Piaţa, tîrgul şi salonul – după Gaudeamus
● Piaţa de carte este în declin – anunţă un studiu recent realizat de Federaţia Editorilor din România. Industria cărţii a ajuns la cel mai de jos nivel de după 1990. Multe edituri s-au închis pe fondul crizei economice. Cele rămase şi-au redus numărul de apariţii şi şi-au calibrat tirajele pentru a reduce eventualele pierderi. Transferul de bani între librării, difuzori şi edituri e tot mai anevoios. Ce mai spun statisticile – şi nu de azi, de ieri, ci de ani buni – e că se citeşte foarte puţin. La o carte pe an
România se plasează pe ultimul loc în Europa la consumul de carte. E, însă, şi loc de optimism. La Tîrgul de Carte Gaudeamus s-au înregistrat 117.000 de vizitatori, un record absolut. Asta e o mică mare victorie. Cifra de vizitare e o dovadă că măcar cei care mai citesc şi mai cumpără cărţi sînt, în continuare, interesaţi de lectură.
● Dar succesul tîrgului de carte nu e un semn de sănătate al industriei cărţii: pofta nestăpînită de a cumpăra cărţi în cele cinci zile cît ţine festinul Gaudeamus e cam ca dezlănţuirea bulimică din timpul sărbătorilor de iarnă, de după o lungă perioadă de post. Bine ar fi să consumăm mai mult, dar echilibrat şi pe tot parcursul anului. Pentru edituri, tîrgul de carte înseamnă o oportunitate de business, şansa unei infuzii rapide de capital, spre sfîrşitul anului, cînd vine scadenţa pentru multe dări. Pentru librării – instituţii de bază într-o piaţă de carte care funcţionează normal –, tîrgul de carte înseamnă şi o scădere semnificativă a încasărilor.
● Cel puţin la Bucureşti, pare că trăim în doi timpi. Respirăm adînc de două ori pe an. O dată vara, la Bookfest, şi încă o dată la sfîrşit de toamnă, la Gaudeamus. În rest – apnee. Editurile mari par să-şi fi reglat şi ele tirul în funcţie de aceste două momente de vîrf şi publică cea mai mare parte a titlurilor noi în prag de concedii sau fix înainte de sărbători. Gaudeamus, mai bine plasat în agenda culturală, căci, fiind organizat la sfîrşit de an, acoperă toată producţia literară, e mai atrăgător şi, cu siguranţă, mai influent. Dar Bookfest şi Gaudeamus sînt, amîndouă, mai degrabă „tîrguri de cărţi“, decît tîrguri de carte. Se vînd cărţi en detail, cărţi en gros, dar se vinde, cu orice preţ. Superlibrării, bazar de cărţi, mall de tipărituri, accentul cade pe comerţ, nu pe carte. M-aş bucura dacă măcar unul dintre „tîrguri“ s-ar transforma în salon şi s-ar concentra pe autori, pe idei, pe lectură, şi nu pe succesul comercial imediat.
● Invitat de onoare la această ediţie Gaudeamus a fost Federaţia Rusă. Marea literatură rusă e, evident, binecunoscută în România. Autorii clasici, Tolstoi, Dostoievski, Cehov etc. etc. sînt publicaţi în numeroase ediţii. Dar cititorii din România descoperă abia de puţină vreme literatura contemporană. Şi ce bogăţie! Ce moment mai bun să descoperi „noul roman“, „noul realism“, tocmai într-un moment de criză a relaţiilor dintre Europa şi Rusia. Ce bucurie să-i vezi la Bucureşti pe combativul Zahar Prilepin sau pe „mama“ literaturii ruse contemporane, Elena Shubina!
● Despre cărţile digitale se vorbeşte cam de un deceniu. Cel mai adesea, în termeni nu prea elogioşi. O să distrugă cultura scrisă! O să anihileze cărţile, aşa cum le ştim – spun pesimiştii. Statisticile de pînă acum arată însă că, la nivel mondial, volumul de tipărituri e în creştere continuă şi că, deşi lectura digitală începe să capete amploare, nu a reuşit încă să devină un fenomen cu adevărat semnificativ pe piaţa de carte. Decît, poate, în SUA, acolo unde piaţa cărţii digitale a depăşit cifra de două miliarde de dolari. Avem de ce să ne temem? Ce au de făcut editorii pentru a se adapta acestei noi provocări? La Gaudeamus am întrebat cîţiva directori editoriali dacă mai cred în cartea tipărită. Răspunsul unanim a fost „da“. Chiar dacă editurile generaliste importante publică, de doi-trei ani, şi ediţii electronice ale cărţilor din portofoliu, chiar dacă între timp au apărut şi edituri care publică exclusiv în format digital, acest segment e încă nesemnificativ. Încă n-a sosit vremea cărţilor digitale, ele încă nu reprezintă cu adevărat o miză în România.
Şi, în nici un caz, nu reprezintă o ameninţare pentru tipărituri. Ba, dimpotrivă, ar putea fi un factor de creştere pentru anumite nişe, pentru cărţi de specialitate, în mod deosebit.