"Pop-ul, o maşinărie de făcut bani în trei minute” - interviu cu Aaron STAINTHORPE</i>
Probabil cam atunci cînd My Dying Bride s-a născut, în urmă cu aproape 20 de ani. My Dying Bride a devenit pentru mine un mod de a mă manifesta prin versuri. Trec uneori prin momente cînd îmi doresc să mă exprim şi altfel decît prin scris şi atunci recurg la vizual, prin fotografie. Imaginile prezente aici în expoziţie ar fi putut deveni versuri, dar s-au născut ca fotografii graţie stărilor prin care treceam uneori. Pot spune că sînt interpretări vizuale ale versurilor lui My Dying Bride şi ale poemelor mele în general. Sînt momente cînd viaţa ţi se pare prea mult, cînd eşti atît de deprimat încît nu îţi mai doreşti nimic. Nu vrei altceva decît să te îmbeţi foarte tare sau, ca în cazul unora, să îţi iei viaţa, ceea ce, fireşte, este atît de nebunesc şi nociv. Cînd am gînduri negre, atunci mă străduiesc să fiu creativ: ştiu că acele gînduri îmi vor face mult rău şi nu vreau să aleg drumul ăla… E ca un fel de terapie… Exact. Cînd simt asta, încerc să vizualizez ce e în mintea mea: recunosc că unele fotografii sînt banale sau un pic heavy metal, dar asta-i lumea în care trăiesc, aşa că dacă asta e în mintea mea, atunci asta iese la iveală… Sînt lucrări pe care le-am făcut ca să mă curăţ de orice gînd negativ. Nu au fost gîndite pentru public, ci pentru mine. Fani apropiaţi m-au încurajat să le arăt. Deci e prima dvs. expoziţie? Da. Aici, în Sibiu, îmi arăt fotografiile pentru prima oară. Plănuiesc să organizez o expoziţie şi în Anglia atunci cînd mă întorc. Mi-ar plăcea să mă mai văd în ipostaze de genul acesta. Nu mă prea interesează ce se întîmplă cu lucrările mele. Am un obicei… pierd mereu originalul lucrărilor mele de artă. După ce au ieşit din mintea mea, nu mai ştiu ce se întîmplă cu ele, pentru că nu le simt atît de valoroase. Atunci cînd creez o imagine, o fac din necesitate, ca să mă simt mai bine, însă nu vreau ca de aici să rezulte un lucru preţios, de înrămat şi pus pe perete. Astfel că de multe ori nu-mi mai rămîne decît fotografia originalului pierdut. E cam aceeaşi viziune pe care o am şi despre moarte. Aş vrea ca trupul meu să fie incinerat şi cenuşa mea să fie aruncată în cele patru zări, deasupra mării. Nu vreau ca oamenii să se simtă constrînşi să vină la mormîntul meu. Cînd o s-o închei cu lumea asta, vreau s-o închei definitiv. La fel şi cu arta mea. Originalul dispare fără urmă. V-aţi gîndit vreodată să integraţi această parte de vizual în concertele My Dying Bride? Mă gîndesc la Sinamorata, concertul dvs. din 2003 din Olanda, scăldat în culoarea albastră. Fotografiile din expoziţia aceasta i se potrivesc atît de bine. Ar fi interesant, dar încerc să ţin My Dying Bride departe de lucrările mele. Arta mea sînt eu, My Dying Bride e un grup de oameni şi concertele sînt ale noastre ca grup, nu ale lui Aaron Stainthorpe. Nu sînt atît de arogant să fac asta. Spuneaţi că fotografiile prezente aici în expoziţie sînt versuri pe suport vizual, să le zicem aşa. Ce muzică merge pe aceste versuri? Cred că orice de la clasic la black metal. Depinde cum îţi scrii muzica. Ceea ce contează cel mai mult este pasiunea pe care o pui în lucruri. Cînd am compus "A Chapter in Loathing" de pe ultimul album, For Lies I Sire, o melodie foarte zgomotoasă, aproape black metal, lumea s-a întrebat ce caută acolo, pentru că nu se potriveşte cu restul. Dar nu asta contează. Mă găseam într-o stare de imensă furie atunci cînd am scris-o şi am simţit nevoia să o exprim. Versurile acelei melodii ar fi putut fi uşor una dintre aceste imagini prezente în expoziţie. Îmi place muzica făcută cu intensitate, de aceea nu sînt un fan al muzicii pop. Pop-ul e o maşinărie de făcut bani în trei minute. Eu nu fac artă în scopuri comerciale. Nu vă gîndiţi să vindeţi lucrările acestea? Am fost întrebat ce vreau să fac cu imaginile, căci se pare că există deja persoane interesate de achiziţia lor. Le-am spus organizatorilor că, dacă vor fi cumpărători, banii să acopere costurile instalării acestei expoziţii. Fiecare fotografie de aici înseamnă mult pentru mine, dar semnificaţiile lor nu se pot cumpăra, e împotriva principiilor mele. Odată ce pui un preţ pe o lucrare de artă, îi forţezi pe oameni să vină cu o judecată de valoare în privinţa calităţii fotografiei respective, despre cît de bună sau rea este. Dacă e scumpă, asta înseamnă că e bună, cînd costă 1 liră, oamenii vor spune că arată rău… Nu poţi pune preţ pe artă, pentru că distorsionezi de fapt ceea ce e cu adevărat înăuntru. Cum va fi concertul din seara asta? Sper să fie unul bun. Din păcate, urăsc să cînt pe lumină şi cînd vremea e frumoasă. Mă rog mereu să plouă, să fie întuneric mai repede. Recunosc că-mi place mai mult să cînt în spaţii închise, unde poţi controla luminile; în aer liber, spectatorii nu pot simţi tot ceea ce înseamnă My Dying Bride, pentru că apare o ruptură la un moment dat. În general, pe scenă, am ochii închişi, intru într-o lume a visului atunci cînd cînt. Mă integrez complet în atmosfera muzicii. Uneori îmi mai julesc genunchii, cad… Melodiile noastre sînt sumbre, iar eu trebuie să arăt asta, să devin un actor, să trăiesc tot. Altfel simt că trădez nu numai publicul, ci şi pe mine însumi. De aceea, mi-e mult mai uşor într-un mediu controlat decît în spaţiul deschis. Voi da tot ce am mai bun şi în seara aceasta. au consemnat Daria GHIU şi Vlad MORARIU