Transbalkanica

Eram cu băieţii în drum spre Petroşani, invitaţi să cîntăm într-un club care încearcă să aducă o rază de lumină în acea zonă. Vremea nu era prea grozavă, era închisă, iar ţinta nu era nici ea promiţătoare, aşa încît nici starea noastră nu era dintre cele mai bune. Singura soluţie: oprirea la benzinărie, o cafea, ziare, reviste, să vedem ce s-a mai întîmplat, să comentăm, să mai îndulcim mersul... Dar la benzinărie, ca orice masochist care se respectă, trag o tură şi pe la standul de manele (am vrut să spun de CD-uri), în speranţa că dau de o piesă rară. Ca la anticariat. Găsesc Transbalkanica - Marcel Stefanet Project (Media Pro Music) şi îi întreb pe băieţi ce ştiu despre acest album, iar violonistul meu, originar din Chişinău, mă sfătuieşte să-l iau. Astfel fac o primă audiţie prin Balcani mergînd, cu muzica zburînd. Albumul te poartă peste limitele Balcanilor pînă în Maramureş (zonă din care provin şi despre care pot afirma că nu are legătură cu Balcanii), dar ideea de proiect pe această temă este întotdeauna tentantă şi atîtea încercări s-au făcut încît delimitarea strictă nici nu mai contează. Contează ce este în proiect, ce a avut în cap realizatorul său şi cît s-a inspirat de la înaintaşi. În Transbalkanica, Marcel Stefanet propune o viziune ethno fusion şi modul de abordare m-a uluit prin îndrăzneală. Omul, muzician din Bălţi, împreună cu alţi instrumentişti desăvîrşiţi, nu cred că a vrut să ne dea o lecţie despre tot ce se perindă în această materie etno pe piaţa muzicală, dar a reuşit să convingă încă o dată că folclorul autentic este o sursă de apă vie. Dacă ştii ce să faci cu el. Cum să îl prezinţi. Şi aici vine partea de îndrăzneală cînd creezi planuri paralele, fără nici o legătură muzicală, dar care pun în valoare balade obosite pentru lumea noastră gălăgioasă ambalîndu-le în sonorităţi actuale. Nu mi-am închipuit vreodată că am să ascult o temă la ţambal şi vioară pe un fond house. Dar am încercat şi se poate. Să vă spun că drumul ne-a fost altfel, că am găsit un Petroşani cu oameni dornici de altceva şi acest altceva parcă nu mai vine, sau vine cu linguriţa? Sau mai bine să vă spun că pînă acum, pentru mine, Bălţi însemna doar amintirile din turneul din martie 1990, cînd la noi căzuse statuia lui Lenin, iar acolo au venit la hotel să-mi spună să nu mai fac glume despre Lenin în spectacol, că în cel mai bun caz mă trimit acasă, iar noaptea duduiau geamurile hotelului din cauza avioanelor militare care zburau doar pe întuneric? Bălţi 2006 înseamnă, datorită acestui album, Transbalkanica, altceva. E un nou început. Al cîtelea nu contează, dar sună bine.