Transformativităţi

15 octombrie 2009   La zi în cultură

Pe 30 septembrie a fost vernisată, la Centrul de Introspecţie Vizuală, expoziţia "Monument to Transformation". Intenţia celor doi curatori, Vít Havránek şi Zbyne·k Baladrán, a fost să urmărească procesul transformării sociale, al schimbării raporturilor din spaţiul social după depăşirea unui regim, fără a se bloca în discursul reducţionist al postcomunismului european. Cercetarea s-a întins pe mai mult de doi ani, iar rezultatul încapsulează fenomene ale transformării din mai multe zone, nu neapărat geografice. Expoziţia de la Bucureşti ("Monument to Transformation" a avut vernisajul la Praga pe 28 mai) vizează în mod direct cîteva stereotipuri discursive ale Europei de Est, dintre care cel al stigmatizării este cel mai pregnant. Opţiunea curatorilor mută definitiv şi evolutiv accentul pe ceea ce se întîmplă, pe proiectul spontan şi colaborativ al schimbării sociale recente, conectat global. "Estul" nu este un spaţiu blocat în reprezentările unui timp liniar, ci un mediu al transformării destul de rapide. Opţiunea pentru video-art şi instalaţie de obiecte, dublate întotdeauna de un teatru de concepte (pe site-ul expoziţiei există chiar un vocabular al transformării, care conţine termeni precum "istorie", "homeless" sau "societate civilă"), e cea mai bună alegere pentru o expoziţie care vrea mai puţin să reprezinte, cît să încapsuleze o stare mobilă de fapte. Recentul transformării se recompune din acţiunile singulare ale indivizilor. După proiectul unei raţiuni totalizante, urmează un timp al spontaneităţii. Poate că lucrarea care explică cel mai bine explozia schimbării e cea a artistei germane Peggy Meinfelder. Ea încapsulează un fenomen local, dar cu o relevanţă majoră pentru experienţa postcomunistă: 100 Westmark (2003-2006) e titlul sub care se prezintă o instalaţie de obiecte aparţinînd unor persoane reale. Imediat după deschiderea graniţei dintre cele două Germanii, cetăţenii estici primeau o sumă de bani din partea RFG, în semn bun-venit. Instalaţia adună peste 2000 de obiecte (doar o mică parte sînt la Bucureşti): toate sînt achiziţionate în acea perioadă fierbinte, de către est-germani. De la casetofoane, haine, seturi de cuţite, discuri, la bilete de concert sau mărci estice (raportul dintre marca estică şi cea vestică era de 4 la 1), toate sînt rezultatul unor acţiuni spontane, nedirijate. Instalaţia e imaginea tridimensională a visului occidental, dobîndit euforic de estici. Fiecare obiect are ataşată scurta mărturisire a posesorului: unii privesc ironic acel moment, alţii nostalgic, unii îşi doresc obiectele înapoi. Gestul statului vest-german e greu de interpretat: e o invitaţie la consum şi relansare economică, un cadou inocent sau forma cea mai brută a raportului capitalist între fericire şi bani? Schizofrenia culturală într-o zonă postsovietică e surprinsă în lucrarea artistului azer Babi Badalov numită chiar Schizopoetry (2007). Un colaj de desene, fotografii, texte în alfabet chirilic şi latin dă forma unei hărţi poetice, o asumare personală a lumii postcomuniste, haotică, dar şi (re)generativă. O altă hartă conceptuală, denumită Diagram of Truth, investighează filmul Pravda (Adevărul) realizat de Grupul Dziga Vertov în 1969, la un an după intrarea trupelor sovietice în Praga. Autorii ei sînt artiştii Ayreen Anastas şi René Gabri, care au colaborat şi la Atlasul Transformării " carte ce face parte din conceptul curatorial. O documentare a unei intervenţii postcomuniste (o performanţă anarhistă) este cea a artistului Anatoly Osmolovsky: în 1993 acesta urcă pe umărul statuii poetului Vladimir Maiakovski, recuperîndu-l pe acesta din discursul propagandei înapoi în acţiunile avangardei progresiste (Way to Brobdingnag, 1993). Lise Harlev, o artistă daneză, propune o instalaţie de pancarte, I don’t always agree (2004), care comută atenţia de pe spiritul revoluţionar al oricărei manifestaţii pe posibilitatea de a mai putea formula opinii personale în medii divizate ideologic, antagonice. Deschisă oricărei interpretări (conservatoare sau progresiste), seria de pancarte pune în balanţă individualismul opiniei şi holismul oricărei mişcări de transformare socială. Este posibilă cooperarea între grupări cu credinţe politice diferite? Artistul polonez Artur Z·mijewski pune împreună, în lucrarea de video-art Them (2007), două grupuri: catolicii conservatori şi stîngiştii progresişti. Aceştia se întîlnesc în spaţiul gol al unei fabrici unde are loc confruntarea între opţiuni şi ideologii. O lucrare care reuşeşte să pună în scenă exact cadrul democraţiei ca un conflict etern între poziţiile fundamentale, etice şi politice, ale cetăţenilor. Expoziţia adună lucrările a zece artişti şi va fi deschisă pînă pe 13 noiembrie. Online există un site al proiectului (www.monumenttotransformation.org), alături de site-ul Centrului de Introspecţie Vizuală (www.pplus4.ro) şi www. tranzit.org, reţea co-organizatoare a expoziţiei.

Mai multe