''Vreau să mă cunoască toată lumea'' <p>-<i>interviu cu Anca PARGHEL</i>

10 iulie 2008   La zi în cultură

Dacă o priveşti ca pe un compromis, e un compromis. Dacă o vezi ca pe o oportunitate, oportunitate este. Depinde ce sens dau eu acestui lucru. Asta ar însemna că nu aveţi limită în ceea ce priveşte muzica? Nu. Nu mă limitează nimic, nici în viaţă, nici în muzică. Nu am nici o barieră, nici o inhibiţie. Şi dacă vine la mine Adrian Copilul Minune să-mi propună jazzo-maneaua, zic da. Pentru că ştiu că va ieşi aur curat. Credeţi în relaţiile pozitive dintre oameni? Nu mă laud: ce ating se face aur, sînt un instrument. Nu eu, ci prin mine. Şi divă este un cuvînt folosit pe pămînt, sună frumos. Întoarceţi cuvîntul şi o să vedeţi ce dă. Eu nu sînt avidă decît de viaţă. V-am privit în videoclipul Brasil, piesa cu care aţi concurat la Eurovison; vă încadraţi perfect în peisaj... Am filmat la Rio de Janeiro... Tom, cînd m-a auzit cîntînd la un concert de muzică latino, şi-a dat seama că pe acest feeling latino o să mergem. Dar ce bine ne prinde acest feeling! Brazilienii zic că sînt de-a lor. Nici nu s-au îndoit cînd m-au văzut, cînd m-au auzit vorbind. Dar eu oriunde mă duc, de acolo sînt. Cred că şi-n Suedia, dacă mă duc, par a fi de-acolo. Şi da, fără să fi fost făcută muzica noastră în Brazilia, părea de-acolo. Publicul tînăr v-a cunoscut abia acum, cu aceste două hituri dance recente, Brasil şi Zamorena.. Vreau să mă cunoască toată lumea. Nu pe mine, dar ce vine din mine. Şi să mă iubească, să mă placă, să mă dorească. Să mă cunoască toată lumea: copiii de doi ani, tinerii, bătrînii şi oamenii care stau în faţa televizorului şi nu pot ieşi afară...Vreau să-i întîlnesc pe toţi oamenii pămîntului. Nu vreau să ratez nici o fiinţă. "M-A LUAT CU JAZZ" De ce aţi stat "ascunsă" în Belgia toţi aceşti ani? Pentru că am plecat din ţară cînd nu era bine. Mereu am avut o durere în suflet şi mi-am dorit să revin. N-aş fi plecat. Recunosc totuşi că a fost o altă şcoală a vieţii, dură, o alegere pe care mi-am asumat-o. A fost o desprindere cu rupturi sîngerînde şi care abia acum se închid. Nu sînt o voiageră, o turistă, sînt legată prin natura zodiei şi de casă, şi de copii, şi de cîinele meu... Numai meseria a fost cea care m-a smuls şi m-a trimis să experimentez ceva, şi încă ceva, şi încă ceva. Să vin de acolo dublată, triplată, cu multe de spus, cu multe de arătat... Oriunde m-am dus am învăţat, am tras de mine, n-am stat niciodată în aşteptare. Aţi concertat pe marile scene ale lumii; rememoraţi o colaborare pe care v-aţi dorit-o mult şi s-a întîmplat. În ’89 m-am întîlnit în conjuncturi divine cu un pianist german cu care am înregistrat apoi multe CD-uri şi care a organizat multe turnee pentru mine. A fost apoi plecarea la Bruxelles datorită contrabasistului cu care cîntam în această formaţie şi care este profesor la Conservator acolo. Şi-a dat seama că poate să ajute, să intervină... Sînt întîlniri istorice care au schimbat viaţa mea. Şi ajung la Tom Boxer. Cînd l-am întîlnit, i-am spus mental: "Unde ai fost pînă acum?". El se înroşeşte cînd