Terorism soft
– Cum ar putea eşua Europa (III) –
La sfîrşitul săptămînii trecute, marina suedeză a intrat în alertă după ce radarele ar fi interceptat ceva ce părea a fi o transmisiune, pe o frecvenţă de urgenţă, a unui submarin. Un submarin rusesc – aşa se bănuieşte –, intrat voit sau din greşeală în apele teritoriale ale Suediei. Timp de trei zile, marina militară şi serviciile secrete suedeze au tot căutat submarinul, dar (pînă la închiderea ediţiei) nu i-au dat de urmă. Au fost mobilizate zeci de nave, s-au făcut cercetări amănunţite, s-a înfiinţat un comandament de urgenţă. Marina a controlat sute de nave civile şi a dat noi reglementări de trafic. Se presupune – dar astea-s doar speculaţii – că ar fi vorba de un submarin de mici dimensiuni, lansat la apă din interiorul unui petrolier modificat în scopuri militare. Ceea ce încearcă să explice un cercetător al Şcolii de Înalte Studii Militare din Stockholm (preluat de Svenska Dagbladet) e demn de-un film de spionaj. Scopul misiunii ar fi cartografierea zonei submarine, a insulelor şi a portului.
Ziarele germane au relatat pe larg despre incident, ba chiar au publicat şi o fotografie: o imagine luată de pe ţărm în care se vede, în zare, ceva ce pare a fi turela unui submarin. Imaginea e ceţoasă şi mişcată, iar centrul e total lipsit de şarf. Poza în sine spune multe despre ce (nu) s-a înţeles din toată povestea asta. Pentru că, cel puţin din ce putem citi în ziare, care-au publicat puţinele informaţii disponibile, întreaga afacere e ceţoasă. Tot ce e clar e că şi submarinul rusesc, şi marina suedeză se mişcă în ape tulburi. Ce e greu de înţeles e agitaţia de acum. Pentru că nu e prima data cînd se întîmplă aşa ceva.
Conform ziarului suedez, sumbarinele ruseşti fac aproape anual incursiuni în apele teritoriale suedeze. Aceste incursiuni s-au înteţit în ultimii ani, de cînd Suedia a început să-şi întărească relaţia cu NATO (rămînînd, totuşi, în afara alianţei). Nu e clar dacă aceste incursiuni sînt acţiuni disuasive sau, pur şi simplu, misiuni de recunoaştere. Ceea ce e evident e că ele produc agitaţie, poate chiar isterie. În cazul de acum, Putin ridică nevinovat din umeri. Şi arată cu degetul spre Ţările de Jos: poate submarinul o fi olandez?!
(O întîmplare veselă şi în acelaşi timp penibilă: acum cîţiva ani, marina a detectat o intruziune în apele teritoriale; s-a presupus, şi atunci, că e vorba de un minisubmarin rusesc; şi, după îndelungi cercetări, s-a constatat că radarele interceptaseră… o focă.)
Tot de cîţiva ani buni, aviaţia militară rusă face incursiuni regulate în spaţiul aerian al statelor riverane Mării Baltice. Cu bombardiere strategice sau avioane de recunoaştere. De cel puţin două ori, avioanele ruseşti au ajuns departe, spre Vest, deasupra Mării Nordului, pînă în apropierea coastelor britanice. Au fost identificate pe radar, interceptate de avioane de vînătoare, urmărite şi somate să se întoarcă. Şi cam atît. Suedia, Finlanda, Norvegia nu reuşesc în nici un fel să-şi controleze spaţiul aerian şi să prevină asemenea penetrări. În logica unui război, răspunsul ar fi evident militar. Occidentul a adoptat altă logică, a păcii. Şi tocmai pe această fragilitate se şi bazează Rusia: doborîrea de către finlandezi sau suedezi sau norvegieni a unui avion rusesc ar echivala cu o declaraţie de război. Ruşii ştiu bine că occidentalii nu asta îşi doresc. Aşa că îşi fac treaba în continuare. Intră cu avioane militare în spaţiul aerian al occidentalilor şi culeg informaţii: În cît timp e interceptat avionul? Cîte avioane de vînătoare se ridică de la sol? Ce manevre fac? etc. Observaţiile de acest fel sînt, într-o logică a războiului, cruciale. În logica Războiului Rece, genul ăsta de sfidare sistematică e un mod de a demonstra ţărilor din regiune că Rusia e tare, că occidentalii şi NATO nu îndrăznesc să riposteze. Supremaţia militară nu se construieşte doar cu arme, ci şi printr-o cultură a fricii, printr-un soi de terorism soft. Cam asta încearcă să facă şi Putin cînd sfidează Occidentul.