...şi cu Sfîntu Gheorghe, zece!

Timişoara, Bucureşti, Baia Mare şi Cluj-Napoca sînt oraşele candidate la Capitala Europeană a Culturii 2021. La preselecţie au participat 14 oraşe. Zece au fost eliminate din cursă de juriu după evaluarea dosarelor de candidatură. Dar nicăieri nu se potriveşte mai bine faimoasa butadă olimpică „Nu contează cine cîştigă, important e să participi“ ca la această competiţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Căci indiferent cine va obţine pînă la urmă acest statut atît de rîvnit, important e că 14 oraşe din România s-au pregătit pentru asta şi au lansat, la nivelul comunităţilor respective, o reflecţie despre rolul culturii în dezvoltarea socială şi economică, şi-au evaluat infrastructura culturală, şi-au (re)gîndit strategiile culturale, şi-au calibrat bugetele etc. Unele dintre localităţile care au candidat au promis că vor încerca să implementeze aceste strategii chiar dacă nu obţin titlul. Dacă realizează chiar şi jumătate din cîte au scris în dosare, tot e un cîştig important pentru comunitate! Mai jos, o scurtă evaluare (asumat subiectivă) a programelor propuse de cele zece oraşe eliminate din competiţie.

Oraşul Bacău a transmis un dosar modest, un proiect confuz, în care sînt exprimate doar intenţiile, nu şi planuri concrete pentru 2021, în­tr‑un text scris într-o limbă română aproximativă. Dar, dincolo de naivitatea celor care au crezut că pot fi luaţi în serios cu un asemenea dosar, am apreciat sinceritatea şi ataşamentul (declarat) al autorităţilor locale care recunosc, în expunerea de motive, că oraşul a sărăcit odată cu dezindustrializarea, că populaţia e în declin, că infrastructura e precară. Şi am apreciat viziunea lor curajoasă: anume că singura şansă a oraşului e investiţia în cultură şi creativitate.

La Braşov, autorităţile văd cultura ca pe o formă de susţinere a turismului sau, mai precis, de diversificare a ofertei turistice. Însă strategia se adresează şi comunităţii locale. Şi are în vedere şi chestiuni ce ţin de ecologie. Baza e în istoria oraşului şi în tradiţia bogată, dar vizează şi producţia contemporană. Multe mesaje şi direcţii care, de la un punct încolo, nu se mai leagă. Nu e clar ce anume a lipsit din dosarul de candidatură, dar ambiţiile depăşesc capacitatea reală a oraşului de a gestiona un program cultural multianual.

Brăila, „o Europă în miniatură“, propune un program destul de consistent nu doar pentru oraş, ci pentru zona Dunării maritime. În ultimii cinci ani, consumul cultural şi capacităţile s-au dezvoltat rapid – un rezultat al investiţiilor la nivel local. Foarte interesantă a fost şi expunerea teoriei despre paradoxurile mecanicii cuantice & pisica lui Schrödinger. Doar că acest eseu nu ţine loc de buget şi nici de angajament politic local. 

În cazul oraşului Alba Iulia, „cealaltă capitală“, dosarul vorbeşte mult (şi bine) despre moştenirea culturală şi despre importanţa istorică, dar prea puţin despre cultura vie şi creativitate. Cetatea a fost renovată în ultimii ani şi arată grozav, multe obiective au fost refăcute cu bani europeni (oraşul este campion la atragerea de fonduri europene), dar infrastructura de transport, turistică şi culturală e în continuare deficitară. În plus, planurile pentru 2021 ar fi putut să insiste mai mult pe integrarea micilor localităţi miniere învecinate (Cîmpeni, Abrud, Roşia etc.).

Tot pe trecut s-a axat şi Suceava. Şi pe patru componente majore: basm, divinităţi din folclor, mit, legendă. Probabil că juriul nu a găsit suficiente elemente legate de cultura contemporană. Şi nici n-a avut încredere că bugetul oraşului va putea, într-adevăr, să susţină programul.

Sfîntu Gheorghe s-a înscris în competiţie cu un dosar foarte atractiv, care implică tot ceea ce iniţiatorii au numit „Ţara Secuilor“ (Terra Siculorum). Programul ar fi avut toate elementele pentru a fi reţinut în finală. Dar într-o competiţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, orice aluzie la autonomie sau alte revendicări politice regionale pică prost.

După ce am citit programul propus de Tîrgu Mureş mi-a venit pofta să merg imediat acolo, să vizitez oraşul. Moment în care am realizat că toate legăturile feroviare sînt proaste şi că nu-i chip să ajungi acolo în mai puţin de zece ore. Iar aeroportul Transilvania e conectat mai bine la Londra, Milano şi Madrid decît la Bucureşti…

Craiova candidează pentru întreaga regiune Oltenia sub sloganul „IntenCity“. Însă, dincolo de tonul festiv şi triumfalist, nu am găsit, în dosar, vreo direcţie culturală clară sau măcar propuneri atractive. Totul e OK, dar nu e nimic acolo care să iasă în evidenţă, să stîrnească pasiuni sau măcar curiozitatea de a descoperi.

Marele perdant al competiţiei e oraşul Iaşi: un dosar „greu“, bine articulat, o economie locală care se bazează în mare măsură pe industriile culturale şi creative, cu o veche tradiţie culturală, acest oraş universitar ar fi meritat cu prisosinţă să se afle azi pe lista scurtă a candidaţilor. E posibil să fi pierdut puncte din cauza unor mici (sau mari) rivalităţi politice locale. Păcat, mare păcat. Foarte consistentă a fost şi propunerea oraşului Arad („Look Out Europe“), care a mizat pe spiritul participativ şi pe regenerarea urbană prin investiţia în cultură. Şi acest oraş ar fi meritat să se regăsească pe lista finală.

Despre cele patru oraşe candidate, în curînd, într-un amplu Dosar Dilema veche.