Plagiat prin hazard?
Care dintre cele două delicte (literare) e mai grav: plagiatul sau angajarea unui „negrişor“? Dar dacă un autor le săvîrşeşte pe ambele, simultan? E cazul lui Patrick Poivre d’Arvor, al cărui volum intitulat Ernest Hemingway, la vie jusqu’à l’excès ar fi fost în mare parte plagiat. L’Express a făcut aceste dezvăluiri la începutul anului, presa literară le-a preluat şi a transformat informaţia în scandal. Într-adevăr, această biografie a lui Hemingway e scrisă de o vedetă contemporană: fost prezentator al celui mai urmărit buletin informativ din Franţa (Journal de 20 heures de pe TV5), realizator a numeroase emisiuni TV, publicist, figură mondenă etc., cartea lui Patrick Poivre d’Arvor nu ar fi putut trece neobservată. Se pare că a fost citită cu mare atenţie de cineva care nu e străin nici de alte lucrări biografice despre scriitorul american. „Scriitorul-jurnalist publică un portret amănunţit al lui Ernest Hemingway. O biografie atît de «americănească» încît numeroase pasaje sînt inspirate direct de o carte apărută în Statele Unite“ – notează L’Express. În cartea lui PPDA s-au strecurat foarte multe fragmente de text asemănătoare sau identice cu pasaje dintr-o biografie apărută în 1985 sub semnătura lui Peter Griffin (şi tradusă, în 1989, în franceză), iar cei care acuză plagiatul înşiră cîteva exemple grăitoare pentru a susţine „furtul“. „Împrumuturile operate de jurnalistul-scriitor se manifestă masiv şi poartă amprenta unui evident sentiment al impunităţii“, notează L’Express, autorul încercînd „stîngaci“, prin „machiaj grosolan“, să disimuleze preluarea fragmentelor. Atît de stîngaci încît devin ridicole: chiar şi un cititor care stăpîneşte doar la nivelul mediu limba franceză s-ar prinde că autorul n-a făcut decît să înlocuiască nişte cuvinte cu sinonime şi, eventual, să mai umble un pic pe la topică.
Editura Arthaud s-a simţit obligată să răspundă şi să-şi ceară scuze faţă de autor şi cititori. Volumul lui PPDA trimis jurnaliştilor literari „pentru consultare“ ar fi doar o versiune de lucru, nedefinitivă a cărţii programate să apară de-abia la sfîrşitul lunii ianuarie. La presiunea gazetelor – şi pentru a mai atenua efectul devastator al cronicii lui Jérôme Dupuis, PPDA a răspuns şi el, într-o scrisoare adresată agenţiei France-Presse. „Pasajele asemănătoare“ ar fi de fapt doar nişte note de lectură necesare unui proiect de scenariu pentru un film biografic despre Hemingway. Ele s-ar fi strecurat „din greşeală“ în volumul încă nedefinitivat şi destinat exclusiv presei. Totul nu ar fi decît o „gravă eroare tehnică“ – ca şi cînd copy/ paste, apoi editarea şi tipărirea unei cărţi ar fi opera hazardului sau rezultatul unei răzbunări a reţelelor informatice.
Însă povestea nu se încheie aici, pentru că la scurt timp după apariţia dezvăluirilor din L’Express şi a scuzelor stîngace venite din partea autorului şi a editurii a apărut şi „negrul“: Bernard Marck, el însuşi jurnalist şi scriitor, l-ar fi ajutat pe PPDA să scrie biografia lui Hemingway. Ba chiar ar fi scris-o în totalitate – aşa că plagiatul îi aparţine, chiar dacă apare sub semnătura lui PPDA, susţine Le Parisien. Şi pentru ca telenovela să fie completă, „negrişorul“ nu vrea să-şi asume statutul de autor al cărţii pentru că atunci ar trebui să-şi asume şi plagiatul – aşa că răspunde evaziv şi se repetă de fiecare dată cînd este întrebat: „sclavul“ a promis confidenţialitate totală. Poate că în lumea literară din Franţa angajarea unui „sclav“ nu e o practică dezonorantă, însă, în cazul de faţă, derapajului i se mai adaugă şi delictul de furt intelectual, aşa că oricît de mult s-ar scuza, PPDA nu are cum să-şi mai spele ruşinea. Ca autor de cărţi e compromis, ca jurnalist e depăşit. Telenovela nu poate avea decît un singur final fericit: cartea să devină best-seller. Asta, bineînţeles, dacă autorul/autorii se hotărăsc să publice ediţia definitivă.