Patimile după Cărtărescu

Domnul Mircea Cărtărescu s-a supărat pe presa și instituțiile românești pentru că ignoră faptul major că dumnealui tocmai i s-a decernat Premiul „Thomas Mann“. În mod injust, dl Cărtărescu trece cu vederea cîteva elemente esențiale. În primul rînd, contextul. Societatea românească are, în mod firesc, propria ordine a priorităților: război între Palate, remaniere, amnistie, grațiere, familia tradițională. Sînt multe chestiuni presante pe agenda iute schimbătoare a clipei. Vasăzică, e stare de urgență și dl Cărtărescu primește premii.

Mai grav: la noi, e mereu stare de urgență, iar dl Cărtărescu primește mereu premii. Pentru că nu mai departe de acum două luni a primit și un premiu spaniol.

La urma urmei, ce ar justifica atenția opiniei publice românești? Faptul că, pe lista laureaților Premiului „Thomas Mann“, dl Cărtărescu a fost precedat de nume precum Günter Grass (cu trei ani înainte ca acesta să cîștige Nobelul), Peter Handke ori, mai înainte vreme, Siegfried Lenz? Sau că Premiul Formentor de Las Letras i-a mai onorat, de la 1961 încoace, pe Jorge Semprún, Jorge Luis Borges, Saul Bellow, Witold Gombrowicz, Carlos Fuentes ori Enrique Vila-Matas?

Apoi, dl Cărtărescu trece sub tăcere etichetele proaspăt puse de un reputat jurnalist spaniol: „virtuozul viselor“, „unul din marii magicieni ai narațiunii contemporane“, „unul dintre acei scriitori din care este esențial să citim înainte de a muri“. Și mai rău: „a l citi pe Cărtărescu înseamnă a face un pact cu diavolul“, a scris dl Antonio Ubero, în La Opinión de Málaga – insula ce găzduiește, în mod tradițional, ceremonia decernării.

Asemenea calificative, dacă ar fi răspîndite, ar ruina cariera românească a dlui Cărtărescu. Care vise, ce magie, ptiu, drace! Tot ce a construit spontanul agent literar Băsescu riscă să se prăbușească sub această povară encomiastică. Mai ales că la Cotroceni nu se mai citește Orbitor. Ghinion, e vremea Omului fără însușiri.

Mai bine să vă spun cît a cîștigat dl Cărtărescu însumînd cele două premii: 75.000 de euro. „Deci avem o știre“, ar zice dl Cristoiu. Ei, da, asta este, într-adevăr, o știre. Dacă zicea așa de la început, să vedeți ce zbîrnîiau tastaturile în redacțiile românești.

„Vă spun sincer, mi-e tare ruşine că trăiesc într-o lume ca a noastră. Şi aici nu mai e vina lui Dragnea & Co“, a răbufnit dl Cărtărescu. Cu toată corectitudinea politică a aserțiunii, scriitorul putea să provoace o nouă criză identitară domnișorului Laufer: a vrut dl Cărtărescu să fie antisemit, lezînd prin nepăsare nedreptatea strigătoare a momentului politic, sau doar antismintit și atît, vasăzică o chestiune gustată de un cerc restrîns de reacționari, precum dnii Tismăneanu, Pleșu, Toma și alții, eiusdem farinae?

Să fie liniștit dl Cărtărescu. Peste 50 de ani vor trage puștile spre cer, va plînge națiunea, va clama Codrinul zilei: nu ne știm prețui valorile! Totul, live la televiziunile de știri. Se va dezveli, sub o guvernare, monumentul Aripa dreaptă, iar în următoarea – Aripa stîngă, de va rămîne trecătorul gură-cască pînă la sistematizarea urbană de la sfîrșitul veacului. Școala bucureșteană nr. 41, unde a predat marele scriitor, îi va purta numele. Iar placa de marmură va fi dezvelită, desigur, de chiar ministrul Educației Naționale, cu adevărat eterna dnă Ecaterina Etc.

Pînă atunci, însă, să facă bine dl Cărtărescu să mai plece urechea și la obștea scriitoricească, tot mai nemulțumită că republica literelor devine, de la un an la altul, un regat, vădit nedemocratic: „Să i se dea premii, nu zic, dar să se ajungă la toată lumea“. 

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.

Foto: Cosmin Bumbuț