vorbesc aşa despre el, dar nu exagerez. E tînăr, dar ce e vîrsta? O coordonată ca să ştim de unde ne luăm pe pămînt, prin acte. Sînteţi cîntăreaţă, compozitoare, profesoară la Colegiul Regal din Bruxelles, dirijor, mamă, soţie... Nu obosiţi făcînd toate astea? Cine posteşte negru două zile pe săptămînă ca mine şi în restul zilelor ciupeşte ca o pasăre are o energie teribilă. Prefer să dorm opt ore sau nouă decît să mănînc. Şi postesc pentru că vreau să fiu frumoasă. Nu vreau să încarc inutil trupul meu. Vreau să arăt aşa, să n-am vîrstă; să se spună despre mine: cîţi ani are femeia asta, 15? Vreau să arăt că se poate menţine tinereţea şi că sîntem setaţi pentru nemurire. Cînd v-aţi dat seama că jazz-ul e calea dvs. şi nu violoncelul, de exemplu? Cînt de la doi ani. E clar că a fost o pasăre măiastră acolo, care a început să gîngurească, să ciocîrlească, să ciocîrliteze de mică. Era clar că era ceva cu mine. Dar jazz-ul a fost excitant pentru creierul meu, ca şi cum nu găseam altceva care să mă satisfacă decît această muzică ce caută, nu dă niciodată de-a gata precum muzica clasică. La liceu m-a luat cu jazz. Se auzea peste tot muzica asta, era atît de armonică, de înnebunitoare, de grea... M-au văzut acolo că improvizez pe orice şi mai tîrziu au zis, dom’le, avem formaţie, pe cine luăm? Vă vindecă jazz-ul? Obosirea creierului mă vindecă, că-l pun la treabă. Nu execut ca să fiu frustrată, să cînt o piesă de 200 de ori la fel. Aia-i moarte curată. De aia se sinucid cîntăreţii de pop, pentru că, săracii, au scos un hit şi cu ăla merg 30 de ani. "AM FOST EXASPERANTĂ" Cum aţi supravieţuit în comunism? Aveam copii şi nu era papa pentru ei. Numai nebunii pot să-şi creeze o altă realitate pentru a supravieţui. Am supravieţuit, dar eram şi nu eram acolo. Aveaţi probleme cu ieşitul din ţară la concerte? Da, înainte de ’89 erau calculate ieşirile mele. Dar eu eram iubită şi de către cei care dădeau viza la paşapoarte. Dar erau unii răi cu mine, îmi făceau curte şi, dacă nu cedam, nu-mi dădeau voie să plec. Am avut însă norocul unor mari oameni, care m-au ajutat. Abia aşteptam următoarea plecare. Am ştiut să trec dintr-o apă în alta, m-am format ca o extraterestră, să pot să am grijă de familia mea. Puteam să mor pe trenuri venind de la Suceava să iau vize, sau nopţile, la cozile interminabile la ambasada Germaniei, unde îşi băteau joc de mine... Dar am fost exasperantă. Dacă mă opreşti, eu nu fac decît să bat mai tare la acea poartă. Am zis ori crăp eu, ori se împlineşte. La ce să renunţ, la Dumnezeu? Am zis că-mi voi trece probele vieţii, pe care eu mi le-am compus: eu am vrut familie de la 18 ani şi doi copii la 19 ani. A fost supraomenesc să merg cu toate astea împreună, cu familia şi cu muzica. Am fost imberbă şi am zis: şi ce? vreau! Vă încîntă faptul că cei doi băieţi ai dvs. v-au urmat în muzică? Sînteţi un family band... Ciprian a vrut să fie şofer de Formula 1 şi îmi reproşează şi acum. Îţi dai seama ce prost mă simt eu atunci. Dar amîndoi, nu că sînt talentaţi, sînt ieşiţi din comun. Aşa că mi-am făcut cu ei trupă. Le-am zis, dacă vor