Poveştile Suzannei
Îmi amintesc şi acum ziua în care B. m-a întrebat unde mi-ar plăcea să locuiesc dacă aş putea alege orice loc din lume. New York a fost răspunsul meu, ceea ce l-a surprins " poate pentru că nu se aştepta ca o fată dintr-un orăşel de provincie din România să-şi dorească să trăiască într-un oraş unde viaţa e de o mie de ori mai alertă şi, fără îndoială, mult mai alienantă. Chiar şi astăzi, cînd au trecut ani buni, dacă mi s-ar pune aceeaşi întrebare, răspunsul meu ar fi acelaşi, în mare parte datorită lui Suzanne care, prin muzica ei, m-a purtat pe toate străzile şi prin toate cafenelele din New York. Mi-am băut cafeaua în restaurantul lui Tom de nenumărate ori, însă Suzanne a rămas o simplă necunoscută pînă în momentul în care un băieţel pe nume Luka ne-a făcut cunoştinţă. Într-un stil eclectic, dar în esenţă folk, şi cu vocea sa caldă, Suzanne îmi spune acum poveşti. Poveşti new-york-eze, dar totuşi universal valabile, poveşti urbane despre oameni obişnuiţi, despre visurile şi decepţiile lor. Cu Suzanne am bătut străzile New York-ului observînd oamenii care ne ieşeau în cale, cu ea am revenit pe strada Ludlow de atîtea ori, i-am cunoscut pe Frank şi pe Ava, pe Olivia, pe Priscilla şi alte fantome ale tragediei din 11 septembrie ce apar la orice colţ de stradă. Şi tot cu Suzanne am evadat din New York pentru a petrece o duminică melancolică şi gri în Liverpool, am stat faţă în faţă cu singurătăţile noastre şi am spus în acelaşi timp "I’m tired of sleeping". De fiecare dată cînd o ascult pe Suzanne, în faţa ochilor mei se proiectează filme poetice în alb-negru, iar ea, cu acea "criminal grace" afişată pe coperta albumului Beauty & Crime, cu acele buze de un roşu aprins pare eroina unui film noir din anii ’40. Asta mă face să mă întreb ce personaj aş putea întruchipa "if I were in her movie": naiva şi iresponsabila Carmen din The Big Sleep, "une femme fatale" ca Gilda sau Cora Smith din The Postman Always Rings Twice, sau mai degrabă Miriam, victima din Strangers on a Train. Cariera lui Suzanne Vega îmi depăşeşte vîrsta cu un an şi a început cu un album eponim. Deşi acesta a ajuns pe lista Rolling Stone a celor mai bune albume ale anilor ’80, muzica Suzannei a captat atenţia tuturor de-abia în 1987, odată ce versiunea a capella a lui "Tom’s Dinner" a apărut pe Solitude Standing, album care ni-l prezintă şi pe "Luka". Acestea rămîn şi astăzi cele mai cunoscute cîntece ale Suzannei Vega, fiind, de altfel, reprezentative pentru stilul narativ al cantautoarei de la care nu s-a abătut niciodată. Traiectoria ei a continuat cu Days of Open End (1990), 99.9Fo (1992), Nine Objects of Desire (1996), Songs In Red and Gray (2001) şi, în fine, Beauty & Crime (2007). Recent, Suzanne a colaborat la ineditul Dark Night of the Soul " o colecţie de colaborări pusă la punct de cei de la Danger Mouse & Sparklehorse, cu ajutor vizual de la David Lynch; mai mult, Suzanne i-a călcat pe urme prietenului său Leonard Cohen, publicînd şi o carte care îi pune în evidenţă talentul de observatoare: The Passionate Eye " o colecţie de versuri, eseuri şi conversaţii la care a tras cu urechea. Pe 16 iulie, puteţi asculta live poveştile Suzannei, la Sala Palatului, unde poate veţi veni pregătiţi cu un răspuns la întrebarea "What kind of woman is Bucharest?". Poate că "times are a-changing", dar ceea ce nu se va schimba niciodată e puterea de seducţie a unei voci şi a unei poveşti bine cîntate. Anamaria Dobinciuc este masterandă la Facultatea de Studii Europene a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj.