Săraca epocă de aur

Ce mi-a lipsit. Expoziţia este restrînsă, făcută astîmpărat, din sărăcie. Îţi vine să te întrebi, mai ales dacă n-ai trăit deloc în "epoca de aur", care-i şpilul cu poveştile de groază auzite. Înţeleg că erau greu de montat uşile în care li se prindeau mîinile cetăţenilor ascultători de Europa Liberă, dar nişte poezii ale lui Corneliu Vadim Tudor ar fi fost interesante şi probabil uşor de găsit. Familia Bărbulescu lipseşte cu totul din peisaj. În îndîrjirea mea de a găsi un semn al existenţei sale, am aflat doar numele Bărbulescu Lina - membru de Cabinet - în Cartea de evidenţă a lui Nicolae Ceauşescu. Urma mi-a îmboldit amintirile despre acea Bărbuleasca, spaima profesorilor din judeţul Olt, pentru care nu exista nici o diferenţă între istorie şi geografie, dar verifica la sînge producţia de roşii din curtea şcolii, în timp ce mai altoia cîte o profesoară. Disidenţii nu prea sînt nici ei luaţi în seamă, poate pe bună dreptate, de vreme ce nu le-a plăcut să stea la un loc cu comuniştii. Un singur reprezentant, Paul Goma, şi un raport despre Cornea Doinea Maria. Alte cîteva documente puse la dispoziţie de CNSAS, un raport despre o relatare ostilă a postului Deutsche Welle şi o plîngere făcută de "un comunist revoltat" împotriva unui coleg de muncă, ce lucrează şi azi la muzeul în care se află "dovezile", satisfac curiozitatea celor care n-au habar cum se încheie pupincurist o "lăcrămaţie". Ce m-a bucurat să (re)văd. Eram lîngă un rus, acum capitalist convins de Canada, cînd am văzut plasa plină cu sticle de lapte. Ne-au apucat pe amîndoi nostalgii şi înduioşeri ruşinate la gîndul că acum unii dintre noi caută şi în gaură de şarpe lapte organic. Puţintel ne-am bucurat şi la suportul cu sifoane, deşi parcă ne-ar fi căzut mai bine să ne reîntîlnim cu drăcia aia de cico sau zmeurică, de care nu sînt sigură că ne-am mai putea atinge acum. Un adevărat delir au declanşat Radio ISTRIA cu 4 lungimi de undă, asamblat la Uzina Electronică Bucureşti, colecţia "Gheorghe Mihai", Radio Carmen I şi Carmen II, cu 3 lungimi de undă, despre care cred că s-ar putea relansa cu succes pe piaţă. M-a mîngîiat şi să văd că cineva s-a gîndit să păstreze un fragment de coloană din Mănăstirea Văcăreşti, chiar dacă altcineva a hotărît înainte să o demoleze, că oamenii aveau îndeletniciri artistice, chiar dacă arta trebuia "să servească unui singur scop: educaţiei comuniste", asta însemnînd imagini cu Elena Ceauşescu la cules de vie, că maşinile de scris arătau interesant, chiar dacă nu puteau fi obţinute decît în baza Decretului numărul 98 din 28.03.1983, privind regimul aparatelor de multiplicat, al materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al maşinilor de scris. Ce mi-ar fi plăcut să lipsească cu desăvîrşire. Categoric aş fi vrut ca doamnele de la intrare să nu se poarte ca în "epoca de aur" sau măcar să fi învăţat să ascundă pandaliile care le-au cuprins în faţa paradoxului că expoziţiile atrag vizitatori. Probabil că văzuseră ele multe la viaţa lor şi nu înţelegeau de ce-ar fi interesant un Congres al PCR sau o şapcă ciuruită de gloanţe. Şi în ciuda faptului că nu pot aduce în discuţie nici toate cîte am pătimit de pe urma comunismului, nici dosare de urmărit politic, n-aş fi vrut să-i văd pe cei doi nostalgici din faţa televizorului, întîrziaţi în faţa unor cîntecele din colecţia "Copiii României trăiesc un vis de aur", sau dînd reflex din cap la apariţia unor doamne bine coafate care ştiau a da degrabă de veste despre beneficiile aduse de politica tovarăşului economist Nicolae Ceauşescu (a se vedea fişa postului).