"Un traducător bun trebuie să trădeze" - interviu cu Edmond BAUDOIN
Romanul lui Mircea Cărtărescu Travesti a fost "tradus" în bandă desenată. "Trădătorul" se numeşte Edmond Baudoin. Volumul, publicat mai întîi în Franţa, a apărut şi în versiune românească, publicat în parteneriat de editurile Humanitas şi Jumătatea Plină.
Cînd şi cum aţi dat de romanul lui Mircea Cărtărescu?
S-a întîmplat prin 2005, cînd la festivalul „Les belles étrangères“ a fost invitat, printre alţi autori români, şi Mircea Cărtărescu. Anamaria Pravicencu şi Octav Avramescu, prietenii mei de la Asociaţia Jumătatea Plină, au venit să mă vadă – ştiau deja unele dintre albumele mele – şi mi-au propus să ilustrez o nuvelă de-a lui Cărtărescu pe care el însuşi urma să o citească la Centrul Cultural Român de la Paris. Desenele mele au fost proiectate în timpul lecturii. I-au plăcut desenele şi imediat a apărut ideea unei colaborări. Mircea a acceptat imediat.
În timp ce aţi lucrat la versiunea BD a romanului, v-aţi consultat cu Mircea Cărtărescu?
Da. În momentul în care lucram la romanul grafic, Mircea era în rezidenţă la Schloss Solitude, un castel minunat situat într-o pădure, lîngă Stuttgart. Trebuie să fi stat cam o săptămînă cu el, acolo. Ne plimbam prin pădure şi discutam despre carte. Au fost nişte zile minunate, pe vremea aceea el lucra la Orbitor.
Cărţile lui Mircea Cărtărescu, inclusiv romanul Travesti, nu sînt neapărat dramatice, în sensul că nu au neapărat un crescendo şi o naraţiune liniară. Pe de altă parte, în carte apar numeroase descrieri, nu neapărat de locuri sau de personaje, cît de senzaţii sau stări. Cum aţi abordat această misiune de a transpune în format grafic Travesti?
Nici în cărţile mele nu există neapărat o naraţiune liniară. Aşa că, măcar din acest punct de vedere, eram pe aceeaşi lungime de undă. E adevărat, sînt multe descrieri acolo, şi măcar pentru cele despre locurile evocate m-am documentat. Am venit la Bucureşti, am fost la munte, în tabăra aceea evocată în roman, am căutat locurile care au o oarecare importanţă în povestea lui Mircea. Am şi găsit clădirile respective – tabăra nu mai există astăzi, dar am putut să mă plimb prin locurile despre care vorbeşte Mircea în Travesti. Am făcut atunci, pe loc, desene şi fotografii, să mă impregnez cu atmosfera aceea. Sigur, n-aş fi avut cum să călătoresc în spaţiul şi în timpul din Travesti, dar cu ajutorul imaginaţiei am putut să reconstitui spiritul locului. Oricum, în cartea mea am vrut să ofer o dublă perspectivă, să vorbesc despre Mircea de atunci şi Mircea de acum.
Şi cum s-a produs, în cartea dumneavoastră, această translaţie în actualitate?
Există un pasaj în cartea mea în care apărem amîndoi. Mă folosesc de chipul de acum al lui Mircea pentru a evoca exact căutările mele actuale după poveştile şi personajele din Travesti. Acesta e motivul pentru care am vrut să introduc aceste două noi personaje – pe mine şi pe Cărtărescu. Pentru ca acest roman să poată continua pînă în prezent.
Cum aţi realizat decupajul pentru banda desenată?
Într-o carte de acest tip contează foarte mult muzica. Şi exact pe asta m-am concentrat. Am încercat să realizez un ritm între evocările din carte şi reflecţiile mele de acum despre acele pasaje. Şi, dacă tot aţi folosit acest termen din cinematografie – decupaj, ar mai fi ceva de spus. Cînd am început să lucrez pe acest roman m-am tot întrebat dacă trebuie sau nu să arăt toţi monştrii din povestea lui Cărtărescu. Nu-mi plac filmele în care se arată monştrii – le prefer pe cele în care prezenţa lor e sugerată, de pildă, de groaza imprimată pe chipul celor care îi văd. Pînă la urmă, m-am hotărît să desenez, să arăt păianjenul monstruos din capul lui Mircea. Nici acum nu ştiu dacă am făcut o alegere bună.
Ce ne puteţi spune despre linia grafică a cărţii? Care au fost opţiunile?
