Salvați Pergamonul
Pînă acum n-am apucat încă să salvez nimic din ce mi-am şi mi s-a propus: Băile Herculane, Piaţa Matache, Grădina Icoanei, Parcul Cişmigiu, Calea Victoriei şi toate celelalte, nenumărate, obiective rămîn în continuare la fel de ameninţate. Ca şi cum n-am avea destule misiuni de salvare în Bucureşti şi-n ţară, sînt chemat la arme şi de peste hotare: „Rettet das Pergamonmuseum!“ – exclamă un articol cît o pagină în Die Zeit. Salvaţi Muzeul Pergamon! Încerc să mă mobilizez. Deci: ce apărăm şi care-i ameninţarea?
Muzeul Pergamon n-a mai trecut prin lucrări substanţiale de restaurare de decenii. Încă de prin anii ’90, municipalitatea şi landul au lansat dezbateri publice şi apoi concursuri de proiect pentru această clădire ce datează din anii ’30 ai secolului trecut. Cel mai vizitat muzeu german şi unul dintre cele mai importante din Europa are, într-adevăr, nevoie urgentă de restaurare.
Lucrările (de restaurare, renovare, re-amenajare şi extindere) ar fi trebuit să se încheie în 2009. Însă pînă acum nu s-a realizat decît o curăţare parţială a faţadelor. La nivel oficial se estimează că lucrările planificate se vor încheia în 2025, însă prin birourile responsabililor culturali se ştie, de fapt, că muzeul va fi renovat de-abia în 2030; bugetul estimat iniţial se ridica la 250 de milioane de euro, însă, mai mult ca sigur, costul total va depăşi 400 de milioane. E cea mai scumpă lucrare de reconstrucţie a unui muzeu.
Asta n-ar fi nimic dacă toate aceste intervenţii ar fi, într-adevăr, utile şi necesare. Există însă numeroşi arhitecţi, urbanişti, muzeografi, arheologi etc. care contestă oportunitatea celei mai radicale dintre lucrările planificate de autorităţi: transformarea Curţii de Onoare a palatului într-o sală de trecere prin construirea unui nou front, care leagă cele două corpuri ale clădirii. Totul pentru a adapta muzeul la noile realităţi, la „turismul de masă“ – cum spun responsabilii culturali. Închiderea Curţii de Onoare şi redefinirea traseelor în interiorul clădirilor ar putea dubla numărul de vizitatori. O fi, numai că muzeul, în forma sa actuală, primeşte oricum peste un milion de vizitatori pe an, iar alterarea faţadei iniţiale, doar pentru a mări audienţa, e un preţ inacceptabil. Nu-i nimic, noi ne vedem mai departe de proiectele noastre, spun directorii muzeului: şi la Paris a fost scandal mare atunci, cu piramida din faţa Luvrului, şi uite că acum tocmai piramida e un punct de atracţie. Poate, spun criticii, numai că de data asta „piramida“ e de fapt o nouă faţadă, inestetică, imensă, inutilă.
În mod cu totul surprinzător, muzeul a rămas în mare parte neschimbat: planşee pavate cu piatră, ferestre cu rame de lemn, uşi din lemn masiv, pereţi lambrisaţi, fresce etc. Pînă şi sistemele de prindere a tablourilor sînt din anii ’30. Muzeul e valoros nu doar prin „conţinut“, ci şi prin felul cum îşi „vinde“ comorile: nu degeaba a devenit o referinţă, un model pentru muzeografi. Iar UNESCO l-a inventariat în patrimoniul mondial al umanităţii, nu doar pentru artefactele şi lucrările de artă expuse, ci şi pentru valoarea clădirii şi pentru traseul muzeal bine gîndit.
Argumentele nu par să-i încurce prea tare pe cei care vor acum să-l transforme în atracţie turistică: „înscenările istorice“, amenajarea sălilor, circuitul, clădirile – toate acestea ar putea suferi modificări majore. Pentru că planurile arhitectului (astăzi, decedat) Oswald Mathias Ungers, care a cîştigat proiectul pentru reamenajarea Pergamonului, nu ţin cont de „exponate“, ci doar de ideea de schimbare. De fapt – spun criticii –, planul pentru muzeu e o nouă construcţie monumentală, originală, care o alterează pe cea veche, autentică. „E doar un mod în care arhitectul se celebrează pe sine însuşi.“
Deocamdată criticii găsesc în amînarea lucrărilor un motiv de bucurie. Căci – spun ei –, dacă planul va fi dus la bun sfîrşit, atunci muzeul va fi de nerecunoscut. Zilele acestea autorităţile de la Berlin iau deciziile finale. Şansa celor care vor să împiedice o „reconstrucţie dezastruoasă“ e că, acolo, asemenea decizii nu se iau peste noapte. În absenţa unui compromis, nimeni nu va îndrăzni să dărîme sau să adauge o piatră. Sper să găsească repede o formulă convenabilă pentru Pergamon. Poate după aceea ne ajută şi pe noi să salvăm Piaţa Matache.