„Un public interesat şi poezie de calitate“

9 iulie 2014   La zi în cultură

Cum se simte poezia la Bistriţa, la ediţia cu numărul 6 a festivalului care va avea loc în curînd?

Cred că ediţiile anterioare ne îndreptăţesc pe noi, organizatorii, să sperăm că, şi în 2014, între 17 şi 20 iulie, poezia se va simţi în largul ei la Bistriţa. Dacă ai un public cu adevărat interesat, cum e cel bistriţean, şi se citeşte poezie de calitate, atunci lucrurile nu au cum să iasă prost. Deocamdată trăim efervescenţa pregătirilor, telefoane peste telefoane şi e-mail-uri peste e-mail-uri şi bineînţeles că îl înnebunim pe directorul festivalului, domnul Gavril Ţărmure.  

Ce aţi pregătit pentru acest an?

Sper ca ediţia din acest an să fie una dintre cele mai reuşite, pentru  că avem printre invitaţi poeţi cu adevărat speciali, cum sînt Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Dumitru Crudu, Mircea Dinescu, Ernest Wichner, ca să-i pomenesc numai pe cei care nu au participat la nici una dintre ediţiile anterioare ale festivalului. Pe scurt, vor fi 23 de poeţi (români şi străini), plus prozatorul invitat, sub egida „Poeţii invită un prozator“, asta fiind, începînd din 2012, una dintre ideile definitorii ale festivalului. Anul acesta, invitat este Petru Cimpoeşu, un prozator special, care merită din plin să fie sărbătorit de poeţi. Nu va lipsi nici muzica – printre muzicienii invitaţi se află Ştefan Horváth, Răzvan Suma, Noua Orchestră Transilvană.  

De ce credeţi că toţi cei care au ajuns la Bistriţa la festival vor să se întoarcă?

Înclin să cred că vor să se întoarcă pentru că pe scena Sinagogii din Bistriţa s-au simţit cu adevărat poeţi şi pentru că, acolo, fiecare invitat este tratat cu maximă atenţie, nepărtinitor, exact aşa cum trebuie tratată poezia de calitate.  

Marin Mălaicu-Hondrari este organizator al Festivalului „Poezia e la Bistriţa“ (17-20 iulie 2014). Programul complet şi partenerii festivalului îi găsiţi pe site-ul evenimentului poeziaelabistrita.wordpress.com.

a consemnat Ana Maria SANDU

Mai multe