În desenele mele utilizez foarte des pensula, aşa că, din acest punct de vedere, nu ar fi nimic nou. De data aceasta însă am introdus şi fotografii. Anume în paginile în care am prezentat realitatea de azi. Tehnica se potriveşte foarte bine cu intenţiile mele: cum altfel aş fi putut să marchez ruperea de ritm, să arăt că ne aflăm într-un alt timp al povestirii? Acest prezent al naraţiunii, cu locurile sale – Bucureştiul de acum, Schloss Solitude etc. – nu putea fi prezentat decît reproducînd nişte imagini fotografice. E pentru prima dată cînd folosesc acest procedeu.
De ce aţi ales dintre imaginile-simbol din Travesti să reprezentaţi pe copertă tocmai pe aceea cu păianjenul care poartă un fetus în burtă?
Mi s-a părut cea mai tare, cea mai angoasantă... Un fetus uman care se naşte dintr-un păianjen. Dintre imaginile cărtăresciene pe care le-am „citit“ – şi în romanele sale apar mereu tot felul de insecte fabuloase, de fluturi, de păianjeni – cu aceasta am rămas. Cred că într-un fel păianjenul e o mamă ideală. E mereu în centrul unei pînze care e în acelaşi timp mijloc de protecţie şi armă de atac.
Care a fost momentul cel mai dificil din timpul procesului de transformare a romanului în forma grafică?
Există o latură oarecum perversă a benzii desenate: cititorul poate foarte uşor să-şi dea seama cum se termină o carte aruncînd o privire pe ultimele pagini. Sigur, şi la romane ar putea citit finalul, dar la cărţile de benzi desenate e mult mai simplu să-ţi dai seama care e epilogul. Exact asta am vrut să evit: să arăt că există un dublu al eroului. Problema era să găsesc un echilibru: cît de laconic pot să fiu, astfel încît să se înţeleagă, pînă la urmă, cheia poveştii? Cît de explicit îmi este permis să fiu, astfel încît să se poată anticipa finalul?
Care a fost reacţia lui Mircea Cărtărescu cînd a văzut versiunea grafică a romanului?
Cînd lucrez, nu sînt niciodată sigur dacă e bine sau nu. În orice caz, niciodată nu sînt mulţumit pe deplin. Tocmai de aceea m-am simţit tare bine cînd am văzut cît de mult i-a plăcut lui Mircea cartea.
L-a surprins ceva în interpretarea pe care aţi dat-o romanului său?
De cele mai multe ori, lucrez după propriile scenarii, pe propriile texte. Însă cînd accept totuşi să fac un roman grafic după textele unui alt autor, mă simt precum un traducător. Traduc, dar nu în cuvinte, ci în imagini. Şi un traducător bun trebuie să trădeze. Trebuie să citeşti de trei, patru ori cartea, să te urci pe munte cu romanul în minte... Degeaba. Eu nu am cum să fiu Mircea Cărtărescu. Nu pot să fiu decît Edmond Baudoin. Ce rămîne din munca iniţială? Dacă altcineva ar fi făcut romanul grafic după Travesti, ar fi ieşit altceva. Dacă am da acest roman tuturor studenţilor la Arte din România, fiecare ar face un alt „Travesti“. Ca să nu mai vorbesc de faptul că titlul însuşi indică o trădare... Unde am trădat eu? L-am adăugat pe Edmond Baudoin.
De fapt, ce poate aduce banda desenată unui roman deja consacrat?
Nu am de unde să ştiu ce va aduce această carte publicului român. Sper însă ca ea să fie un semnal pentru tinerii autori de bandă desenată din România. Acest roman grafic, pe care l-am realizat după cartea lui Cărtărescu, nu şi-a găsit consacrarea în Franţa. Din punct de vedere cultural, încă sîntem pe un drum nebătut. Cum facem imagini din text? Ştiu că şi în România – chiar dacă există o tradiţie în banda desenată – acest gen de roman grafic e încă ceva nou. Mai ştiu şi că există numeroşi tineri care ar vrea să lucreze în această manieră. Genul acesta e privit uneori cu suspiciune chiar şi în Franţa. În România, din cîte ştiu, sînt dificultăţi şi mai mari. M-aş bucura dacă această carte îi va încuraja pe artişti. Nu-mi doresc neapărat ca publicul să vină către cartea mea, mi-ar face plăcere, în schimb, dacă s-ar apropia de acest gen de bandă desenată.
Edmond Baudoin este artist vizual şi scriitor. A publicat numeroase volume de benzi desenate şi romane grafice.
a consemnat Matei MARTIN