să picteze sau să facă arhitectură, s-o facă mai tîrziu pentru că în muzică te formezi de mic. Copiii care fac muzică sînt mai deştepţi, mai rapizi în decizie, mai vioi. Dar noi avem de acum nişte chestii care nu mai sînt între mamă şi fiu... Ne ciondănim de nu se poate. Mă ia cel mic, mă face varză după un concert: ba că m-am mişcat prea mult, ba că nu m-am uitat la el ca să-mi dea finalul la o piesă. Şi supărare mare, zice că nu mai cîntă cu mine. Sînt foarte cinstiţi, muzical şi financiar. Tot ce se cîştigă se împarte în trei. Ei de mici cîştigă împreună cu mine, de la 13 ani, respectiv, 16 ani. "Iubesc tot, cînt tot" De ce se îndrăgostesc oamenii de dvs. după concerte? Asta-i victoria absolută. Ce dau, aia primesc. Eu iubesc orice: nu contează că-i rom, că-i ţigan, că-i bolnav, că-i gîndăcel, că-i strîmb. Iubesc tot. Nu concertele în sine contează, nici ce cînt eu, astea sînt orgolii... Să le dau tot, ca şi cum ar fi ultimul concert. Ca şi cum mi s-a spus că e sfîrşitul lumii şi ăsta e ultimul concert. Aşa fac de fiecare dată. Şi clachează toţi: ce e asta? Că nu mai e muzică... Puţini merg pînă la limită... Freddie Mercury, Piaf au mers. Mari oameni care au tras pe carnea lor, pînă la capăt, ca şi cum aia a fost ultima chestie pe care au putut s-o dea. Dar mă enervează categorisirile astea, că eu sînt jazz, că-s spacey jazz, bla-bla-bla... Am spus doar Anca Parghel. Cine vrea să vadă ce pot eu să le dau să vină, că le dau cu drag. Vedeţi talente fertile pentru jazz la noi? Este talent fertil pentru muzică acela care se situează în apropierea jazz-ului, adică blues, evergreeen - care e o categorie imensă, din care jazz-ul a luat piese, şi în care intră Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Tony Bennett. Acest cuvînt - jazz - mă indispune pe undeva, pentru că e un cuvînt folosit elitist. Eu însă pot să cînt şi pentru regii lumii, şi pentru oamenii din stradă. Eu l-aş înlocui cu ceva mai apropiat de oameni. Dar dacă eu sînt în România, e OK. Cine vine la mine pleacă îndrumat cu ceva. Aţi fost solicitată să cîntaţi la vreo nuntă? Da, bineînţeles. Anunţ în mod oficial şi cu această ocazie, că da. Şi-aş vrea cît mai multe perechi de drăgăstoşi şi viitori soţi să mă caute: fac un show de nu se poate. N-o să stea nimeni pe scaun, că le fac program de dans terminator. Eu ştiu să cînt tot. Cere-mi ce vrei: seară franţuzească cu repertoriu Edith Piaf, sau poate o mesă cu Carmen de Bizet, sau Charlie Chaplin cu "Smile"... Sînt exasperantă, ştiu orice. Ce vă doriţi cel mai mult? Să fac film şi să slăbesc. Am dat jos trei kilograme şi vreau să fac film, dar film. O să vezi, e o surpriză. Încep deja filmările în aprilie la un super serial românesc. O să fiu eu şi cu Teo Trandafir, două capete de mafie. Eu o să fiu mafia bună, iar ea mafia mai puţin bună. Mai vreau să scriu o carte, despre mine, care se va chema O zi din viaţa universului. Cînd o să m-apuc de scris, va trebui să mă ascund. La ce-o să scriu acolo, o să le fie ruşine copiilor mei să mai iasă din casă. Or să zică: mamă, ce ne-ai făcut? a consemnat Roxana LUPU

Mai multe