„Stil şi forme neaşteptate“

Cum s-a născut acest trio şi spre ce concept de grup tinde?

Trioul s-a născut la sfîrşitul anului 2011 ca o concretizare a unei formule stabile după sextetul Expanding Time Colours (cu care am avut două turnee naţionale, dar n-am lansat nici un produs pe piaţă). Materialul pe care-l prezentăm acum este unul creat de noi pentru noi, lucrat meticulos, cu stil şi în forme neaşteptate. Bazate pe improvizaţie, influenţele noastre vin dintr-o paletă muzicală largă, cu groove şi atmosferă sugestive muzicii electronice. Jazz contemporan de nouă generaţie. Principalul avantaj pe care-l avem noi este faptul că, deşi majoritatea compoziţiilor sînt semnate de mine, piesele sînt croite special pentru noi şi aranjate pînă la forma finală de toţi trei, în sala de repetiţie.

Ce leagă/desparte felul în care au fost compuse şi înregistrate cele două albume?

A Pasha’s Abstinence a fost, de fapt, conceput şi compus înainte de Humanized, dar am decis să debutăm anul trecut cu un material nou. Astfel că, după aproape un an de pregătiri, am lansat albumul Humanized, care a fost aplaudat şi susţinut de presă şi critică – atît locale, cît şi internaţionale. A Pasha’s Abstinence este o revenire la un material puţin mai vechi, o reimaginare a pieselor cu care am început trioul. Este un album mai matur, cu o atmosferă mult mai încărcată, şi am profitat de ocazie ca să invităm artişti de renume internaţional să adauge un plus de inovaţie materialului.  

A Pasha’s Abstinence are o tematică muzicală otomană; cum aşa?

Conceptul albumului, legat de introducerea subtilă a unor elemente muzicale tradiţional otomane, a început chiar de la titlu. A Pasha’s Abstinence este o anagramă a numelui meu, creată de colegul şi prietenul nostru, Tavi Scurtu. Apoi, de la piesa care dă titlul albumului, pînă la finalizarea CD-ului, timp de mai mult de doi ani, am lucrat toţi trei împreună, în sala de repetiţie, la aranjarea compoziţiilor. 

Atunci cînd compuneți sau aranjați piesele vă revendicați de la o tradiție anume, de la un trend? Altfel spus, cîntati şi cu urechile la ce fac alţii de afară?

Cum sîntem noi, la început de drum, nu poți altfel să cînţi decît cu urechile ciulite la ce fac alții de-afară. Pe lîngă asta intervin și influențele fiecăruia dintre noi, la nivel personal; apoi se creează soundul propriu, de grup. Admirația noastră merge către jazzişti contemporani care-şi pregătesc muzică minuţios şi care aduc ceva nou publicului.

Cine sînt sursele dvs. de inspirație sau către cine se îndreaptă admirația dvs.?

Aaron Parks, Joshua Redman, Ari Hoenig, Gilad Hekselman, Harish Raghavan, Ambrose Akinmusire, Mark Guiliana, Gretchen Parlato și mulţi alţii.

Dacă avem public pentru muzicienii străini de jazz care vin anual să cînte la festivalurile de la noi; există și public străin pentru muzicienii români de jazz?

Există, și poate chiar mai mult de-atît: publicul străin este (din fericire și din păcate în același timp) un public puțin mai curios și mai atent. În special la nume care nu sînt de talie mondială: dincolo publicul este un pic mai activ în căutarea și descoperirea unui artist cu muzică nouă sau care este la început de drum în carieră.

Ce înseamnă să cînţi jazz în România?

Jazz-ul în România este încă într-un punct în care nu știe exact cum să evolueze, cum să vină cu inovații în cîntatul live și în produsele înregistrate. Tatonări există, de pe toate fronturile geografice ale țării - ceea ce este foarte încurajator - dar în același timp artiștii au nevoie de un material solid și de prestații excelente pentru că scena de jazz de la noi să crească în continuare.

Ce lipsește sau ce prisosește scenei de jazz de la noi? Festivaluri pare că avem destule, există și premii, chiar și o revistă…

E foarte bine că avem festivaluri şi premii şi reviste în schimb ceea ce lipsește pe scena de jazz în România este un „roster” de proiecte stabile și inovatoare. Prea multe sînt trupele asamblate cu o săptămînă înainte de un festival, cu program slăbuț din aceleaşi standarde. Scenele de jazz din străinătate au îmbrățișat artiști noi, cu muzică nouă. La noi parcă acest old fashioned este prea încolțit în artiști și atunci se stagnează. Încet-încet, în schimb, apar proiecte noi, cu muzicieni care vor să se „stabilească la casa lor” - și eu personal cred că asta e viitorul scenei jazz din România.

Undeţi veţi cînta live în această vară?

Viitoarele concerte le anunţăm întotdeauna pe site-ul şi pe contul nostru de Facebook.

Sebastian Spanache este pianistul grupului Sebastian Spanache Trio. Mai multe pe sebastianspanachetrio.com.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Mihai Surdea