Ştefan Sava: dubla viaţă a imaginii

22 ianuarie 2014   La zi în cultură

Galeria Ivan din strada Grecescu (Bucureşti) este un spaţiu expoziţional elegant, ascuns parcă într-o altă lume, liniştită, în care arta contemporană se inserează discret, fără emfază. Galeria găzduieşte, în perioada 5 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014, expoziţia artistului Ştefan Sava, cunoscut deja publicului datorită premiului Henkel România pe care l-a cîştigat în 2013 şi activităţii sale din ultimii ani (amintesc doar cîteva dintre cele mai recente expoziţii: „Common Nostalgia“, Pavilion Unicredit, Bucureşti, 2013; „Din spatele scenei“, Salonul de Proiecte, Bucureşti, 2012; „Faţa dinăuntru a peretelui“ (solo), Galeria Ivan, Bucureşti, 2012; „Here and Then“, Club Electro Putere, Craiova, 2011).

Expoziţia „Facts about which there can be questions“ continuă preocuparea lui Ştefan Sava pentru istorie, memorie, „postmemorie“ (Marianne Hirsch) şi identitate în relaţie cu fotografia – un mediu ideal de invocare a trecutului ca parte indispensabilă a constituirii prezentului –, dar adaugă, în acelaşi timp, o dimensiune abstractă negocierilor permanente cu un sine instabil şi greu de definit. Interesul artistului pentru memorie a fost pînă acum îndreptat îndeosebi spre problema raportului etic şi estetic între fotografie şi ceea ce reprezintă ea (sau ceea ce nu poate înfăţişa complet, în cele din urmă, existînd întotdeauna un hiatus în continuitatea trecutului cu prezentul, cînd vorbim despre distrugere, ruină, traumă). În expoziţia „Faţa dinăuntru a peretelui“, din 2012, Ştefan Sava prelua ca material al căutărilor sale artistice imagini-document legate de Holocaust şi de deportările din Banat în Bărăgan, de la începutul anilor ’50, pentru a crea un spaţiu de reflecţie în care ipoteza artistului – fotografia ca urmă a memoriei – funcţiona ca un prag de care, dacă treceai, intrai într-o lume unde ficţiunea se împletea cu factualitatea istorică şi unde, indiferent ce traseu ai fi urmat, te întîlneai în cele din urmă cu tine însuţi şi cu propriile-ţi frămîntări identitare.

Titlul expoziţiei, „Facts about which there can be questions“ („Lucruri despre care pot exista întrebări“), poate fi citit ca o abordare critică a pretinselor adevăruri istorice perpetuate în timp, niciodată îndeajuns chestionate, dar şi într-un sens mai larg, ca o recontextualizare a cunoaşterii de tip antropologic, unde imaginea stă la baza noilor interpretări. Imaginea este aici atît un instrument al cunoaşterii, cît şi o proiecţie mentală definită în funcţie de factori subiectivi. Ştefan Sava discută probleme foarte vii şi necesare pentru articularea unui sistem de gîndire sensibil la orice fel de manipulări ideologice, bazîndu-se în special pe analiza relaţiei subiect – obiect. Cele două instanţe îşi schimbă raporturile, la fel cum, în antropologie (prin strategia „reverse anthropology“), poţi descoperi statutul de subiect al obiectului studiat şi vocea distinctă a acestuia, cînd relaţia se inversează.

În această expoziţie, fotografia rămîne centrul cercetării artistului, nodul prin care trec toate ideile şi teoriile dialecticii trecut – prezent. O fotografie anonimă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, din Papua Noua Guinee, proiectată într-o nişă a galeriei printr-o „lanternă magică“, găsită şi ea, şi asumată ca obiect artistic, stă mărturie pentru tipul de raportare la fotografie, asociat pozitivismului acelor vremuri. Credibilitatea acestei fotografii constă în capacitatea de a reprezenta cu fidelitate ceva – în acest caz, străinul, celălalt, omul cu mască. Astăzi, puterea conotativă a fotografiei nu mai este de la sine înţeleasă şi nu mai poate defini o poziţie autoritară a acestui mediu. De aceea, printre strategiile artistice adoptate de Ştefan Sava se numără reconstituirea sau ficţiunea documentară. În lucrarea The Other Scene, artistul preia estetica fotografiei Pioneer Girl a lui Aleksandr Rodchenko din 1930, dar inversează direcţia privirii personajului (în acest caz, artistul însuşi) spre un orizont nedefinit, la care privitorul nu are acces. Figura întoarsă cu spatele priveşte în aceeaşi direcţie cu spectatorul, dar nu se intersectează cu el. Este vorba despre un paralelism al viziunilor, despre experienţe similare, suprapuse la nivel empatic, dar blocate din punct de vedere narativ. De data aceasta, personajul autoritar al lui Rodchenko, înlocuit aici de un altul căruia nu i se pot distinge caracteristicile, este privit de personajul exotic aflat pe peretele opus. Şi vulnerabilitatea postúrilor nu mai este ceva de la sine înţeles, la fel cum subiectul şi obiectul îşi renegociază continuu parametrii.

O lucrare impresionantă este instalaţia alcătuită din 55 de tăbliţe de ceară, aşezate pe podeaua galeriei, pe care este imprimată respiraţia artistului – o amprentă mută, ceva ce nu se poate povesti, dar se poate intui. Este, în ultimă instanţă, consemnarea unei vieţi reduse la esenţă.

Lucrarea Untitled, un bumerang din marmură, plasat discret într-un colţ al galeriei, este un obiect paradoxal, în care materialul şi funcţia se anihilează reciproc. Untitled marchează o istorie grea, abandonată la periferia preocupărilor recente din arta contemporană. Fie că vorbim despre pogromuri sau despre confiscări identitare întreprinse de popoarele colonizatoare, faptele istorice se dovedesc greu de reactivat, din cauza numeroaselor straturi suprapuse ale imaginarului colectiv şi manipulărilor de tot soiul, pe care sistemele politice le operează în timp.

În cazul lui Ştefan Sava, interesul pentru trecut vine ca o condiţie a constituirii identitare. Imaginea „smulsă“ din istorie este, pentru el, o categorie specială în rîndul surselor sale artistice, care merită pusă în circuit tocmai datorită bagajului pe care îl poartă – obligaţia de a spune povestea mai departe, cu scopul de a se putea defini pe sine. Căutînd în arhive şi colecţionînd fotografii anonime, Sava se lasă captivat de puterea de mediere a fotografiei, spre crearea unor noi conexiuni temporale şi geografice. De asemenea, şi alte obiecte descoperite de artist devin prin apropriere opere de artă. Nouă saci de pînză, din anii ’80, atîrnaţi în spaţiul galeriei, creează un fundal pentru circuitul de idei sugerat de celelalte lucrări şi îşi negociază zona de putere. Acelaşi fundal este pretextul pentru o acţiune documentată fotografic în cîmpia Bărăganului, unde linia orizontului este trasată succesiv de către artist, cu vopsea neagră, pe pînza acestor saci, în funcţie de locul din care este privită limita perspectivei. Subiectivitatea propriei poziţionări defineşte un spaţiu mental care se reconfigurează permanent.

Diana Marincu este dectorandă în Istoria şi Teoria Artei la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

Mai multe