Prinţesele-spion
Cînd ne-am apucat de lucru la Prinţesele-spion, pe strada pe care locuiesc erau două zone de spaţiu verde, iar domn’ primar nu spusese încă nimic de distrugerea a încă unei părţi din Parcul Titan. Acum, unul dintre spaţiile verzi a devenit parcare. Dar maşinile stau tot pe trotuar. Primăria are deja aprobări şi finanţări pentru distrugerea parcului. Adică pentru o modernă şi „utilă“ sală polivalentă.
Noi am început să lucrăm la spectacol în septembrie. 2014. Dacă lucrurile continuă în acest ritm, presupun că, pîn’ la sfîrşitul lui noiembrie, la premieră, n-o să mai fie nici un parc şi n-o să mai ştim ce e aia iarbă. Da, sigur, exagerez, dar e al dracului de greu să găseşti o formă frumoasă, interesantă şi nevindicativă de a vorbi despre lucrurile astea. Mai ales într-o piesă pentru copii. Dar las’ că Elena Vlădăreanu a făcut treabă bună şi a scris un text frumos, amuzant, o piesă pe care s-o înţeleagă şi copiii (chiar foarte mici), şi să fie şi pe placul părinţilor.
Asta facem. Un spectacol pentru copii. O poveste despre nişte Cămăşi Albe care vor să facă un complex imobiliar într-un parc, şi copii, arici, veveriţe, leagăne care se luptă pentru locul lor de joacă şi de trai. Îl facem la Sibiu, acolo unde nu s-au distrus parcuri ca să se facă mall-uri, ca în alte părţi, da’ promitem să ajungem în mai multe oraşe. Pînă una-alta, am terminat de scris piesa şi ne apucăm de repetiţii. Premiera e la sfîrşitul lui noiembrie, la Teatrul Gong. Şi – nu v-am spus. Cu teme din astea „sociale“, facem spectacol pentru copii începînd de la 3 ani. Nu strîmbaţi din nas! Vă garantez că o să le placă. Avem tot ce trebuie. Şi poveste, şi cîntecele, şi păpuşi, şi personaje fantastice, şi personaje-copii, şi actori buni. E drept că ne-am depăşit puţin atribuţiile şi am scris o piesă în care să găsească ceva şi fratele de 10 ani, şi mami, şi bunica. Sînt sigur că fiică-mea se va distra. Şi toţi copiii din sală. Pentru că picii sînt mai inteligenţi decît vrem noi, ăştia mari, să credem.
Robert Bălan este regizor.