurnalismul a devenit, deci, un mod de a dezvălui şi de a ascunde informaţia, e un amestec între a da cîte puţin, dar nu tot, un fel de joc de-a v-aţi ascunselea. Paradigma gratuităţii – în care a evoluat presa online – i-a transformat în egală măsură pe cititori şi pe jurnalişti. Şi, cîtă vreme nu va exista şi un angajament pentru calitate, n-o să crească nici ataşamentul cititorilor faţă de tipărituri.

Nicăieri nu se vorbeşte mai mult despre moartea presei scrise decît... în presa scrisă. Moartea ziarului a devenit ştire de ziar. Odată ce i se apropie sfîrşitul, ziarul scris devine tot mai autoreferenţial. E cam ca un bătrînel care tot repetă, ba pe un ton ameninţător, ba cu voce resemnat-pioasă: mor, mor, mor. Pînă la urmă, tot se întîmplă...