Salvarea chinezească
Galeriştii ar face bine să gîndească precum bancherii. Colecţionarii de artă trebuie să ia cursuri de trading. Curatorii să se transforme în agenţi de vînzări. Criza financiară mondială a schimbat regulile în economie. Inclusiv în economia artei. Lucrurile s-au complicat în ultimii ani. Căci pretenţiile celor (puţini) care cumpără obiecte de artă sînt acum mult mai mari. Nu mai e de ajuns că e frumos, trebuie să fie – acum şi pe viitor – valoros. Şi valoarea se măsoară în bani.
Casa de licitaţii Sotheby’s a avut un profit de 3,4 miliarde de dolari în primul semestru al anului în curs – anunţă The New York Times. E o cifră-record în toată istoria (de peste 200 de ani) companiei. În primele şase luni ale anului, firma de licitaţii a vîndut cel puţin 400 de obiecte de artă a căror valoare a depăşit cîte un milion de dolari. Cu toate acestea, la nici o săptămînă după publicarea bilanţului, valoarea acţiunii companiei a scăzut cu aproape 20 de procente. Să fie cei care licitează pentru obiecte de artă mai generoşi decît cei care licitează la bursă, pentru acţiuni? De fapt, situaţia nu e deloc paradoxală. Căci piaţa internaţională de artă e foarte dependentă de mersul economiei în general. De pildă, începînd cu 2008 – anul în care s-a iscat criza financiară – vînzările de la Sotheby’s au scăzut considerabil. Mai ales licitaţiile dedicate artelor contemporane au avut de suferit (au fost cîţiva ani grei chiar şi pentru galeriştii de la New York şi Londra, care n-au mai vîndut ca pe vremuri). Cînd zeci de bancheri, investitori etc. o duc prost, cine să mai cumpere artă? Pe de altă parte, în momente de derută, cînd banul circulă greu şi are cursuri fluctuante, cei care au cu ce preferă să-şi cumpere obiecte de artă decît să investească în acţiuni cu valoare incertă. Şi exact asta pare să se întîmple acum: după uşoara revenire a pieţelor, cei care au bani caută investiţii mai sigure, mai puţin riscante. Aurul, argintul, platina etc. sînt o soluţie – aţi văzut ce cote au atins metalele preţioase! Tot aşa, şi arta a ajuns un fel de investiţie. Cei care pun acum în mişcare piaţa de obiecte de artă cumpără ca să tezaurizeze, nu pentru a colecţiona.
De aceea, vestea că Sotheby’s are profituri uriaşe din vînzarea obiectelor de artă nu are, de fapt, de ce să-i înveselească pe artişti. Căci nu (neapărat) arta contemporană e căutată de investitori. Se caută obiecte cu valoare intrinsecă (de pildă artefacte din metale preţioase) sau artă a cărei valoare se găseşte în vechime, în consacrare (Van Gogh, Picasso, Dalí). Damien Hirst ar fi unul dintre puţinii artişti contemporani care ar avea căutare pe această piaţă – asta şi pentru că el a înţeles foarte bine care sînt regulile: creaţia lui se bazează în primul rînd pe acea dimensiune tezaurizabilă, obiectele care ies din atelierul său au deja, încă înainte să ajungă în galerii, o valoare excesivă. Altminteri, mai ales arta contemporană are de suferit pentru că foarte puţini îndrăznesc să creadă că ar putea deveni profitabilă sau măcar rentabilă (ştiu, sună prost, dar astea-s regulile licitaţiilor). Pînă una-alta, pe piaţa artelor banii stau mai mult pe loc – adică se plimbă cam în aceleaşi medii, săltînd cîte puţin preţul aceloraşi obiecte.
Salvarea – anunţă Die Zeit – ar putea să vină din China. Creşterea economică e ţinută artificial în frîu de frica unui crash violent. Numărul cumpărătorilor de artă chinezi a crescut exponenţial în ultlimii ani. Sătui, probabil, de business, şi cu complexul asiaticilor care vor să trăiască „occidental“, chinezii au început să fie activi pe la licitaţii. Au început prin a-şi recupera (licitînd sume fabuloase) obiecte din propriul patrimoniu încăpute pe mîinile colonialiştilor. De cîţiva ani, au devenit interesaţi şi de arta contemporană. Nu sînt neapărat pricepuţi, dar au metodă. Şi sînt mulţi. Şi au bani. Poate că galeriştii europeni şi americani ar trebui să reinvestească în portofoliu, să-şi adapteze cerinţele la noile condiţii de piaţă. Poate că artiştii ar trebui să creeze pe înţelesul şi pe placul chinezilor. Offf! Nici aşa nu e bine!