Un policier inconștient

20 noiembrie 2019   La zi în cultură

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la moartea lui Maurice Maeterlinck. Autorul belgian va intra așadar în domeniul public în 2020. Scriitor inegal, nobelizat în 1911, cu o operă vastă exersată în mai multe domenii, acesta a rămas cunoscut în principal ca dramaturg. Însă cel pentru care teatrul va deveni o metaforă pentru vis, ba chiar un „templu al visului“ – idee stînd la baza unei concepții onirice asupra imaginarului dramatic, avansată în eseuri ce prefigurează o veritabilă poetică a inconștientului –, s‑a produs și ca prozator. Piesa de rezistență comisă din această ipostază poartă numele de Onirologie (Revue Générale, Bruxelles, iunie 1889).

Nuvela își împrumută motoul din Confesiunile unui opioman englez de Thomas de Quincey – „Of this at least I feel assured/ that there is not such things as/ forgetting possible to the mind“ – și pornește de la prejudecata protagonistului, întîlnită la mulți dintre noi, cum că nu există amintiri din copilărie, că nu le avem, la fel cum ni se mai întîmplă să spunem că nu avem vise doar pentru că nu ni le amintim. Cu alte cuvinte, un personaj decadent, maladiv, anonim, a cărui principală caracteristică pare să fie absența oricărei amintiri de atunci. Întrebare: își amintește careva dintre dumneavoastră ceva din copilăria mică? Poate spune cineva cu mîna pe inimă că a fost copil cu adevărat? Că mai are aceeași inimă ca atunci? Că undeva chiar s-a păstrat un rest, un sîmbure, că nu a ars tot?

Narațiunea la persoana I propusă de Maeterlinck se va constitui într-o explorare de pionierat a sensului ascuns al viselor și amintirilor uitate. În plină amnezie infantilă, se produce un eveniment, se deschide o ușă, trapa inconștientului. Într-o zi de octombrie, la 18 ani, tînărul, ce părăsise pentru o vreme orfelinatul din Massachusetts unde locuia de foarte mic, mutîndu‑se la mătușa unicului său prieten, se vede actor mut în trei secvențe succesive: o scenă seara într-o pădure „veche, adîncă și întunecoasă“, unde fiica gazdei își lasă inelul de aur să cadă într-un bazin, pentru a-l recupera imediat; pe urmă, un vis provocat de opiul din ultimele ore ale după-amiezii și, mai ales, de lectura imersivă (ce drog mai bun?) a poemului Hero și Leandru de Thomas Hood, continuată, pe firul viziunilor submarine, într-o scufundare hipnagogică „down and still downwards through the dusky green“. O rețea, așadar, pusă în valoare de elementul acvatic. Dar iată, pe scurt, visul: zbătîndu-se pe fundul unei fîntîni, personajul își revede, într-o oglindă „mai mult goală“, frînturi vagi din cea mai fragedă pruncie, zărește un chip de femeie țipînd, apoi o alta mai tînără, care îl salvează și îl poartă printr-un peisaj de furtună de-a lungul cheiurilor, cu mori de vînt și canale întunecate.

Relatarea visului este întretăiată de o serie de reflecții și glose prețioase privind însăși natura activității onirice, unele marcate italic, ca și cum ar fi vorba despre un tratat științific. Spicuiesc: „Visul este întotdeauna și exclusiv egoist; iar acest egoism este atît de intens, de orb și de convergent, încît anulează trecutul și viitorul“, deoarece „totul se actualizează în conștiința celui care doarme“, visul fiind o formă de prezent pur, etern, atemporal; „mintea visătorului este întrucîtva asemănătoare celei a unui copilaș, incapabilă de abstractizare, și unde orice idee devine imagine și orice gînd se transformă în act“; „judecata rămîne adesea intactă în somn, iar un vis poate părea comic“; „visul este aproape întotdeauna mut“; „întrepătrunderile de identitate din vise“ (adică mecanismul condensării despre care avea să vorbească un anume Sigmund) etc.

Mai departe, într-o anchetă existențială cu iz de policier, visul în cauză – numit mereu acel „anormal incident“ – se dovedește rememorarea unui „accident“ real din trecut. Lectura unei scrisori găsite la majorat îi revelează personajului că, la vîrsta de „patru luni și nouă zile“, a fost cît pe ce să se înece într-o fîntînă, de unde s-a văzut scos mulțumită „vitezei angelice a mamei“. Naratorul va merge în recunoaștere în orașul natal, Utrecht, să viziteze și verifice „teatrul visului“, într-o investigație psihanalitică pe bune, la propriu, la fața locului, nu pe divanul nu știu cui. Visul trezește, învie trecutul. Visul e opiu pentru trecut. Visul provoacă trecutul. Ajunge să îl creeze.

Să ne aducem aminte, visătorul își văzuse în oglinda visului cele mai îndepărtate amintiri din copilărie. Deja eram la un pas de a spune că visul este oglinda inconștientului. Pasul acesta îl va face, zece ani mai tîrziu, Sigmund Freud, analizîndu‑și propriile vise, fantasme, obsesii, complexe, idei -fixe, pentru a construi apoi un sistem socotit universal valabil.

Întreg textul anunță psihanaliza. Avem o reconstituire ce revelează un trecut refulat, memoria de mic copil. Totul, datorită unui vis declanșator. Totul, în numele unei „științe noi“ – de notat că prima traducere în franceză a Interpretării viselor s-a numit exact La science de rêves. Însă premonițiile psihanalitice ale lui Maeterlinck sînt superioare; onirologia înseamnă o știință cu adevărat nouă: personajul își află, via calea 100% regală a visului, niște zone de sub aisberg ajunse inconștiente, și încearcă să le înțeleagă. Nu e vorba despre terapie, căci tocmai descoperirea îl îmbolnăvește. Învață, dimpotrivă, să trăiască bine-mersi cu elementul disjunct, nu să-l anihileze. Contrar psihanalizei, scriitorul nu și-a fixat drept scop controlul inconștientului de către rațiune; pentru el, acesta formează o contralume în sine.

Nu avem vise doar pentru că nu ni le amintim?! Să împingem, oare, mai departe analogia și să spunem că nu avem amintiri din copilărie doar pentru că nu le visăm? Dar ele există undeva, într-un sertar închis cu lacătul pe dinăuntru, și duc o existență autonomă, într-o bulă de confuzie. Așteaptă doar un pretext pentru a fi descuiate de copilul din noi, care nu a murit niciodată, pentru simplul motiv că l-am uitat încuiat înăuntru. Să fie într-un vis bun!

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Foto: wikimedia commons

Mai multe