Ştiu ce-o să fac la Noaptea Muzeelor

Situaţia nu e deloc veselă. După ce sediul din centrul oraşului a fost retrocedat, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi-a mutat întreg patrimoniul, compus din cărţi rare, documente de arhivă, manuscrise şi obiecte care au aparţinut scriitorilor, la Casa Presei Libere. Obiectele sînt bine conservate, dar sălile sînt improprii pentru vizitare. Muzeul funcţionează ca un depozit. Vestea bună e că Primăria a găsit o soluţie convenabilă. Mai e nevoie de ceva investiţii pentru transformarea în muzeu, şi de timp. Dar urmează alegerile locale şi nu e deloc clar cine le va cîştiga şi care vor fi priorităţile. La Galaţi, Palatul Episcopal în care îşi avea sediul Muzeul de Artă Vizuală a fost retrocedat Bisericii. Colecţia de artă contemporană s-a mutat literalmente la bloc, în nişte încăperi înghesuite, greu de folosit ca săli de muzeu. O colecţie remarcabilă şi valoroasă devine marginală, periferică pentru că la nivel local nu se găsesc soluţii pentru a o pune în valoare. Ceea ce ar putea deveni un brand al oraşului pare o povară pentru autorităţi. Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea se află într-o situaţie complicată şi, se pare, fără ieşire: după retrocedarea fostului sediu către Episcopia Romano-Catolică, muzeul ar fi trebuit să se mute într-o veche clădire militară din Oradea. Clădirea respectivă a şi fost trecută din proprietatea MApN în cea a Consiliului Judeţean Bihor. După lucrări de renovare costisitoare, după reorganizarea colecţiilor pentru a se putea adapta noului spaţiu, muzeului i-a fost oferit un cu totul alt spaţiu, într-o altă clădire, care nu oferă condiţii normale de conservare. Acestea sînt doar cîteva exemple, vîrful aisbergului, cum s-ar spune. În ultimii ani, peste cincizeci de clădiri care adăpostesc muzee ori case memoriale au fost retrocedate. Soluţiile – acolo unde s-au găsit – sînt provizorii, precare, neclare.

● Nu doar sediile muzeelor se retrocedează, ci şi conținutul lor, operele de artă. Nenumărate obiecte de artă naţionalizate în timpul comunismului au fost recuperate de foştii proprietari sau de moştenitorii lor. Unele se află în litigii sau în diverse faze ale procesului. Lipsite de mijloace (financiare şi legale), muzeele se golesc încetul cu încetul. Lucrări de artă valoroase ies din circuitul public şi intră în colecţii private.

● La acest lanţ al neputinţei se mai adaugă încă un lung şir de bîlbe şi poticneli. Codul Patrimoniului, un ansamblu de legi şi reglementări menit să protejeze valorile materiale şi imateriale. Anunţat cu surle şi trîmbiţe în 2009, proiectul legislativ trenează. Comisii de specialişti, discuţii şi propuneri, consultări la nivel de minister etc. Elaborarea legii e un proces sisific. Toţi miniştrii (şi au fost mulţi!) au declarat într-un fel sau altul că patrimoniul e o prioritate şi că vor trimite în cel mai scurt timp Parlamentului iniţiativa legislativă. Au trecut de atunci şapte ani. Ultima proiecţie: aşa-numitele „Teze“ ale Codului vor fi gata la vară.

● Statul român s-a obligat, prin lege adoptată de Parlament (o lege populistă, de acord!), să construiască un Muzeu Naţional Brâncuşi. Va fi mai degrabă un muzeu virtual, cu opere reproduse sub formă de hologramă, şi un centru de cercetare/reflecţie, căci nu sînt multe lucrări în ţară pe care le-ar putea expune. Există deja şi un acord de principiu cu Atelierele Brâncuşi de la Centrul Pompidou din Paris, care ar putea oferi expertiză şi chiar opere cu împrumut pentru expoziţii temporare. Tot aici ar putea fi expusă şi Cuminţenia Pămîntului în caz că statul va reuşi pînă la urmă să o achiziţioneze. Adică dacă se vor strînge şase milioane de euro prin subscripţie publică. Achiziţia nu e o urgenţă, n-ar trebui să fie o prioritate în contextul situaţiei dezastruoase a muzeelor din ţară şi a patrimoniului în general. Dar ar fi un prim semn de normalitate: e prima dată cînd statul se foloseşte de dreptul de preemţiune (care drept e, de fapt, o obligaţie) într-o chestiune ce ţine de protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional. Aşa că asta o să fac la Noaptea Muzeelor: o să contribui după putinţă la subscripţia publică pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pămîntului. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Foto: wikimedia commons