Preţul cărţii şi preţul traducătorului

Traducătorii români sînt cel mai prost plătiţi traducători din Europa. Tarifele se situează undeva la 2 euro pe pagină. Media europeană e de 12 euro, însă onorariile depăşesc, în unele ţări occidentale, chiar şi 20 de euro pe pagina tradusă. Preţul prea mic oferit pentru prestaţie e, însă, cea mai mică dintre problemele traducătorilor români. Mult mai grave sînt carenţele în ceea ce priveşte statutul traducătorului. Se poate „măsura“? Se poate. De pildă, pornind de la un cod de bune practici în traducere şi editare, folosit de Consiliul European al Asociaţiilor Traducătorilor Literari (CEATL). Luna trecută, Andy Jelčić, vicepreşedintele acestei organizaţii, a susţinut la Bucureşti o dezbatere (în compania lui Peter Bergsma, preşedinte al Reţelei Internaţionale de Centre de Traducători).

În România, un singur punct dintre cele şase ale „hexalogului“ este respectat. Anume că traducătorul este menţionat pe pagina de gardă a cărţii traduse. La celelalte cinci puncte există abateri mai mari sau mai mici: sîntem încă departe de tariful „echitabil“; drepturile asupra traducerilor nu sînt în mod obligatoriu limitate la cinci ani; traducătorul nu este motivat printr-o retribuţie în funcţie de vînzări; avansul pentru traduceri e o practică rarisimă; în fine, traducătorul nu este în mod necesar plătit mai bine, nici măcar atunci cînd el sau editura obţin o subvenţie pentru publicarea cărţii. Situaţia precară a traducătorilor se reflectă, adesea, şi în calitatea traducerilor. Riscul e deprofesionalizarea – atrage atenţia Andy Jelčić. Traducătorii „meseriaşi“ vor fi tot mai puţini!

Perspectiva editorilor e cunoscută: se invocă mereu costurile drepturilor de autor, cheltuielile fixe foarte mari, comisionul librăriilor, fluxul încetinit al banilor, puterea de cumpărare scăzută a consumatorilor de carte. Marja de profit e infimă – editorul e mereu pus în situaţia de a face echilibristică. Aproape de fiecare dată, economia se face pe spinarea traducătorului. Asta, în condiţiile în care o eventuală majorare a onorariului pentru traducere nu ar avea drept consecinţă o creştere substanţială a preţului cărţii... Situaţia nu e însă catastrofală. Piaţa de carte e funcţională: drepturile de autor sînt (în general) respectate, există agenţi literari care comercializează drepturile străine în România, avem editori competenţi, reţele de difuzare, librării. Problema e vînzarea cărţilor. Volume noi, cu un succes verificat pe alte pieţe, nu ating tiraje suficient de mari pentru a produce un profit consistent. Asta pentru că acţiunile de promovare sînt, dacă nu inexistente, atunci, oricum, prea timide. Astfel, cărţi importante şi cu potenţial economic sînt publicate şi apoi trimise în librării (aproape) fără să se ştie de existenţa lor. Pare că editorii aruncă volumele pe piaţă fără să le pese de ce va urma – şi se concentrează imediat pe următoarele titluri. Această avalanşă permanentă de titluri e o formă de canibalizare a cărţilor. Disperaţi să cîştige sau măcar să nu piardă, editorii publică prea mult şi se mulţumesc cu puţin.

Traducătorilor le lipseşte o formulă coerentă de organizare. O organizaţie, o asociaţie, un sindicat. Cu toţii se plîng că sînt prost plătiţi – dar nu sînt solidari în revendicări. În plus, nu sînt dispuşi să investească timpul lor pentru a lucra la constituirea unei adevărate reţele a intereselor. Şi, probabil, nu au încredere unii în alţii.

E simplu să credem că, dacă şi-ar uni odată forţele, dacă ar refuza să lucreze sub un anumit preţ, onorariile traducătorilor vor creşte imediat. Căci editorii sînt mult mai bine organizaţi şi, în acelaşi timp, mult mai motivaţi să păstreze preţurile pe traducere cît mai jos. Şi o vor face inclusiv făcînd rabat la calitate: oricînd se va găsi un traducător mai ieftin, dacă cei de acum se răzvrătesc şi cer bani mai mulţi. Pînă la urmă, problema e că se vorbeşte prea mult despre cifre. Departe de a fi un adept al sindicalismului pur şi dur, Jelčić e de părere că situaţia traducătorilor din România se poate ameliora sensibil prin cooperare, şi nu printr-o presiune de tip asociativ.