Un scaun gol...
Un premiu care ar fi trebuit să fie o sărbătoare a devenit un coşmar pentru toată lumea. Liu Xiaobo nu a fost prezent la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace care i-a fost acordat în absenţă. Un scaun gol – aceasta e modalitatea prin care Comitetul care decernează cea mai importantă distincţie oferită pentru merite în promovarea păcii a vrut să semnaleze situaţia imposibilă în care se află premiantul. Un scaun gol – aceasta e şi modalitatea prin care, la întîlnirile PEN-Club, se semnalează de regulă prezenţa (sau absenţa) scriitorilor din ţările nefericite unde libertatea de exprimare nu e un drept de la sine înţeles. Absenţa lui Liu Xiaobo la ceremonia de la Oslo a fost însă mai grăitoare decît foarte puţin probabila sa apariţie: tocmai pentru că n-a fost lăsat să fie de faţă, China are de ce să se simtă stînjenită. Un premiant pentru pace închis de regimul de la Beijing – ce altceva poate fi mai jenant pentru o ţară care se afirmă, fără să aplice şi principiile, democratică...
Fost profesor de literatură, unul dintre liderii mişcării democratice din Piaţa Tiananmen, Liu Xiaobo este, printre altele, autorul „Chartei 08“, un document în care se cere separarea puterilor în stat şi acceptarea pluripartidismului. Petiţia publicată pe Internet a obţinut într-un timp foarte scurt 10.000 de semnături – o cifră mică dacă o raportăm la populaţia Chinei, dar totuşi impresionant de mare în condiţiile în care cenzura monitorizează cu maximă severitate inclusiv site-urile de socializare. Pentru iniţierea acestei petiţii, dar şi pentru publicarea unor articole critice la adresa regimului în reviste străine, Liu Xiaobo a fost judecat într-un proces ce a durat mai puţin de o lună. Verdictul: „incitare la subminarea puterii de stat“. Pedeapsa: 11 ani de închisoare şi privarea de drepturi civile.
În Occident, reacţiile, deşi întîrziate, au fost deosebit de ferme. Remarcabil e că această condamnare a produs solidaritatea unor oameni angajaţi în cele mai diferite (chiar opuse) zone ale spectrului politic şi civic. Verdictul „e o lovitură zdrobitoare împotriva poporului chinez şi a conştiinţei umane în general“, a afirmat filozoful Xu Youyu de la Academia de Ştiinţe Sociale, unul dintre reprezentanţii de seamă ai liberalismului. Istoricul Wang Hui, reprezentant al mişcării Noua Stîngă, aflat, pînă nu de mult, în opoziţie cu susţinătorii liberalizării şi adept al etatismului, s-a declarat şi el împotriva „criminalizării libertăţii de exprimare“. Iar social-democratul Qin Hui, profesor de istoria economiei la Universitatea Tsinghua, a protestat împotriva „pedepsei pentru vorbe“.
În Occident, vestea că disidentul chinez va primi Premiul Nobel pentru Pace a stîrnit controverse politice, dar nu a surprins. Eforturile sale pentru democratizarea Chinei erau cunoscute şi numeroşi lideri europeni i-au acordat în mod deschis sprijinul la începutul acestui an, atunci cînd s-a aflat că a fost arestat şi condamnat. Însă distincţia nu a fost primită cu entuziasm peste tot în lume: mai ales state aflate în conflict cu ceea ce numim generic Occident, precum şi state cu care China are relaţii politice şi economice strînse au anunţat că vor boicota ceremonia de la Oslo: Pakistan, Iran, Sudan, Rusia, Kazakhstan, Columbia, Tunisia, Arabia Saudită, Serbia, Irak, Vietnam, Afganistan, Venezuela, Filipine, Egipt, Ucraina, Cuba şi Maroc nu şi-au trimis ambasadori la Gală, aşa cum s-ar fi cuvenit.
Acum, eliberarea disidentului este cerută tot mai ferm de lideri occidentali. Însă autorităţile chineze rămîn neînduplecate. Nu numai că nu acceptă eliberarea sau rejudecarea condamnatului, ci au supus-o arestului la domiciliu şi pe soţia acestuia.
Premiul Nobel – mai ales Premiul Nobel pentru Pace – este nu doar o recompensă, ci şi o tribună. Premiantul – sau reprezentantul său – poate vorbi pe un ton mult mai autoritar şi vocea sa va conta mai mult în rîndul comunităţii internaţionale. De aici şi temerile oficialilor chinezi şi disperarea de a-i face numele uitat: discursul duplicitar al Chinei, care se afirmă ca stat popular, democratic, ascunde de fapt tendinţe profund nedemocratice.