Visează, vorbeşte, dansează
● Platforma de reflecţie E-Motional – Rethinking Dance, Porto – Bucureşti. Fundaţia „Gabriela Tudor“.
Prima etapă – Porto, 25 iunie-2 iulie 2014. Porto, vara, cînd mirosul Atlanticului se insinuează printre hortensiile albastre şi printre pietrele care strivesc, rînduite în monumente maiestuoase, aleile înguste, decorate cu steguleţe multicolore, printre clădirile îmbrăcate în faianţă pictată şi casele coloniale, ascunse de vegetaţii luxuriante sau printre sutele de minirestaurante în care se poate bea oricînd um café (o cafea mică şi tare) şi mînca pastel de nata (tartă cu cremă), acest Porto eclectic, seducător şi prietenos a fost ales pentru prima parte a Platformei de reflecţie E-Motional – Rethinking Dance. Derulată de fundaţia „Gabriela Tudor“ în colaborare cu Fabrica de Movimentos (Porto) şi Asociaţia Coregrafilor Profesionişti din Letonia într-un proiect amplu care vizează mobilitate, ateliere şi producţii/prezentări de dans contemporan, dezbateri, Platforma a adus împreună la Porto artişti (Cosmin Manolescu, Vava Ştefănescu, Jean-Lorin Sterian, Alberto Magno, Joclécio Azevedo, Rogério Nuno Costa, Joana von Mayer Trindade, Elina Lutce, Olga Zitluhina), operatori culturali (Ştefania Ferchedău şi Maija Pavlova) şi critici (Inta Balode şi subsemnata) din trei ţări: România, Portugalia şi Letonia. Participanţii şi-au împărtăşit experienţele şi viziunile lor asupra dansului, diferite datorită poziţionării lor în domeniu, deşi cei mai mulţi funcţionează interdisciplinar, în sensul că sînt în egală măsură artişti, curatori, manageri culturali (toţi artiştii din proiect sînt şi manageri sau curatori). Platforma vizează recontextualizarea dansului pe mai multe paliere – al artelor, al politicilor europene şi al realităţilor sociale determinate de criza economică, şi identificarea, pe de o parte, a problemelor generate şi, pe de altă parte, a modificărilor induse de aceste noi contexte. Care sînt etapele procesului de creaţie? În ce măsură spaţiul determină conţinutul şi forma performance-ului? Care este relaţia între performer şi spectator? Cum funcţionează reţelele internaţionale şi colaborarea în interiorul acestora? Care sînt conexiunile între dans şi celelalte arte?
Platforma de reflecţie s-a constituit într-un forum de discuţii care au explorat dimensiunile artistice şi manageriale ale dansului contemporan. Trei idei esenţiale s-au desprins din această dezbatere intensivă. Prima este că problemele funcţionează în ansamblu, contextualizate, nu sînt independente şi nu au soluţii singulare (discuţia despre relaţia spaţiu – performer a dus la o dezbatere despre triunghiul spaţiu – performer – public, căci un spaţiu de reprezentare neconvenţional – de regulă, de mici dimensiuni, de exemplu, o locuinţă – determină atît conţinutul şi forma actului artistic, cît şi raportarea publicului la spectacol şi influenţează relaţia performer – spectator). Nu numai artistic, lucrurile sînt conectate unele cu altele, dar şi administrarea unui astfel de spectacol – fonduri, spaţii, marketing – este determinată de conţinutul acestuia. Un proiect de dans contemporan este un construct compact pentru că operează cu limbaje artistice şi formule manageriale diferite de cele instituţionalizate. La Bucureşti, CNDB, ca instituţie de stat, funcţionează diferit de celelalte instituţii de spectacole, ceea ce a produs probleme, în special de înţelegere de către finanţatorul public a modului de lucru în Centru.
O altă idee reliefată în dezbateri a fost aceea că, deşi realităţile sînt diferite în Letonia, Portugalia şi România, problemele dansului contemporan sînt similare. Coregrafii se confruntă cu o cronică lipsă de spaţii, în condiţiile în care cele mai multe sînt monopolizate de cultura oficială, de regulă conservatoare. Relaţia cu publicul este dificilă, în lipsa unei educaţii privind arta contemporană în şcoli (în România, sistemul de învăţămînt cere reproducerea informaţiei, nu creează contextul pentru formarea unei atitudini critice şi a unei grile personale de receptare). În ceea ce priveşte fondurile, criza economică a servit şi încă mai serveşte ca pretext pentru subfinanţarea domeniului – în fapt, este vorba despre marginalizarea artei contemporane, considerată minoră sau, în România, de neînţeles şi iritantă prin permanenta poziţionare critică faţă de sistemul politic.
A treia idee vizează nevoia de autoinvestigare continuă şi de chestionare a relaţiei cu societatea, de teoretizare şi conceptualizare, atitudine specifică dansului contemporan, o artă trează, definită prin însăşi luciditatea ei, care îi conferă o privire pătrunzătoare asupra sieşi, dar şi asupra lumii, fa-ţă de care se raportează critic. De aici se dezvoltă o altă idee, aceea că arta contemporană, în special cea performativă, se defineşte şi prin lupta pentru afirmare, impunere şi recunoaştere. Caracteristică esenţială a performance-ului contemporan, nevoia de autodefinire şi de poziţionare în context social, politic, artistic transformă dansul într-o artă investigativă, în continuă reaşezare, refuzînd fixarea în tipare. Dansul contemporan îşi schimbă permanent instrumentele de construcţie şi percepţie. Din acest motiv, în comparaţie cu arta conservatoare, cea contemporană pare nevrotică.
La Teatro Municipal. Campo Alegre din Porto a fost prezentat spectacolul de absolvire al artiştilor care au urmat cursurile de dans contemporan din cadrul proiectului Palcos Instáveis, derulat de Compania Instável. Prezentarea a cuprins piese scurte, ilustrative pentru modul în care tinerii coregrafi şi performeri au asimilat tehnicile dramaturgiei coregrafice şi modalităţile de expresie; a fost, practic, o demonstraţie de teorie aplicată. O astfel de prezentare este interesantă în măsura în care temele sînt inteligibile şi discursul coregrafic – coerent, iar tehnicile folosite corespund tipului de abstractizare ales. De exemplu, verbalizarea discursului coregrafic exclusiv cu ajutorul mîinilor a condus, într-o piesă, la o construcţie minimalistă şi concentrată, în timp ce cantonarea într-o teatralitate excesivă, realist-narativă, a îndepărtat o altă lucrare de structura conceptuală a dansului.
Dansul este o artă lucidă, care chestionează şi se autochestionează permanent. Refuzul conservării – pericolul care planează asupra limbajelor artistice conservatoare – o face vie, dar şi vulnerabilă. Şi asta o aseamănă mult cu viaţa.
Partea a doua a Platformei de reflecţie Emotional – Rethinking Dance va avea loc la Bucureşti, între 5 şi 12 octombrie 2014.
Oana Stoica este participant al Platformei de reflecţie E-Motional – Rethinking Dance.
Foto: C. Manolescu