Piaţa muncii şi legea pieţei
De aproape două luni, grevele şi demonstraţiile sînt, în Franţa, aproape un fapt cotidian. La Paris şi în marile oraşe se protestează aproape zilnic. Mii de oameni îşi petrec nopţile în picioare, în stradă, demonstrînd. Contextul social agitat şi cultura protestului au consacrat un nou concept: nuit debout. Sindicatele, elevii, studenţii protestează împotriva modificărilor Codului Muncii propuse de guvernul socialist condus de Manuel Valls.
Nu e de mirare că legea polarizează. E, de fapt, o dispută despre siguranţa locurilor de muncă versus o piaţă liberă. Şi e un paradox că tocmai socialiştii propun o lege care liberalizează piaţa muncii. Dar e singura soluţie pentru a oferi acces la un job celor care sînt acum în şomaj, susţin iniţiatorii.
Luna trecută erau înregistraţi în Franţa aproximativ 3,6 milioane de şomeri, cu 2,5% mai mulţi ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Criză economică sau criză a guvernării? Şomajul în creştere devine o problemă pentru guvernul socialist care promisese exact contrariul, adică mai multe locuri de muncă. Încă din campania electorală, François Hollande s-a angajat să reformeze piaţa muncii. Principiul e că se creează un mediu în care se acordă întîietate contractelor negociate la nivel de companie asupra contractelor colective stabilite la nivel de ramură economică. Dacă va intra în vigoare, legea va diminua semnificativ importanţa sindicatelor. Dar nu acesta e motivul principal al protestelor.
Noua lege are în vedere flexibilizarea pieţei muncii. Printre altele, angajatorilor le va fi mai uşor să concedieze oameni în situaţii de criză; relaxînd condiţiile în care se fac concedierile, iniţiatorii legii speră că îi vor motiva pe patroni să angajeze forţe noi dacă situaţia economică o permite. De asemenea, printr-o încadrare juridică minuţioasă a condiţiilor în care se fac concedierile, se urmăreşte protejarea companiilor de eventuale procese intentate de cei concediaţi.
Unul dintre punctele cele mai sensibile e legat de timpul de lucru. Multă vreme s-a crezut că săptămîna de lucru de 35 de ore ar fi tabu, că nimeni nu va putea interveni asupra dreptului fundamental al angajaţilor de a munci puţin. Noua lege prevede că angajatorii pot cere o creştere a timpului de lucru de la 35 de ore la 46 de ore pe săptămînă pe o durată determinată şi o scădere a plăţii orelor suplimentare (de la 25% la 10%).
Mai mulţi lideri sindicali au cerut retragerea proiectului legislativ. Premierul Manuel Valls a fost nevoit, în repetate rînduri, să admită fie greşeli în textul legislative, fie erori de comunicare. E clar că legea e o povară atît pentru guvern, cît şi pentru preşedintele Hollande, a cărui popularitate e oricum erodată. E de aşteptat ca protestele să crească în amploare în zilele următoare.
După o lună de dezbatere publică, răstimp în care proiectul a fost amendat de mai multe ori, legea a intrat, în sfîrşit, în proceduri parlamentare. Dacă unii acuză că legea e prea liberală, că îi dezavantajează pe salariaţi lăsînd prea multă libertate de mişcare angajatorilor, alţii susţin, dimpotrivă, că după modificările propuse de sindicate, legea nu mai are nici un rost şi că marea reformă a muncii e, de fapt, doar o serie de mici ajustări inutile.