Presă liberă, jurnalişti slabi?
E lucru ştiut că există o relaţie de determinare între libertatea presei şi bunăstare. Această relaţie funcţionează în ambele sensuri: cu cît o ţară e mai înstărită, cu atît presa este mai liberă; şi invers: cu cît presa e mai liberă, cu atît ţara e mai bogată. Sigur, există exemple care contrazic teoria. Dar, una peste alta, „legea“ are aplicabilitate. Clasamentele mondiale arată că ţările din nordul Europei au presa cea mai liberă, în vreme ce în Coreea de Nord sau Eritreea nu se respectă deloc libertatea informaţiei. Acestea ar fi însă şi singurele puncte stabile ale ierarhiilor, căci, în fiecare an, cei care analizează situaţia presei în lume constată tot felul de schimbări în top. Factorii economici nu joacă neapărat, şi nu întotdeauna, un rol decisiv, dar el trebuie totuşi luat în calcul.
România s-a situat anul trecut pe locul 45 în clasamentul general al libertăţii presei realizat de Reporteri fără Frontiere (RFF). Am putea spune că stăm bine, presa românească fiind considerată mai liberă decît cea din SUA (poziţia 46), sau decît cea din Ungaria (locul 64); sîntem, însă, în urma Poloniei (locul 19) sau al Franţei (locul 39). Anul trecut, România a coborît trei poziţii în indexul libertăţii presei.
Cel mai recent raport FreeEx realizat de organizaţia ActiveWatch descrie o situaţie şi mai sumbră decît o face simpla comparare a datelor culese de RFF. Faptul că presa a devenit o armă politică e, poate, cea mai gravă şi cea mai tristă dintre constatări.
Cum s-a ajuns aici? Cel mai evident răspuns e sărăcia. Criza economică s-a suprapus peste o criză a presei, accentuînd deficitul celei din urmă. În ultimii ani au dispărut zeci de publicaţii. Cele care încă funcţionează sînt departe de a fi profitabile. Scăderi constante de tiraj pentru toate cotidienele naţionale, scăderi masive ale încasărilor din publicitate au generat situaţii în care patronii sînt ei înşişi supuşi unor presiuni politice sau economice. „O parte semnificativă a presei este în continuare folosită de patroni ca armă în vederea obţinerii unor avantaje politice şi economice, sau pentru a pune presiune pe justiţie.“ Foarte adesea, redacţiile au cedat presiunilor, au făcut compromisuri, au devenit instrumente pentru a sprijini interesele patronilor.
Problemele economice au accentuat dependenţa de clienţii de publicitate. Consecinţa: sacrificarea interesului public şi a libertăţii editoriale în favoarea promovării unui mesaj favorabil unor entităţi private, se arată în raport. Cazul cel mai grav e „cumpărarea“ bunăvoinţei presei prin achiziţionarea de spaţiu publicitar de către Roşia Montană Gold Corporation. Pentru a crea un curent de opinie favorabil obţinerii, pe cale politică, a avizelor necesare exploatării miniere, compania a pus la bătaie sume substanţiale – şi a reuşit să oprească apariţia unor eventuale articole critice.
Pe de altă parte, criza politică din ultimii doi ani a adîncit clivajele deja existente. Împărţite în două tabere, pro/contra Victor Ponta sau pro/contra Traian Băsescu, instituţiile de presă concurente s-au întrecut în atacuri la adresa adversarilor. Raportul FreeEx vorbeşte despre „politizarea discursului mediatic“, evidenţiată prin „decizia unor jurnalişti de a migra în mediul politic şi de atacurile tot mai frecvente între oamenii din presă, în care predomină ameninţările, injuriile şi limbajul vulgar“. Libertate a fost destulă, ceea ce a lipsit a fost tocmai controlul. CNA a sancţionat unele abateri, dar nivelul amenzilor este prea mic pentru a descuraja asemenea practici – se arată în raport.
Dincolo de starea precară a industriei media, cea mai mare ameniţare la adresa libertăţii de exprimare e însăşi precaritatea statutului de jurnalist. Cu contracte de muncă dubioase, plătiţi adesea la limita subzistenţei, împovăraţi cu sarcini excedante, deprofesionalizaţi şi fără un cod deontologic acceptat în unanimitate de breaslă, ei sînt nişte victime sigure ale sistemului. Ca să fie mai multă libertate a presei – şi, mai ales, diversitate a informaţiei – ar trebui ca jurnaliştii să fie mai puternici.