San Francisco, Sefe pentru prieteni

Nu trec cîteva zile fără să aud povești din Sefe. Veșnicele com­pa­rații cu New York-ul, de la care e mai scump (San Francisco, nu există dubii) la care e mai hyped, mai cool, mai inovator sau mai fashion. De unde pendularea asta între SF și NYC? De la băieții și fetele care lucrează în companiile de tehnologie, de la Google la Facebook, sau în start-up-uri, care au birouri și colo, și colo, făcînd inevitabilă comparația la orice bere tîrzie în oricare dintre ele.

Nici nu știu ce să spun după cîteva zile în San Francisco, suficiente cît să mă îndrăgostesc, insuficiente ca să-l cunosc. Probabil așa e la începutul oricărei relații. E acel oraș extrem de divers, mai ales arhitectural, vezi cam toate stilurile posibile și nu găsești două case alăturate la fel, dar unde diversitatea și contrastele se îmbină într-o armonie care te face să exclami mereu: „E atît de frumos!“ Cu dealuri abrupte, panorame spectaculoase, înconjurat de apă, vegetație bogată și cartiere fermecătoare, San Francisco e dragoste la prima vedere, mai ales cînd vederea aia e dintr-un parc ca Mission Dolores.

Pune-ți flori în păr și citește Howl pe o bancă, îmi spune rîzînd cineva. N-a fost să fie Howl, dar a fost Her, o carte mai puțin cunoscută de Ferlinghetti, cumpărată de la librăria înființată chiar de Ferlinghetti, celebra City Lights. Cu, firește, rafturile pline de cărți ale beatnicilor, cu impresionant de multă poezie și cu focus pe texte ale contraculturii, alternative și revoluționare, City Lights este o experiență actuală în sine, mai mult decît emoțiile că tocmai ai pășit în istoria literară.

Nu mai sînt multe semne ale spiritului hippie în San Francisco, cel puțin nu vizibile. Excepție face Haight-Ashbury, cartierul hippie-hipsteresc, unde încă vezi oameni cîntînd pe stradă, cerînd bani de benzină pentru a merge pînă la Burning Man, căutîndu-și sinele cu diverse substanțe sau de unde poți cumpăra un tie dye regulamentar, cu tot felul de baruri și magazine pe care cu greu le-ai vedea în alte zone. O altă zonă cool este și Castro, cunoscută pentru comunitatea gay de acolo și pentru atmosfera prietenoasă.

Nici o vizită la San Francisco nu poa­te ocoli Golden Bridge. Pri­ve­liș­­tea e spec­ta­cu­loasă și plim­ba­rea pe plajă, prin parcul natural, cu podul învăluit în ceață într-o parte și cu orașul profilîndu-se frumos în soare în cealaltă. Pe lista „turistică“ este și Lombard Street, o stradă colțuroasă ce coboară un deal foarte abrupt, o provocare pentru șoferi – mai mult vizitatori care vor să-și testeze abilitățile. Iar sutele de foci de pe mal, care se joacă, la Pier 39, în port, sînt perfecte de trimis mamei care-ți trimite poze cu pisici de obicei. La Alcatraz nu am ajuns.

Contrastele sînt uimitoare. Dacă în SoMa sau în Tenderloin e plin de persoane fără adăpost care stau în grupuri mari peste tot și de dive bars întunecate, Pacific Heights arată ca o Coastă de Azur americană, plină de eleganță, cu vile fermecătoare și străzi liniștite. Cînd ajungi pe Nob Hill, clădirile impunătoare și arhitectura clasică amintesc de Roma sau de Paris, la fel și oamenii îmbrăcați de seară ieșind de la vreun eveniment.

San Francisco este și un oraș al tehnologiei. Cam toate companiile mari au sedii aici sau în orașele din apropiere, din Silicon Valley. Ai senzația că tot ecranul laptop-ului și cel al telefonului sînt lîngă tine. De aici și prețurile, în special chiriile, care au depășit orice imaginație – un apartament de două camere, de exemplu, e în medie undeva la 3500 de dolari, cam cu o mie mai mult ca în New York.

Te plimbi prin San Francisco cu toate cărțile și filmele în minte, cu Kerouac și cu Gonzo al lui Hunter S. Thompson, cu Pynchon, Ferlinghetti, cu Burroughs și cu Ginsberg, și te întrebi cum li s-ar părea orașul acum, cu toată gentrificarea și tehnologia, cu toate contrastele sociale dintre oamenii fără adăpost și cei foarte bogați, sau ce ar crede despre cum se integrează acum arta și literatura în viața urbană.

Foto: wikimedia commons, C. Foarfă