Un sezon literar tensionat
Studiile arată că francezii citesc în jur de 11 cărţi pe an. Nu sînt chiar cei mai mari cititori ai Europei (în ţările nordice, consumul de carte atinge cifre cu adevărat impresionante), dar, oricum, depăşesc binişor media. Multiplicaţi această sumă de 11 cărţi pe an cu cîteva zeci de milioane – cît reprezintă populaţia activă a Franţei – şi veţi avea o perspectivă asupra dimensiunilor pieţei de carte. Miza e imensă: la aceste cifre, se poate deja vorbi de o industrie a cărţii, aşa că şi editorii se iau foarte în serios. Editurile funcţionează după nişte „programe“ bine articulate, cărţile se publică ţintit, negocierile cu librăriile şi lanţurile de distribuţie sînt foarte serioase. Fenomenul numit rentrée littéraire e specific acestei pieţe. Grosul cărţilor apare mereu la sfîrşitul verii. Asta, pentru a fi luate în consideraţie la premiile literare importante (care se jurizează şi se decernează toamna). Sezonul literar e un bun prilej de analize & comentarii – se compară cifre, se fac pariuri, se trag sfori...
● Olivier Nora (directoul editurii Grasset) a pregătit pentru sfîrşitul lunii august 16 romane noi. Într-un interviu pentru Livres hebdo spune că anul acesta se aşteaptă la un sezon literar „tensionat“. Adică: titluri mai puţine, dar alese pe sprînceană. Nu e singurul care vorbeşte în aceşti termeni. Cei mai mulţi editori au făcut cam acelaşi lucru, adică au mizat pe autorii deja consacraţi. Puţini îşi mai asumă riscuri – numărul relativ mic de debuturi e o realitate cu care criticii literari au început să se obişnuiască. Autori debutanţi mai publică doar editurile foarte mari, care, la o adică, îşi permit să piardă bani, sau editurile foarte mici, pentru care banii oricum nu sînt o miză. Culmea e că, în ultimii ani, pe listele scurte ale premiilor literare au apărut şi cîteva nume noi, semn că uneori li se recunoaşte valoarea şi că ar putea deveni inclusiv o miză comercială. Dar piaţa literară trăieşte cu adevărat doar datorită autorilor consacraţi şi disciplinaţi, care scot cîte o carte pe sezon.
● Piaţa de carte e, chipurile, încă în criză, în ciuda numeroaselor înlesniri puse la dispoziţie de stat. În următoarele luni vor apărea peste 600 de romane noi – la fel ca înainte de 2008. Fireşte, doar vreo 20 de titluri vor conta cu adevărat, şi doar vreo cinci autori vor primi premii importante şi, probabil, doar vreo două-trei cărţi vor depăşi suta de mii de exemplare vîndute.
● Printre romanele „care contează“ s-ar număra, după L’Express: Eric Reinhardt, L’Amour et les forêts, un roman despre un fel de Emma Bovary a zilelor noastre; Thierry Beinstingel, Faux Nègres, un roman „poetic şi delicat“ despre o situaţie imaginară din lumea reală: un sătuc din Franţa în care (partidul extremist) Front National cîştigă alegerile; Eric Vuillard, Tristesse de la terre, un pseudoroman-western, „o poveste cu nenumărate intrări şi ieşiri“ despre naşterea showbiz-ului.
● Anul ăsta intră pe piaţa de carte din Franţa un competitor-surpriză. Firma de lenjerie intimă Etam a pus în vînzare o colecţie specială. Pe piesele de îmbrăcăminte sînt imprimate nişte etichete speciale QR pe care, dacă le scanezi cu telefonul mobil sau cu tableta, îţi descarci şase nuvele noi scrise de autori clasici-contemporani. Încerc să-mi imaginez ce se petrece în patul unui cuplu parizian: ea, învelită doar în ţesătura străvezie a unui neglijeu Etam, el, aplecat deasupra ei, cu telefonul în mînă, căutînd eticheta. O găseşte. O scanează. Aşteaptă cîteva minute (notă: la Paris, reţeaua Internet merge foarte lent). Reuşeşte, în sfîrşit, să descarce poveştile. Lumina se stinge, şi în prim-plan rămîne doar chipul celor doi, decupat doar de lumina difuză pe care-o emană ecranul telefonului mobil. Şi încep să citească. Probabil că lui Michel Houellebecq i-ar plăcea la nebunie chestia asta: la cîtă literatură bună e pe lumea asta, à quoi bon să mai faci sex?
● Şi anul acesta cifrele arată situaţia paradoxală în care se găseşte Franţa. La cît de mult se scrie (şi se publică), mai apucă cineva să şi citească?