Trăiască pîra!

Trăiască pîra, delaţiunea, turnătoria! Trăiască informaţia senzaţională! În criză de subiecte – de fapt, de imaginaţie şi de reporteri autentici –, ziarele nu mai ştiu cum să stoarcă ştiri „tari“. Pînă şi ziarele considerate serioase par să fie în criză de jurnalişti de investigaţie. Wall Street Journal a deschis recent o platformă online dedicată turnătorilor şi turnătoriilor. „Documentele şi bazele de date ar fi cheia către jurnalismul modern. Acestea se găsesc mereu în spatele uşilor ferecate – mai ales atunci cînd conţin indicii cu privire la înşelăciuni, abuzuri, poluare sau trafic de influenţă. Iată de ce vă solicităm ajutorul!“, scrie pe pagina de gardă a site-ului „SafeHouse“ găzduit de celebrul cotidian american. Cititorii publicaţiei sînt invitaţi să trimită indicii sau documente compromiţătoare, să-şi dea de gol colegii, şefii sau vecinii, să deconspire orice lucru necurat. 

Deocamdată nu s-au găsit prea mulţi turnători, căci – notează presa americană – platforma găzduită de Wall Street Journal nu asigură – aşa cum promite – confidenţialitate, iar persoanele dispuse să colaboreze în anonimat pot fi uşor identificate. Odată corectate aceste erori de proiectare, sistemul va funcţiona, bine mersi, aşa cum funcţionează deja şi Openleaks – o replică pentru cetăţeni a deja celebrei platforme Wikileaks.

Mecanismul e simplu şi previzibil: odată transmise, fotografiile, documentele, mărturiile etc. sînt preluate de ziar şi tocate mărunt-mărunt; învinuitul este tîrît la judecata publicului şi condamnat înainte ca Justiţia să se pronunţe. Cel care „asamblează“ dovezile (a căror autenticitate e, fireşte, discutabilă, de vreme ce totul e transmis anonim) şi instrumentează procesul e jurnalistul – lui îi revine misiunea să înşire, pe pagina de ziar, capetele de acuzare. Un jurnalism simplu şi pînă la urmă lipsit de riscuri, de vreme ce investigaţia se bazează pe nişte materiale servite de-a gata, nu pe o cercetare amănunţită pornită din redacţie. 

Sînt tare curios ce-o să iasă, în viitorul apropiat, din aceste cutii în care anonimii toarnă presupusele nedreptăţi. Un nou Watergate? Greu de crezut. Cazul acela a pornit de la o observaţie jurnalistică, subiectul s-a dezvoltat în urma unor investigaţii pertinente, iar afacerea a fost deconspirată de-abia într-un final graţie unei turnătorii.  

Nu numai ziarele recurg la turnători, ci şi statele. Cine s-ar fi gîndit, de pildă, că în Danemarca li se va cere cetăţenilor să se toarne unii pe alţii? Şi uite că se întîmplă! Tot mai multe municipalităţi invită cetăţenii să denunţe fraudele vecinilor lor. Iniţiatorul acestui demers este primarul social-democrat din Copenhaga, Frank Jensen. Pornind de la premisa că fraudele sociale s-au banalizat şi că ajutorul social atribuit în unele cazuri ilegal a devenit prea costisitor pentru municipalitate (e vorba de fraude în valoare de cîteva milioane de euro anual), Jensen s-a angajat să deschidă oficii la care cetăţenii pot reclama eventualele fraude. Cetăţenii îşi pot astfel denunţa vecinul care trăieşte din ajutor social, dar cîştigă bani şi muncind la negru, sau vecina de palier care beneficiază de alocaţia de părinte singur, deşi trăieşte în concubinaj. „Ştiu că este o formă de intruziune în viaţa privată a oamenilor. Dar chiar dacă denunţul nu trebuie să fie principalul element al acestei iniţiative, trebuie să ne ascuţim vigilenţa împotriva acestei plăgi sociale. Ne costă într-adevăr foarte scump, şi este de datoria noastră, faţă de cetăţenii cinstiţi, să punem capăt acţiunilor celor care cred că pot avea orice prin înşelătorie. Iar aceştia devin acum tot mai numeroşi“, a explicat primarul, strîns cu uşa de organizaţiile civice. Cetăţenii cinstiţi sînt chemaţi să-i toarne pe cei necinstiţi, să fie vigilenţi în locul statului incapabil să asigure domnia legii. Cred că aşa se pun bazele unui stat poliţienesc. 

Deocamdată ameninţarea e soft. Poate că în curînd o să ni se recomande să ne supraveghem mai îndeaproape vecinii: să raportăm la ce oră au stins lumina, dacă şi-au stropit sau nu grădina, dacă au cazan de ţuică, dacă au prieteni musulmani. Etc. Un stat democratic în care oamenii consimt – liberi şi nesiliţi de nimeni – să spioneze în numele democraţiei, al statului de drept, al siguranţei naţionale, al adevărului etc. e securitatea în versiune soft.

Legendă foto: Frank Jensen