Titluri şi funcţii
Diplomele universitare au devenit instrumente politice. Sînt folosite ca arme sau scuturi pentru a doborî adversari sau pentru a consolida poziţii. Am doctorat la universitatea X, deci sînt îndreptăţit să ocup o funcţie înaltă în instituţia Y – îşi spun unii politicieni. Numărul de diplome dă măsura competenţei politice. Într-o lume ideală, ar fi şi firesc ca elitele politice să se aleagă dintre cei mai buni savanţi. Însă foarte adesea diplomele – obţinute pe merit sau nu – sînt doar nişte hîrtii fluturate pentru a deschide uşi.
Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat după ce Universitatea Semmelweiss din Budapesta i-a retras diploma de doctor obţinută în urmă cu douăzeci de ani. Schmitt este suspectat de plagiat – o acuzaţie deosebit de gravă în mediul academic. În teza de doctorat despre istoria Jocurilor Olimpice el ar fi copiat 180 de pagini (din cele 215) dintr-o lucrare scrisă în franceză de un autor bulgar, Nikolai Gheorghiev.
„Teza de doctorat nu corespunde nici metodelor ştiintifice, nici celor etice“, a explicat rectorul Tivadar Tulassay. Iniţial, Schmitt a refuzat să demisioneze, susţinînd că activitatea sa de preşedinte nu ar avea nici o legătură cu lucrarea de doctorat şi acuzaţiile de plagiat; ba chiar a ameninţat Universitatea cu procese în justiţie. În cele din urmă, la presiunile din mediul universitar, dar şi dinspre opoziţie, a hotărît să demisioneze. „Deoarece, conform Constituţiei, persoana preşedintelui trebuie să reprezinte unitatea naţiunii ungare, iar persoana mea a devenit, din păcate, sinonimă cu divizarea, consider că datoria mea este să mă despart de această funcţie“, a spus el.
Cel mai pertinent şi mai haios comentariu la subiect mi s-a părut cel al „iepurelui mizantrop“ (pe iepurele.tumblr.com, un blog de caricatură politică şi benzi desenate). Cu figura lui ironică şi sarcastică, iepuraşul îi sugera preşedintelui Schmitt, încă de acum o săptămînă, care e sensul cuvîntului original: ce-ar fi să demisioneze? Asta ar fi original... În cele din urmă, Schmitt l-a ascultat. Bine a făcut!
Cazul lui Schmitt readuce în actualitate o poveste asemănătoare petrecută anul trecut în Germania. Tot acuzaţiile de plagiat au întrerupt ascensiunea politică a lui Karl-Theodor zu Guttenberg. La începutul anului 2011, era unul dintre cei mai populari oameni politici germani. Era ministru al apărării şi unul dintre liderii Uniunii Creştin-Sociale (CSU), un personaj charismatic, unul dintre „lupii tineri“ ai scenei politice germane. Acuzat de plagiat, el a recunoscut doar că ar fi comis „nişte greşeli grave“ în ceea ce priveşte „redactarea“ tezei sale de doctorat, şi-a asumat vina că nu ar fi întocmit cu atenţie notele şi referinţele bibliografice – însă a negat acuzaţia de fond, adică plagiatul. O comisie a Universităţii din Bayreuth unde zu Guttenberg obţinuse titlul de doctor în Drept (în 2007) i-a analizat teza constatînd că textul este plagiat în proporţie de peste 90%. Titlul i-a fost retras imediat, iar Karl-Theodor zu Guttenberg a demisionat nu doar din funcţia de ministru, ci şi din cea de parlamentar în Bundestag.
Guttenberg este în continuare un personaj destul de popular în Germania, însă acuzaţia de plagiat pare să-i fi blocat definitiv accesul la o funcţie politică importantă. Un sondaj de opinie realizat de Die Welt la un an după dezvăluirea plagiatului arată că mai puţin de 30% dintre germani şi-ar dori reîntoarcerea în politică a lui Karl-Theodor zu Guttenberg.
Pînă la urmă, ambele poveşti s-au terminat cu bine, de vreme ce personajele, retrăgîndu-se din viaţa publică, au dat dovadă de decenţă. Acolo unde diplomele şi titlurile universitare chiar au valoare, contează şi cum au fost obţinute. Răsfoind presa din România aflu adesea că tot felul de personaje, care de care mai pestriţe, se laudă, indecent, cu titluri universitare obţinute peste noapte. Uneori sînt semnalate şi nereguli în acordarea lor. Însă n-am auzit de vreo demisie.