Ruta balcanică şi calea lui Davutoglu
„Vremea imigraţiei ilegale a trecut“, a spus preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după încheierea summit-ului de la Bruxelles. Şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, e optimist: propunerea Turciei de a prelua refugiaţii sirieni din Grecia „schimbă regulile jocului“. Cît despre cancelarul german Angela Merkel, care a fost unul dintre principalii actori ai acestei negocieri, ea e ceva mai rezervată: propunerea Turciei ar fi un mare progres – „cu condiţia să se realizeze“.
Pentru Angela Merkel, un acord cu Turcia e o miză importantă. Germania a devenit, datorită condiţiilor de azil, principala ţintă a refugiaţilor din Siria şi din nordul Africii. Decizia de a primi aceşti refugiaţi – în numele valorilor europene, dar şi în baza unor calcule de oportunitate bazate pe nevoia de populaţie tînără şi aptă de muncă – s-a lovit de o opoziţie importantă nu doar din partea partidelor conservatoare, ci şi din partea populaţiei. Sistemul de redistribuire a refugiaţilor în alte state europene uşurează povara, dar nu rezolvă problema. În plus, în week-end sînt programate alegeri pentru parlamentele locale din trei landuri. Iar Merkel vrea să arate că e stăpînă pe situaţia imigranţilor, care, evident, a devenit o temă importantă în campania electorală.
Ce a propus, mai exact, premierul turc Ahmet Davutoglu, la summit-ul de la Bruxelles? Ankara va prelua nu numai refugiaţii economici care au reuşit să ajungă de pe teritoriul Turciei continentale pe insulele greceşti, ci şi pe toţi refugiaţii sirieni, victime ale războiului, care au ajuns de pe ţărmul Turciei în Grecia. Turcia găzduieşte în momentul de faţă peste două milioane de sirieni. Înţelegerea prevede ca, pentru fiecare refugiat sirian retrimis în Siria, Uniunea Europeană să preia un alt refugiat sirian dintre cei aflaţi deja pe teritoriul Turciei. Pare un joc cu sumă nulă, dar nu e chiar aşa: pentru că refugiaţii ilegali retrimişi de Europa în Turcia vor fi triaţi acolo şi vor avea de întîmpinat condiţii de admisie dificile şi un timp important de procesare a solicitărilor. Aceste noi condiţii ale readmisiei sînt menite să descurajeze noi valuri de migraţie. Turcia s-a mai angajat, de asemenea, să întreprindă măsuri drastice pentru a neutraliza grupările de trafic de fiinţe umane şi să-şi protejeze mai bine graniţele exterioare.
Acordul e o veste bună şi pentru Grecia. Ţara e departe de a fi depăşit criza financiară şi găzduieşte zeci de lagăre şi unităţi temporare de adăpost pentru refugiaţi. Iniţiativa Turciei de a prelua o parte importantă din aceşti refugiaţi scade presiunea de pe instituţiile greceşti.
Ahmet Davutoglu a pus şi cîteva condiţii: fonduri de trei miliarde de euro (în plus faţă de celelalte trei miliarde promise deja în cadrul acordului precedent). O altă condiţie: ridicarea în cel mai scurt timp a vizelor pentru cetăţenii turci care călătoresc în Uniunea Europeană. De asemenea, premierul turc a solicitat deschiderea cît mai rapidă a negocierilor privind aderarea ţării la Uniunea Europeană şi promisiuni ferme cu privire la admitere.
Deocamdată, ruta balcanică rămîne în continuare deschisă, în ciuda unor voci din UE care au cerut explicit închiderea temporară a graniţelor pentru a-i împiedica pe refugiaţi să ajungă în centrul Europei. Dar pentru cît timp?
Dacă acest acord va ajunge, într adevăr, să fie aplicat, ar fi un progres atît pentru Uniunea Europeană, cît şi pentru soarta refugiaţilor. Judecînd pragmatic, e o soluţie bună. E însă şi ceva trist în felul în care au decurs aceste negocieri şi mai ales în prevederile acordului: Turcia devine un soi de lagăr pentru refugiaţi, un fel de stat de mîna a doua care păzeşte Europa de nişte cetăţeni de mîna a treia.