„Un proiect de ţară invitată se face pe două planuri: extern şi intern“ – interviu cu Oana GRUENWALD
Ce înseamnă un tîrg de carte ca Leipzig-ul, la care România a fost țară invitată (cum se văd lucrurile din interior)?
Tîrgul de Carte de la Leipzig nu este nici pe departe o necunoscută pentru lumea editorială românească. Înainte de ’89, legăturile erau foarte strînse, mai ales în zona cărților pentru copii și a traducerilor, importurilor de carte, co-edițiilor ș.a.m.d. În 1998, exact acum douăzeci de ani, România a fost pentru prima oară invitată de onoare la Leipzig – amintirile sînt încă destul de vii, atît pentru organizatori, dar și pentru mulți editori și scriitori români. Nu-mi amintesc să fi văzut la standul de atunci prea multe traduceri din literatura română, erau în schimb foarte mulți scriitori invitați, toți unul și unul, iar entuziasmul era general.
În acei ani, Leipziger Buchmesse se rebranduia, căutîndu-și o nouă identitate, în contextul Germaniei reunite. A optat pentru caracterul de festival al cărții (lăsînd Frankfurt-ului pe cel de business) și a cîștigat enorm. Sub motto-ul Leipzig Liesst / Leipzig citește, toată energia organizatorilor și a participanților este dedicată lecturii și promovării autorilor germani și străini. Sutele de evenimente organizate la tîrg, dar și în întreg orașul au reușit să aducă atît un serios profit financiar municipalității, dar mai ales să transforme tîrgul într-o scenă pe care orice autor rîvnește să urce măcar o dată.
Un asemenea proiect de „țară invitată“ – indiferent de Tîrgul care lansează invitația – înseamnă în primul rînd o muncă de echipă, desfășurată pe două fronturi: extern și intern. Trebuie să fii în contact permanent cu echipa gazdelor, în cazul nostru, organizatorii lui Leipziger Buchmesse, dar în același timp trebuie să îți construiești conceptul prezenței de țară invitată împreună cu echipa de acasă. De unul singur nu ai cum să reușești, imaginea unei literaturi vii nu se obține prin listarea unor clișee și locuri comune de care nu numai noi sîntem sătui, dar și cei din afară. Eu, personal, mă simt în siguranță atunci cînd schimb idei cu cei din jur și iau parte nemijlocit la construirea unui plan.
Leipziger Buchmesse a adoptat și el moda țărilor invitate – este o rețetă infailibilă de a-ți asigura, an de an, elementul-surpriză: autori, cărți, tendințe literare, expoziții, muzică, film – o lume culturală care vine la tine acasă, pentru doar cîteva zile. Această surpriză poate fi invers proporțională cu importanța țării invitate. Dacă marile piețe de carte – franceză, anglo-saxonă, hispanică etc. – nu sînt niște no man’s land-uri pentru iubitorii de literatură, țările mici și mai periferice pot stîrni curiozități nebănuite. Totul e să îți alcătuiești o ofertă cît mai vie și să te gîndești mereu la ce le ar plăcea gazdelor să afle despre tine. La discuțiile cu cei de la Leipzig, am aflat că în centrul atenției sînt traducerile (care trebuie să fie, pe cît posibil, nu mai vechi de un an!), autorii tineri, dar și vedetele, firește.
Cît de greu e să faci vizibilă și vandabilă o literatură?
Am ajuns în punctul cel mai sensibil: traducerile. Ai traduceri bune, ai șanse mari să fii luat de o editură și să devii vizibil. Piața de carte germană traduce mult din limbi mai puțin cunoscute, autorii din fosta Iugoslavie, ca să dau doar un exemplu, sînt la ei acasă, între timp, în Germania. Autorii români prezintă încă un procent de risc pentru un editor german și, în astfel de cazuri, e bine să intre în funcție sistemul de translation support din partea țării de origine, care, din fericire, se practică și la noi. Anul trecut, la începutul verii, Centrul Național al Cărții a organizat o sesiune de sprijinire a traducerilor din literatura română, dedicată spațiului de limbă germană. Rezultatul a depășit așteptările: s-au aprobat în jur de 30 de titluri care au și apărut pînă la Leipzig 2018. Așadar, o literatură devine vizibilă într-o altă țară, cu ajutorul mai multor zîne bune: traducători foarte buni, sprijin financiar, edituri curajoase, dispuse să-și asume anume riscuri. Nu pot să mă pronunț în ceea ce privește vandabilitatea unui autor român, pe piața de carte germană. Tirajele sînt cu totul altele decît la noi, prețurile etc., așadar, cu unele excepții, autorii români nu cred că sînt foarte profitabili – cu atît mai mult trebuie să admirăm gestul fiecărui editor german de a-și asuma un asemenea proiect.
Cît de eficientă e o reprezentare de acest fel pentru literatura română?
Un proiect de țară invitată este gîndit pe principiul win-win. Asta în teorie – atunci cînd lucrurile merg ca pe roate, scriitorii sînt traduși, editurile străine îi promovează pe toate canalele, instituțiile responsabile din partea invitaților își fac cu mult timp înainte bugetul și planul de evenimente și așa mai departe. Există însă, de multe ori, pericolul de a reduce totul la un minimum necesar, de a bifa cîteva puncte obligatorii, și asta nu neapărat din lipsă de bani, ci pur și simplu din neimplicare, dezinteres, sau neștiință.
Ca să revin, punctual, la Leipzig 2018, din fericire, entuziasmul a existat de la început, colaborarea cu majoritatea partenerilor a decurs fără probleme majore, dificultățile au fost rezolvate din mers și acum ne aflăm în fața unui bilanț îmbucurător: datorită traducerilor apărute la timp, scriitorii români au fost în atenția presei culturale germane vreme de cîteva săptămîni, lucru mai rar întîlnit, pînă acum, ca să nu spun deloc.
Trebuie spus că pregătirile au inclus și o vizită la București a unei delegații de jurnaliști culturali din spațiul german, organizată de Asociația Editorilor din România. Articolele apărute în urma acestei vizite au fost atît de incitante, încît au creat cumva o reacție în lanț, alți jurnaliști au venit ulterior pe propria cheltuială la București și Iași, articolele au continuat să apară într-un ritm tot mai susținut. Rezultatul s-a văzut la Tîrg, publicul a umplut zilnic standul românesc, autorii au avut agenda plină, editorii germani au reușit să-și promoveze pe măsură titlurile traduse din română.
Dacă urmezi, ca organizator, pașii obligatorii pe care atîtea alte țări invitate i-au parcurs înaintea ta, rezultatul nu poate fi decît cel scontat: apariția unui număr consistent de traduceri, promovarea acestora, cîștigarea încrederii editorilor pentru ca ei să parieze în continuare pe autorii români.
Această încredere se construiește însă în timp, un rol vital avîndu-l programele de sprijinire a traducerilor din literatura română.
Dacă, de acum încolo, vor apărea în fiecare an, în spațiul de limbă germană – să zicem, riscînd – cinci titluri de beletristică și cinci de non-ficțiune traduse din limba română, înseamnă că am fost eficienți și putem să facem planuri de viitor.
Oana Gruenwald (Headsome Communication) a făcut parte din echipa de organizare a Tîrgului de Carte de la Leipzig.
a consemnat Ana Maria SANDU
Foto: M. Struţeanu